Ministerul Finanțelor Publice a beneficiat de asistența casei de avocatură Filip & Company, împreună cu casa de avocatură Linklaters, în emisiunea de euroobligațiuni pentru atragerea de pe piețele internaționale a 3,3 miliarde de euro în două tranșe: prima tranșă, în valoare de 1,3 miliarde de euro din eurobonduri, scadentă în 2026, cu dobândă de 2,750%; a doua tranșă, în valoare de 2 miliarde de euro, scadentă în 2030, cu dobândă de 3,624%.

Echipa Filip & Company care a asistat Ministerul Finanțelor Publice a fost compusă în principal din Alexandru Bîrsan (partener), Monica Stătescu (counsel), Andreea Bănică (associate). Alexandru Bîrsan (foto) subliniază: „Finanţarea economiei este marea provocare a acestui an. Efectele pandemiei se văd în economie și în societate, iar statul trebuie să acceseze fonduri externe pentru a putea susține programele de suport sau relansare. În această perioadă dificilă, România a reușit o finanțare în termeni buni prin comparație cu țările din aceeași categorie investițională pe baza unui interes relativ ridicat al investitorilor și într-un calendar extrem de comprimat. Ne bucurăm că am putut și noi ajuta și sperăm ca următoarea finanțare să se întâmple în piețe mai calme”.

Filip & Company este recunoscută drept o casă de avocatură cu „una dintre cele mai dinamice practici de finanţări şi pieţe de capital din România”, a cărei echipă de avocați „include specialişti cu un palmares bogat dobândit în cadrul unor tranzacţii complexe desfăşurate atât pe plan intern, cât şi internaţional”.

DISTRIBUIȚI