_________________
Daniel Cohen
Profesor de economie la Școala de Economie din Paris
Izbucnirea pandemiei de COVID-19 a făcut ca dintr-o dată fiecare societate să se teamă de contactul față în față. Restaurantele, cafenelele, sălile de concert și alte facilități culturale esențiale pentru o civilizație urbană înfloritoare au fost închise, în unele țări pentru mai mult de un an, pentru a proteja oamenii împotriva riscului de infecție și pentru a preveni copleșirea sistemelor de sănătate. Viața s-a retras în celula familiei, iar povara stresului și a frustrării a crescut.
În timpul perioadelor de lockdown pe care multe dintre guverne le-au impus, firmele au luat măsuri pentru a le permite oamenilor să lucreze online cu ușurință, să cumpere bunuri fără a fi nevoie să intre într-un magazin fizic și să se distreze fără a se aventura afară. Marii câștigători au fost companii precum Amazon, Apple și Netflix, a căror valoare de piață a crescut în timpul crizei.
Pe măsură ce se produce, așa-numitul capitalism digital depinde tocmai de reducerea interacțiunilor fizice și de diminuarea nevoii de întâlniri față în față. COVID-19 a determinat multe activități să treacă în plan virtual; de exemplu, consultațiile medicale sunt acum deseori efectuate de la distanță. Pandemia a permis astfel jucătorilor dominanți din industriile digitale să efectueze un experiment la scară largă privind asimilarea lumii virtuale de cea fizică.
Pentru a înțelege de ce economia digitală merge mână în mână cu nevoia de a ne proteja de interacțiunea față în față, este util să citiți (sau recitiți) cartea fundamentală din 1948 a economistului francez Jean Fourastié, Marea Speranță a secolului XX. Fourastié a oferit o viziune optimistă asupra lumii viitoare: după societatea agrară, care cultiva solul, și societatea industrială, care lucra cu materia, ființele umane din societatea de servicii aveau să se cultive în sfârșit pe ele însele. Educația, sănătatea și timpul liber ar fi esențiale pentru lumea nouă.
„Civilizația sectorului terțiar va fi strălucitoare; jumătate sau trei sferturi din populație se va bucura de avantajele învățământului superior”, a scris Fourastié. „În decurs de câteva generații, inițiativa chiar și în munca slab calificată și diversitatea mijloacelor de transport și a activităților de agrement, vor favoriza tendințele individualiste ale ființelor umane”. Prin urmare, concluzionează el, „vine vremea când istoria va fi avansat suficient de mult încât ființele umane să încerce în mod legitim să elaboreze filosofia noii ere și să lucreze într-un întuneric mai puțin opresiv către o naștere dramatică. Eliberând omenirea de munca pe care materia neînsuflețită o poate executa în numele ei, mașina trebuie să ne conducă către locuri de muncă pe care, dintre toate ființele create, numai ființele umane le pot îndeplini: cele ale culturii intelectuale și ale îmbunătățirii morale”.
Ideea unei tranziții către o societate „umanizată” a provocat multe comentarii – Léon Blum, care în anii 1930 a fost prim-ministru socialist în Franța, a scris o recenzie entuziastă a cărții când a fost publicată – dar toate au identificat o problemă centrală: ea anticipa o lume fără creștere economică. Fourastié însuși nu avea nicio îndoială că societatea de servicii, nemaifiind supusă invaziei mașinilor, va face să dispară creșterea. Dacă produsul pe care îl vinde o persoană este timpul petrecut cu alții, atunci creșterea este limitată prin definiție de timpul disponibil.
Acest lucru dă naștere a ceea ce economiștii numesc „boala costurilor lui Baumol”, un termen inventat de William J. Baumol și de William G. Bowen în anii 1960. Creșterea este neapărat ținută sub control atunci când cineva trebuie să se întâlnească în persoană, fie pentru a examina pacienții, fie pentru a preda un curs sau pentru a interpreta o piesă. Este posibil, desigur, să „muncești mai mult pentru a câștiga mai mult”, așa cum și-a îndemnat odată fostul președinte francez Nicolas Sarkozy concetățenii să facă, dar nu ar fi niciodată posibil să-și dubleze câștigurile la fiecare 15 ani, așa cum s-a întâmplat în lumea industrială a anilor 1950 și 1960.
Fără tehnologie digitală, niciun lucrător din industria serviciilor nu are economii de scară care să permită unui singur furnizor să ajungă la un număr din ce în ce mai mare de clienți. Conceptul de economii de scară – prin care o afacere poate crește producția în timp ce își păstrează costurile aceleași nivel sau le crește doar puțin – este fundamental în analiza economică. Permite unei firme să pună în mișcare un ciclu virtuos: cu cât baza de clienți crește mai mult, cu atât afacerea prosperă. În caz contrar, dincolo de o anumită mărime, firma este condamnată să stagneze.
Atingerea beneficiului maxim din economiile de scară în sectorul serviciilor necesită tehnologii noi care pot crește impactul producătorilor. Filmul și televiziunea, de exemplu, au permis actorilor să joace în fața unui public din ce în ce mai mare.
A fost nevoie de mult timp și de multe încercări și erori pentru a găsi o soluție la problema cost-boală. Dar răspunsul pare să se afle în societatea digitală emergentă de astăzi: nu trebuie decât să convertim ființele umane alcătuite din carne și suflet în seturi de date – biți de informații despre sănătatea noastră sau despre dorințele noastre – pentru a putea deveni parte din lumea digitală, unde pot fi gestionate de algoritmi. Pentru a obține „eficiență”, toată lumea trebuie să devină biți de date care pot fi procesați de alți biți de date.
Software-ul de inteligență artificială va putea trata, consilia și distra un număr nelimitat de clienți, cu condiția să fi fost digitalizați în prealabil. Când un ceas de la încheietura mâinii îmi analizează semnele vitale, un algoritm poate dezvolta o soluție personalizată pentru problemele mele de sănătate. Filmul profetic din 2013 Ea descrie o inteligență artificială cu capacitate emoțională – și vocea fermecătoare a actriței Scarlett Johansson – care este îndrăgostită de câteva milioane de oameni deodată. Așa sună promisiunea anunțată de Homo digitalis: aceea a unei lumi eliberate de limitele corpului uman.
După cum a prezis Fourastié, ființele umane sunt esențiale pentru societatea de servicii, dar trebuie mai întâi digitalizate pentru a satisface setea inepuizabilă de creștere a zilelor noastre. Marele lockdown generat de COVID-19 a arătat clar că, online, creșterea devine din nou posibilă, odată ce oamenii sunt eliberați de imperativul întâlnirilor față în față.
Evident, marea întrebare este dacă leacul digital va fi mai rău decât boala. Roboții vor înlocui oamenii și vor crește sărăcia? Lucrările industriale pe linia de asamblare vor lăsa loc unui taylorism al minții, prin Facebook și Netflix?
Printr-o curbură extraordinară a timpului istoric, vechile întrebări ale lumii industriale reapar la suprafață în inima celei digitale care o înlocuiește. Prin urmare, trebuie să reluăm fiecare etapă a lumii vechi – inclusiv episoadele sale de faliment moral, crize financiare și insecuritate economică – sau putem face mai bine? S-ar putea să aflăm în 2022.
Daniel Cohen, președinte al Consiliului de Administrație al Facultății de Economie din cadrul Universității din Paris, este autor, cea mai recentă lucrarea sa fiind „Anii lipsiți de glorie: Colapsul ordinii industriale și ascensiunea societății digitale”, din care este adaptat acest eseu.
Drepturi de autor: Project Syndicate, 2021. www.project-syndicate.org
