În luna mai am aniversat zece ani de când o instituție simbol pentru societatea românească, Casa de Economii și Consemnațiuni, a devenit CEC Bank. În 2008, demaram poate cel mai ambițios proiect din cariera mea profesională – un amplu proces de rebranding care a însemnat, pe lângă lansarea noului brand, și transformarea ghișeului CEC într-o unitate bancară modernă, oameni instruiți mai bine, sedii atrăgătoare și confortabile, un portofoliu nou de servicii și produse. Renașterea instituției nu s-a manifestat însă doar la nivel de imagine, ci și la nivelul rezultatelor financiare. Având ca prioritate strategică susținerea segmentului IMM, agriculturii și autorităților administrației publice locale, banca a continuat să înregistreze profit timp de 10 ani consecutiv. La finalul anului 2017, CEC Bank a înregistrat un profit brut de 222,7 mil. lei, cea mai bună performanță financiară din ultimul deceniu.
Drumul pe care l-am parcurs până acum nu a fost însă unul ușor. Imediat după căderea regimului comunist, odată cu spargerea monopolului de pe piața bancară, concurența dintre bănci devenea din ce în ce mai ascuțită. La acea vreme, CEC era o instituție deosebit de puternică, cu o cotă de piață de 33%, însă odată cu pătrunderea pe piața a băncilor străine, CEC a pierdut cota de piață, ajungând de la 32,90% la 4,03% în doar 17 ani. Băncile din anii ’90 – Banca Română de Comerț Exterior (BRCE), BCR, Banca Agricolă, Banca de Investiții și CEC – se aflau într-o competiție permanentă. În plan legislativ, situația era destul de confuză, neexistând norme clare în domeniul bancar. Odată cu decretul lege 54 din 1990, în România a devenit posibilă crearea de societăți comerciale cu răspundere limitată, așa numitele SRL-uri. În schimb, modul de înregistrare a operațiunilor pentru astfel de companii nu a fost clar definit din punct de vedere legislativ, motiv pentru care băncile au acționat așa cum au putut. Prin anii ’93-’94 au intrat pe piață băncile cu capital străin, îndeosebi turcesc și grecesc. În 1996, a luat naștere Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB). Un alt moment semnificativ a fost crearea sistemului electronic de plăți, în 2005, care a beneficiat, ca și FGDSB, de susținerea activă a Asociației Române a Băncilor. În 2001 s-a emis legea creditului ipotecar, care a permis extinderea creditării persoanelor fizice. Ceva mai târziu, efectele crizei financiare mondiale au impus o altă abordare a activității bancare. Cu toate acestea, surprinzător pentru mulți, sistemul bancar românesc nu s-a confruntat cu problemele pe care le-a avut, de exemplu, sistemul bancar olandez sau englez. Iar aici trebuie apreciat în primul rând rolul jucat de Banca Națională a României, care a reușit să ia măsuri din timp, astfel încât să nu se ajungă la falimente bancare.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament