Analizele economice fac tot mai mult referire la una din lecțiile crizei financiare: ciclul de creștere pre-criză bazat pe credit și un management „selectiv” al riscurilor, creșterea prețului activelor și o productivitate stagnantă nu poate fi replicat și nici sustenabil. Modelul aplicat aproape generalizat a creat mutații economice și financiare fără precedent, finalizate, printre altele, prin dezechilibre, inegalități și o tânără generație lipsită de perspectiva locului de muncă și de transparență în procesul de dezvoltare a carierei profesionale. Consider că se impune tot mai mult ca politicile cu privire la securitatea socială și creșterea nivelului de trai să fie efectiv puse în practică și în felul acesta să se creeze condițiile pentru o mai mare stabilitate socială, politică și financiară necesară pentru o dezvoltare durabilă și sustenabilă la nivel național și european. Numesc această stare a economiei un model de creștere sustenabilă care combină stabilitatea socială cu dinamismul economic. Tracțiunea reală către asemenea dezvoltare poate fi dată prin realizarea unui echilibru dinamic în cadrul unui ciclu virtuos între consum, investiții și comerț.
Comunitatea bancară europeană a intrat într-o perioadă de aversiune la risc prin reducerea expunerilor, atât a celor în stoc, cât și a unora noi. Restructurarea activității bancare, prin aplicarea unui model de business caracterizat de cele mai multe ori de un accent pe activitățile non-credit și de reducerea costurilor (concedierea unor salariați, în special cu experiență, dar și cu salarii mari, cât și închiderea unui număr mare de unități teritoriale), a compensat parțial cerințele noilor reglementări cu privire la capital și lichiditate. Cerințele de profitabilitate ale acționarilor au fost într-o măsură mai mică realizate. Toate aceste mutații s-au produs concomitent cu o contrapartidă riscantă, reflectată în scăderea calității serviciilor și a modului de satisfacere a cerințelor clienților și a protecției acestora. În diverse ocazii (analize, apariții publice) băncile scot în evidență factorii care le îngreunează activitatea: stagnarea piețelor pe care își desfășoară activitatea, impactul creditelor neperformante, provocările structurale generate de dobânzi și dezvoltarea demografică, volatilitatea crescută și diminuarea predictibilității și, mai recent, fintech și revoluția tehnologică. Toate aceste tendințe și dezvoltări duc la accentuarea așteptărilor de creștere a riscurilor și, în consecință, necesitatea unor noi acțiuni periodice de analiză a calității activelor (AQR) și a unor noi teste de stres care vor genera în continuare cerințe de majorare a capitalurilor în cazul unui număr mare de bănci.
Într-un asemenea climat provocator, dar, după părerea mea, generator de importante oportunități, se impune, ca o necesitate obiectivă și imperativă, reluarea procesului de creditare, de finanțare a investițiilor productive și de creare a unor noi locuri de muncă. Lumea se mișcă rapid și România nu își mai poate permite luxul de a pierde timp. Reamintesc regula că finanțarea economiei reale reprezintă funcția de bază a oricărui model de business bancar.
Băncile centrale, supraveghetorii și reglementatorii au inițiat unele măsuri și au depus eforturi pentru restimularea apetitului la risc al băncilor și reluarea activității normale a acestora. În același timp, au impus și impun noi reglementări. Băncile supravegheate reclamă faptul că noile reglementări le-au complicat existența, făcând acțiunile de aplicare a cerințelor tot mai dificile și mai costisitoare. Totuși, grupurile bancare mari din Zona Euro cu prezență în România au avut și au un avantaj competitiv față de băncile mici și mijlocii. De aceea, readuc în discuție necesitatea aplicării cu mai mult curaj a principiului proporționalității în legătură cu aplicarea reglementărilor europene și naționale, în special cele referitoare la capital și lichiditate, în funcție de modelul de business și a modelului de risc dezvoltat de fiecare bancă locală. S-ar elimina astfel modelul monoculturii „one size fits all”, model care s-a dovedit neproductiv și riscant. În caz contrar, se va perpetua și se va amplifica situația actuală, când clienții băncilor, mai ales IMM-urile și persoanele fizice, au acces tot mai dificil la obținerea unui credit, ceea ce pe termen mediu și lung va afecta grav economia reală și creșterea sustenabilă, ca și existența fiecărei bănci pe piața locală. Este necesar ca instituțiile abilitate, toți factorii de răspundere (și aici mă refer în primul rând la instituțiile de supraveghere și reglementare, ca și la legiuitor) să facă totul pentru a se înlătura suspiciunea, care uneori se poate transforma în realitate și care a fost menționată de fostul guvernator al Băncii Angliei, Mervin King: băncile regionale, grupurile bancare cu activități cross-border tind să aplice regula de a fi „international in life, but national in death”. Cu alte cuvinte, existând riscul ca unele subsidiare din țara noastră să fie „aruncate în brațele noastre”, a contribuabililor locali, de către grupurile „mamă” în cazul situațiilor care ar pune sub semnul întrebării continuitatea activității acestora, mizându-se pe faptul că autoritățile locale vor acționa în consecință pentru salvarea lor, pentru evitarea pericolului contagiunii, în virtutea realizării obiectivului de stabilitate financiară (situație anticipată de mine; vezi Dănila, site BNR, 13.02.2013). Am remarcat că această temă devine de actualitate pe agenda dezbaterilor europene cu privire la noua configurație a piețelor financiare și a aplicării principiului „risk sharing”.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament