O analiză asupra trendurilor – considerate a fi șase la număr – care vor domina industria IT în următorii trei ani, analiză prezentată de Sabina Amaricăi (foto), fondator al Qualinest și arhitect de testare software, autoare cunoscută pentru expertiza sa în dezvoltarea instrumentelor de automatizare a testelor și a instrumentelor de testare a performanței. Cu peste 15 ani de experiență, a lucrat pentru unele dintre cele mai mari companii în Domeniul bancar, serviciilor financiare și IT, inclusiv Mastercard și IBM. În 2018, a înființat Qualinest, o companie de consultanță în domeniul testării software, care acoperă proiecte la nivel Mondial: 

În 2021, industria globală a tehnologiei informației (IT) este estimată la o valoare de 5 trilioane USD. Cu o valoare în continuă creștere și cu noi inovații și evoluții tehnologice anunțate zilnic, industria IT va fi dominată în următorii 3 ani de tehnologii precum: inteligența artificială, realitatea augmentată, blockchain și internet of things, dar și de o creștere a nevoii de securitate cibernetică.

  • Dacă în 2020 mărimea pieței globale a inteligenței artificiale era de 29,86 miliarde USD, se așteaptă că aceasta să ajungă la 299,64 miliarde USD până în 2026, având o rată de creștere anuală compusă de 35,6% în perioada de prognoză 2021-2026. 
  • Nu doar inteligența artificială va avea o evoluție considerabilă. Realitatea augmentata va crește de la o valoare de piață de 17.67 miliarde USD în 2020 la 340.16 miliarde USD în 2028, cu o rată de creștere anuală compusă de 43.8% din 2021 până în 2028. 
  • În plus, se estimează că dimensiunea pieței Internet of Things (sau internetul lucrurilor) va ajunge la 1463,19 miliarde USD până în 2027, cu o rată de creștere anuală compusă de 24,9% în perioada 2021 – 2028.  

Inteligența Artificială și Robotizarea Procesului de Automatizare

De acum, vă veți putea concentra pe ceea ce contează cu adevărat. AI și RPA se vor ocupa de sarcinile de rutină.  Comparat cu sistemele tradiționale, AI și RPA sunt tehnologii evoluate  – reprezintă următorul nivel. Ceea ce e special este faptul că nu urmăresc un set de reguli prestabilite. Pentru că sunt „inteligente”, AI și RPA au capacitatea de a extrapola comportamente și tipare primite ca exemplu, putând astfel determina care este următorul lor pas – practic, ce au de făcut.

Tehnologiile inteligente pot fi folosite în automatizarea secvențelor de sarcini repetitive – întrucât pot anticipa eventualele schimbări în cadrul unei structuri și pot analiza datele primite în timp real. Un calculator cu o astfel de tehnologie poate învăța să testeze o aplicație, spre exemplu – după ce a învățat comportamentul utilizatorului.

Dar realitatea este că simpla utilizare a unui calculator nu presupune implicit obținerea un rezultat impecabil.  Întrucât automatizarea depinde de setul de date disponibile, este la fel de predispusă eșecului ca și variantele manuale. Vă mai amintiți de experimentul cu Uber-ul care funcționa autonom – fără un șofer uman? Mașina nu a anticipat că vor fi oameni care vor traversa prin locuri nepermise, întrucât acest scenariu pur și simplu nu fusese luat în calcul – deci nu făcea parte din datele de intrare disponibile. De aceea este importanta definirea unui set cuprinzător de date și de procese specifice de calitate, înainte de a considera că automatizarea va salva situația.

Realitatea Virtuală și  Realitatea Augmentată –
noi nivele în educație și medicină

Poți urmări o piesă de teatru, cum ar fi Fantoma de la Operă, și chiar să simți ca ești în La Scala, în Milano, nicidecum în sufrageria ta. Poți să probezi hainele noi relaxat, fără să înduri aglomerația din cabinele de probă de la magazinele tale preferate. Poți să ai rutina perfectă de dimineață, cu ce priveliște preferi și ce condiții meteo dorești. 

Realitatea augmentată devine disponibilă, la prețuri pentru toate buzunarele și la tot mai multe dimensiuni. Această tehnologie este într-o continuă dezvoltare, țintind să îmbogățească tot mai mult viața de zi cu zi. 

Și mai mult decât atât. Suntem foarte aproape să putem folosi aceste tehnologii avansate nu doar pentru recreere, ci și pentru tratamente și diagnostice medicale. De asemenea, pentru a duce la un alt nivel educația și procesul de învățare în sine, pentru toate categoriile de „învățăcei”  – de la copii mici la adulți de toate vârstele.

În toate domeniile ce țin de tehnologia informației există o nevoie evidentă de profesioniști cu experiență. Care să știe cum să lucreze cu, și nu împotriva tehnologiei. Mai mult, să adauge creativitatea umană la puterea de procesare a calculatorului. Să se folosească predictibilitatea caracteristică AI /RPA pentru a limita erorile umane. Practic, sa aleagă astfel ce este mai bun din ambele lumi.

Internetul lucrurilor (“internet of things”) 

Casele în care locuim, electrocasnicele cu care le-am echipat, mașinile și atât de multe din „lucrurile” noastre sunt acum „online”  – sau „conectabile”. Internetul nu mai este doar pentru laptop sau telefon.

Casele noastre, cu utilități și electrocasnice, gadget-urile și vehiculele noastre sunt acum conectate la internet. Le putem controla cu ajutorul telefonului, indiferent de locația în care ne aflăm.

Pot fi programate în funcție de preferințe și nevoi. Spre exemplu, te poți asigură ca ai casa curată și ceașca de cafea caldă, pe când ajungi acasă de la birou.

Acesta este viitorul – si e incurajator.  

Pentru că acum miza este mai mare decât în vremurile în care internetul era doar pentru calculator sau pentru telefon, masurile de siguranta si functionalitatea corecta a „lucrurilor” devin si mai importante. 

Blockchain 

Tehnologia Blockchain este momentan folosită de Bitcoin și are ca mare avantaj faptul că datele stocate astfel nu pot fi pierdute sau modificate. Nu pot fi alterate în nici un fel.

Însă utilitatea sa nu este restrictionata doar la criptomonede, blockchain având potențialul de a revoluția o serie de industrii. Cum ar fi dacă băncile ar folosi tehnologia pentru stocarea datelor financiare sau dacă aceasta ar fi folosită în domeniul imobiliar? Utilizatorii ar putea avea acces la toate informațiile autentice despre o proprietate și istoricul prețurilor.  

Prevenirea pierderii sau manipulării datelor este vitală în probabil majoritatea industriilor și deci, utilizarea tehnologiei blockchain ar aduce beneficii uimitoare!

Ceea ce mai trebuie avut în vedere este generarea și verificarea datelor stocate, ca parte dintre diferitele implementări folosind blockchain. Și în acest domeniu există o nevoie mare de ingineri cu experiență.

Aplicații mobile

„Până la acest moment, în 2020, am petrecut 1.6 trilioane de ore pe telefonul mobil”, conform publicației Forbes.  

Utilizarea telefoanelor mobile a crescut în ultimul an, parțial datorită situației generate de Covid. Dar este puțin probabil ca această cifră să scadă considerabil în viitor. Smartphone-urile pot împlini acum toate nevoile nostre  – de la social media, cărți și podcasturi,  la aplicații bancare sau cele de monitorizare a obiceiurilor sănătoase. Telefoanele sunt inteligente și folosesc deblocarea facială sau cu amprentă, scutindu-ne chiar și de sarcina de a ne memora parola.

Domeniul aplicațiilor pentru tehnologii mobile va rămâne de interes pentru multă vreme. 

Cu siguranță, atentia va fi indreptata catre dezvoltarea de noi aplicații, cât mai inovative. Pentru că ne place să avem totul la îndemână  – și, mai specific, în buzunarele noastre. Cât mai simplu pentru noi – dar asta nu înseamnă fără provocări pentru companiile dezvoltatoare. 

Noi vrem aplicații cât mai cool, și vrem ca ele să funcționeze cât mai repede și cât mai bine. Și pentru a ține pasul cu cerințele tot mai mari ale consumatorilor, nevoia pentru ingineri IT cât mai experimentați este și ea tot mai mare.

Securitatea cibernetică

Am lăsat la final acest subiect, pentru că, deși este un trend în sine, intervine și în cadrul trendurilor menționate anterior.

Pentru că pe măsură ce devenim tot mai digitali – indiferent de trend- , suntem mai vulnerabili atacurilor cibernetice.

Securitatea cibernetică este un concept care implică atât factorul uman, cât și cel „artificial” – tehnologia.

Putem crește securitatea rețelelor, a aplicațiilor. Putem implementa orice tip de firewall sau diverse măsuri de securitate. Dar ceea ce nu putem evita este și cel mai important factor dintre toate – natura umană.

E necesara definirea detaliata a proceselor, urmata de implementarea prin instrucțiuni clare, de un training adecvat și de o automatizare inteligentă. Aceasta este metoda strategică, eficientă, de a îmbunătăți securitatea sistemelor noastre și a datelor pe care le conțin.

DISTRIBUIȚI