Banca Națională a României nu a adoptat încă o decizie privind inasprirea condițiilor de creditare a persoanelor fizice, deși în banca centrală sunt discutate de mai bine de 1 an măsuri de limitare a gradului de îndatorare al populației, conform datelor Profit.ro.

Guvernatorul Mugur Isărescu spune că mulți dintre colegii săi din BNR se opun unor astfel de măsuri și că o decizie ar trebui așteptată în primăvară. Gradul de îndatorare al populației este în creștere, mai ales în rândul celor cu credite ipotecare, situația fiind îngrijorătoare în rândul populației cu venituri sub medie, arată ultimul Raport de Stabilitate al BNR, publicat la finele anului trecut. Direcția de Stabilitate din BNR a propus conducerii băncii mai multe măsuri prin care să fie limitat avansul rapid al îndatorării populației – atât în termeni de volum al creditării cât și al serviciului datoriei. Consiliul de Administrație n-a luat încă o decizie, spune Isărescu, care admite că au existat discuții. Guvernatorul așteaptă o recomandare de la Comitetul de Supraveghere Macroprudențiala. “Acelea (limitarea îndatorarii populației, n. red.) fac parte din pachetul de măsuri macroprudențiale pe care, eventual, le va hotarâ Comitetul Macroprudențial, le va recomanda Băncii Naționale și Banca Națională va reacționa”, spune Isărescu. Practic, Isărescu așteaptă să-și dea singur recomandări, în condițiile în care el este și președintele Comitetului și BNR mai este reprezentată și de prim-viceguvernatorul Florin Georgescu și viceguvernatorul Liviu Voinea, restul pânp la 9 membri fiind reprezentanții Ministerului de Finanțe și Autorității de Supraveghere Financiară.

De asemenea, estimările preliminare ale BNR arată că rata creditelor neperformante la nivelul sectorului populației s-ar majora de la valoarea actuală de 5,8%, la 7,3% într-un orizont de 1 an în ipoteza unui șoc de 2 puncte procentuale pe rata dobânzii, potrivit ultimului Raport privind Stabilitatea Financiară, iar mare parte din acest șoc deja a și fost livrat, după creșterea ROBOR de la sub 1% la 2%. Oficialii BNR consideră creșterea dobânzilor drept principalul risc la adresa stabilității financiare, în condițiile în care inflația este în creștere și marile bănci centrale ale lumii renunță gradul la politicile monetare ultra-stimulative. Banca centrală a crescut, de altfel, dobânda cheie pentru prima dată în aproape 10 ani.