ABN Systems, venituri totale de 78,7 milioane lei în trimestrul trei din 2021

Date:

Compania ABN Systems International, lider pe piaţa românească de accesorii telecom și produse Smart Home din România, deţinătoare a brandului Tellur, a înregistrat venituri totale de 78,7 milioane de lei (15,9 milioane de euro) în trimestrul al treilea din 2021, în creştere cu aproape 30%, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Principalul motor de creștere a fost reprezentat de vânzările produselor din gama proprie, Tellur, pe piețele externe. 

George Barbu, CEO al ABN Systems International: „Anul acesta am înregistrat evoluții favorabile ale business-ului care au depăşit ritmul nostru constant de creştere de la an la an, iar potenţialul de dezvoltare şi perspectivele sunt foarte bune. Avem în spate o experienţă bogată, un portofoliu diversificat de produse, pentru care există o foarte mare cerere, suntem prezenţi pe multiple pieţe la nivel mondial şi am început deja să aplicăm planul nostru de dezvoltare privind extinderea externă, intrând de anul acesta pe pieţele online din Polonia, Olanda, Suedia şi Statele Unite, unde rezultatele obţinute au depăşit aşteptările. De exemplu, pe fondul acestei pandemii şi a schimbării obiceiurilor de consum, mulţi dintre noi mutându-ne biroul acasă, produsele Tellur Smart Home s-au vândut foarte bine atât în ţară, cât şi pe pieţele externe, iar trendul acesta ascendent se va menţine şi în următorii ani”.

ABN Systems subliniază că profitul net „s-a situat la 4,27 milioane de lei (850 de mii de euro), în trimestrul al treilea din 2021, în creştere cu peste 80% față de cel înregistrat în perioada similară a anului precedent. În același timp, marja EBITDA s-a mărit, de la 5,44% (T3 2020) la 7,38% (T3 2021), urmând tendinţa ascendentă a acestui indicator al eficienței operaţionale din ultimii ani.

ABN Systems a obţinut rezultate în creştere semnificativă faţă de anul trecut pentru toate cele patru direcţii principale de business: exporturi, cu o pondere de peste jumătate din cifra de afaceri; vânzări B2B; distribuție prin marile lanțuri de magazine și listarea de produse prin retaileri online specializați. De exemplu, vânzările de produse Tellur Smart Home au avut creşteri foarte mari, atât în ţară, cât şi pe pieţele externe, cu 70%, în primele 9 luni din 2021, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Termostatul a fost unul dintre produsele vedetă ale anului 2021, cu o creştere de 200% în 2021 vs 2020. De asemenea, o ascensiune foarte bună au înregistrat-o căştile şi boxele cu bluetooth, care au înregistrat creşteri de 130%, respectiv 176%. 

ABN Systems are în plan dezvoltarea accelerată pe pieţele externe şi consolidarea poziţiei pe piaţa autohtonă, prin accesarea unor noi nișe de business. Pentru atingerea acestui obiectiv, compania pregăteşte o ofertă publică iniţială (IPO), în vederea listării la Bursa de Valori București (BVB), până la sfârşitul acestui an. Demersurile pentru oferta premergătoare listării și pentru procesul de listare vor fi făcute împreună cu TradeVille”.
Fondată în 2002, ABN Systems International reamintește că este „deţinătoarea brandului Tellur şi unul dintre liderii pieţei de distribuție a produselor şi accesoriilor IT&C din România, oferă soluţii integrate de mobilitate, infrastructură IT şi de stocare, sisteme de supraveghere video, echipamente şi automatizări industrial”. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...