Sistemul bancar din România va încheia anul 2016 pe plus, potrivit declarației pe care a făcut-o președintele de onoare al Asociației Române a Băncilor (ARB) Radu Ghețea în cadrul seminarului EU Cofile organizat de Banca Națională a României, Asociația Română a Băncilor și Alpha Bank. „Sistemul bancar va rămâne pe plus în acest an, însă nu toate băncile vor fi pe profit. Fiecare bancă are propria politică, propriul parcurs în ceea ce privește curățarea bilanțului. Sunt bănci care au preferat să facă sau au posibilitatea să facă curățarea bilanțului într-un termen scurt cu niște suișuri și coborâșuri. Fac referire în mod special la anul 2014 când sistemul bancar a avut un minus foarte puternic. Multe dintre băncile mari, în special băncile cu mamă, au procedat la externalizarea creditelor neperformante către companii din grup. Alte bănci, și aici este un exemplu pe care pot să-l dau – CEC Bank, nu a avut mișcări foarte ample în ceea ce privește curățarea bilanțurilor decât în ultimii doi ani și am făcut-o fără un impact de genul trecerii de pe un palier pe altul. Ne îndreptăm spre un an cu profit, dar nu cu un profit spectaculos. Această problemă a curățării bilanțurilor este încă în desfășurare. În plus, sunt cerințe legate de rata fondurilor proprii care înseamnă cerință de capital suplimentar. Vor crește capitalurile, vor crește fondurile proprii și atunci, chiar dacă sistemul va fi pe plus, nu înseamnă că vom vedea niște creșteri spectaculoase la ROE”, a declarat Radu Ghețea.

Referindu-se la rata creditelor neperformante, Ghețea a menționat că aceasta se va situa sub 10% în 2017. „Rata creditelor neperformante va fi sub 10% în 2017. O rată care va fi mai aproape de ceea ce se întâmplă în toată Europa. Eu am aici o poziție mai diferită de ceea ce spun la un moment dat unii, și anume, că trebuie să fim în media europeană. Da, trebuie să fim în media europeană, dar se uită de foarte multe ori că parcursul nostru în timpul crizei a fost cu totul și cu totul diferit de criza parcursă în Europa, și dau ca exemplu Grecia, Cipru, Olanda, Spania, Italia, Anglia, unde statele au pompat bani importanți pentru salvarea sistemelor bancare naționale. Nu trebuie să punem la zid România pentru că are un sistem în care rata creditelor neperformante este mai sus decât în alte țări pentru că, repet, cadrul a fost diferit. În România, sectorul bancar nu a avut nevoie de sprijin din partea statului, băncile fiind susținute de către acționari cu capital suplimentar”, a declarat Radu Ghețea.

Darea în plată și conversia creditelor, impact atenuat

În ceea ce privește efectele aplicării Legii dării în plată și conversia creditelor în franci elvețieni, Radu Ghețea a declarat că impactul nu este atât de puternic pe cât ar fi putut să fie dacă legislația rămânea în forma aprobată inițial.

„Legea dării în plată are un efect, dar nu mai este efectul pe care l-ar fi putut avea dacă se crea hazardul moral. Începe să aibă un caracter social din ce în ce mai accentuat. Indiferent care va fi compoziția Parlamentului sau a Guvernului, nu vom fi supuși unor noi presiuni care ar veni din partea unor propuneri legislative”, a declarat Ghețea la seminarul EU Cofile, organizat de Banca Națională a României, Asociația Română a Băncilor și Alpha Bank la Sinaia.