Rebecca Henderson
profesor universitar la Universitatea Harvard
Oare rezolvarea crizei climatice înseamnă că trebuie să schimbăm și modul în care sunt conduse firmele cotate la bursă? Majoritatea liderilor corporativi consideră că ei au datoria legală și morală de a maximiza beneficiile financiare aduse acționarilor și că în cazul în care nu vor face acest lucru, vor fi concediați de investitori furioși. Însă mulți alții sunt îngrijorați că o obsesie asupra profiturilor este incompatibilă cu obiectivele de mediu.
Până la urmă, în cazul în care combustibilii fosili sunt mai ieftini decât energia regenerabilă, pentru a maximiza avantajele oferite acționarilor s-ar părea că trebuie să folosim energia murdară. Iar dacă ești o companie care acționează în sectorul combustibililor fosili, este „rațional” să cheltuiești sute de milioane de dolari pentru a nega realitatea schimbării climatice și făcând lobby activ împotriva reglementărilor care abordează această problemă.
Ar trebui să insistăm, atunci, spunând că firmele devin „orientate către părțile interesate”, ele generează „câștiguri” nu doar pentru investitori, ci și pentru angajatori, clienți, furnizori și comunitate? Acest lucru s-a mai văzut în trecut. În anii 1960 și 1970, majoritatea firmelor susțineau că au responsabilitate față de toți alegătorii cu care interacționau. Și chiar anul trecut, Business Roundtable, ce reprezintă directorii generali ai celor mai mari și mai puternice corporații din America, a oferit o nouă definiție a scopului corporativ: „a promova o economie care servește toți americanii”.
Este o perspectivă seducătoare. Dacă aș putea flutura o baghetă magică și transforma fiecare companie într-o „B corporation” – o companie certificată pentru „performanțele sale sociale și ecologice” – poate că aș face-o. Însă, bineînțeles, apoi ar trebui să transform fiecare investitor într-o persoană dornică să finanțeze astfel de entități. Puțini investitori sunt dispuși să cedeze atât de multă putere. Chiar dacă ar putea fi forțați să facă astfel, tot ar fi necesare standarde mult mai clare privind ceea ce constituie un beneficiu pentru acționar, fără a mai discuta despre acordurile privind modul de a face compromisuri între interese concurente. Fără astfel de condiții în vigoare, a spune managerilor să maximizeze beneficiile părților interesate, în locul valorii aduse acționarilor, este o invitație să își maximizeze propriile interese, în detrimentul tuturor celorlalți.
Dar încă există speranță. Liderii corporativi sunt conștienți că schimbarea climatică le poate afecta afacerile. Ar fi mult mai dificil să faci bani într-o lume în care foste mari orașe de coastă se află sub apă, eșecurile agricole generează valuri masive de refugiați, iar incendiile fără precedent distrug proprietăți în valoare de sute de miliarde de dolari anual.
La nivelul întregului sistem economic, nu există nicio incompatibilitate fundamentală între maximizarea profiturilor și abordarea problemei schimbărilor climatice. Însă există o problemă masivă privind acțiunea colectivă: multe companii individuale pur și simplu nu văd niciun avantaj de afaceri în a deveni lider climatic.
Cu toate acestea, în ultimii ani multe alte firme au început să investească în mod agresiv în exploatarea oportunităților imediate, profitabile, de abordare a schimbării climatice. Investitorii nu au alocat peste 280 de miliarde de dolari în sectorul energiei regenerabile anul trecut din bunătatea sufletelor lor. Cea mai de succes ofertă publică inițială din ultimele două decenii a fost Beyond Meat, o companie ce produce burgeri vegetali. De asemenea, producătorul de mașini electrice Tesla pare a fi pe cale de a deveni cea mai valoroasă companie din industria auto. În aceste cazuri, precum și în multe altele, urmărirea valorii aduse acționarilor susține ac
l tip de inovație la nivel de sistem capabilă să transforme întregul sector.
Mai mult decât atât, anumite companii și sectoare s-au orientat către autoreglementarea voluntară. În noiembrie 2010, de exemplu, Forumul Bunurilor de Consum – compus din firme care împreună au peste 10 milioane de angajați – și-a luat angajamentul de a atinge un nivel net de zero defrișare în sectoarele cheie ale producției de soia, ulei de palmier, carne de vită și hârtie. Întreaga acțiune a fost în concordanță cu maximizarea profitului. Creșterea gradului de conștientizare al consumatorilor față de impactul negativ al acestor sectoare asupra mediului a devenit un risc semnificativ pentru brand. Firmele erau din ce în ce mai îngrijorate cu privire la capacitatea lor de a recruta angajați sau de a menține lanțuri de aprovizionare viabile. Așadar, știind că, în cazul în care costurile vor crește, acestea vor crește în mod egal pentru toată lumea, aceștia au luat o măsură preconcurențială.
Bineînțeles, coalițiile industriale și-au atins rareori obiectivele, din cauza faptului că tentația firmelor individuale de a renunța rămâne mare. Cu toate acestea, avântul din spatele coaliției, care s-a consolidat în ultimii ani, a creat o cohortă tot mai mare de firme cu puternice interese economice în găsirea terților pentru impunerea cooperării. Există doi candidați evidenți pentru un astfel de rol: piețele de capital și guvernele.
Multe dintre cele mai importante surse de bani din lume sunt atât de mari încât pentru cei care le gestionează, schimbarea climatică nu reprezintă doar o „externalitate”. De exemplu, Hiro Mizuno, fostul CIO al Fondului de Pensii din Japonia (cel mai mare fond de pensii din lume), consideră că schimbarea climatică este cea mai semnificativă amenințare împotriva capacității Fondului de a-și îndeplini obligațiile.
Așadar marii investitori instituționali au motive importante să împingă firmele din portofoliile lor către luarea unor măsuri climatice. Și, deși se confruntă și cu o problemă de acțiune colectivă, a lor ar trebui să fie ușor de rezolvat: bogăția lumii este atât de concentrată încât pur și simplu nu mai sunt atât de mulți. Așadar, Climate Action 100+ – o coaliție de peste
450 de investitori, care controlează peste 40 de trilioane de dolari în active – a reușit să pună presiune pe câteva dintre companiile cu cele mai mari emisii de carbon din lume, pentru adoptarea unor angajamente concrete pentru renunțarea la combustibilii fosili.
Imperativul obținerii de valoare pentru acționari a ajutat firmele să redescopere rolul central al guvernelor în implementarea cooperării. Înainte de nefericita instaurare a administrației conduse de președintele Jair Bolsonaro, sectorul public brazilian juca un rol crucial în susținerea unui moratoriu industrial asupra producției de soia în Amazon. Iar în Statele Unite, mii de firme lucrează cu organizații nonguvernamentale precum CERES și We are Still In pentru a susține politici de carbon rezonabile la nivel local și statal. După ce și-au orientat modelele de afaceri pentru adresarea schimbării climatice, aceste firme sunt puternic stimulate să facă presiuni pentru adoptarea unor măsuri care le vor obliga competitorii să facă aceleași alegeri.
Pentru a obține o recuperare verde, trebuie să ne întoarcem la promisiunea inițială a capitalismului și la angajamentele sale normative fundamentale de prosperitate și libertate, nu la a face bani cu orice preț. Atunci când piețele nu sunt nici libere, nici corecte, din cauza faptului că externalitățile importante, cum ar fi schimbarea climatică, nu poartă prețul corect, firmele trebuie să accepte un obiectiv mai important decât maximizarea profitului pe termen scurt.
Un scop public autentic poate da firmelor curajul, creativitatea și talentul necesare pentru a suporta riscurile explorării unor noi modele de afaceri. Pentru cele inteligente, angajamentele de mediu pot oferi un avantaj de producție și competitiv. Adoptarea unui scop nu înseamnă abandonarea investitorilor. Este posibil să schimbăm lumea în bine și să facem bani, să împăcăm datoria morală și responsabilitatea fiduciară – și este foarte important să facem acest lucru la o scară largă.
Rebecca Henderson este profesor universitar la Universitatea Harvard și autoare a „Reimagining Capitalism in a World on Fire”.
