Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, și-a prezentat rezultatele financiare pe 2019 în România. Vânzările consolidate au depășit două miliarde lei (436 milioane euro). Vânzările totale nete au înregistrat o creștere cu 18% față de 2018, fiind de 6,7 miliarde lei (1,4 miliarde euro), inclusiv vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companii afiliate.

Referitor la acest aspect, Mihai Boldijar (foto), directorul general al Robert Bosch SRL, reprezentantul grupului Bosch din România, subliniază: „Bosch a înregistrat o creștere puternică în 2019, iar compania și-a continuat planurile de investiții și extindere în România, urmând o strategie centrată pe tehnologie și inovație. În pofida economiei globale slabe și a scăderii producției în sectorul auto, grupul Bosch a înregistrat o evoluție pozitivă în România, în toate sectoarele de activitate, la începutul anului 2020. Cu toate acestea, din cauza crizei economice la nivel mondial generată de pandemia Covid-19, anul acesta este unul atipic chiar și pentru Bosch. Având în vedere numeroasele variabile, nu putem oferi o prognoză pentru anul 2020 în ansamblu”.

Mihai Boldijar, directorul general al Robert Bosch SRL

Investițiile făcute de Bosch în România anul trecut au fost de aproximativ 360 milioane lei (peste 76 de milioane de euro), în dezvoltarea uzinelor de producție ale diviziei Soluții de mobilitate din Cluj și Blaj, în cercetare-dezvoltare la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj. A crescut semnificativ fabrica de componente auto electronice de la Jucu, județul Cluj (foto), prin extinderea capacităților de producție și depozitare și a portofoliului de produse și inaugurarea unei a doua unități de producție. Valoarea investițiilor se ridică la 40 de milioane de euro. De asemenea, fabrica Bosch din Blaj și-a mărit capacitatea de producție pentru componente auto de înaltă calitate, precum solenoizi și module electronice, a început producția pentru senzorul de particule EGS-PM, a inaugurat o clădire de birouri și laboratoare pentru 250 de angajați și și-a relocat depozitul într-un nou centru logistic de 20.000 mp. Tot la Blaj, în 2019 a fost inaugurat un centru de instruire Bosch. Din 2020, fabrica de la Blaj este unitatea de producție coordonatoare Bosch la nivel global pentru senzori de detonație.

În domeniul cercetării, Centrului de Inginerie Bosch din Cluj are aproximativ 800 de angajați. Inaugurarea noului sediu al Centrului de Inginerie Cluj este planificată pentru acest an. Noua clădire de birouri de ultimă generație va sprijini extinderea Centrului de Inginerie în domeniul mobilității automatizate și conectate.

În sectorul Soluții de mobilitate, divizia Automotive Aftermarket a înregistrat o creștere de două cifre în 2019.

În sectorul Tehnologie pentru construcții și energie, divizia Bosch Tehnologie pentru construcții a avut vânzări în creștere într-un volum reprezentat de două cifre. Bosch Service Solutions Timișoara oferă servicii de externalizare a proceselor de afaceri în 18 limbi, activitate care de asemenea a înregistrat o creștere de două cifre. În 2020, Bosch Service Solutions se va concentra pe servicii specializate de controlling și soluții software.

Sectorul Bunuri de larg consum a avut o performanță bună. Divizia Scule electrice a înregistrat o creștere de două cifre la scule profesionale și telemetre și a lansat pe piața din România sistemul X-Lock, inovație Bosch Scule electrice. BSH Electrocasnice a realizat o creștere de două cifre, depășind concurența pe piața de ​​electrocasnice mari și mici și consolidându-și poziția. În 2020, compania se pregătește să lanseze pe piața românească marca de electrocasnice de lux Gaggenau și o linie de produse Bosch cu mașini de spălat vase, congelatoare XXL și electrocasnice noi pentru  bucătărie cu cântar încorporat.

Sectorul Tehnologie industrială a înregistrat o dezvoltare pozitivă. Divizia Rexroth a urmat strategia duală Bosch în dezvoltarea și promovarea industriei 4.0, implementând soluții industriale conectate în propriile unități de producție pentru a spori eficiența în derularea de proiecte pentru industria locală.

În domeniul educației, aproximativ 1000 de studenți au participat la programe specifice în sediile Bosch din România. Centrul de Inginerie Bosch din Cluj și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au lansat programul de masterat „Sisteme de management și control ale vehiculelor”. Bosch s-a menținut ca partener de încredere al școlilor locale pentru învățământ dual. Din anul 2013, compania a sprijinit peste 340 de elevi de liceu care au făcut primul pas către o carieră în industria auto, urmând stagii de pregătire practică în domenii specifice în cadrul unităților de producție Bosch din Blaj și Cluj.

Activitățile de responsabilitate socială în România s-au exprimat prin sprijinirea mai multor organizații caritabile și instituții sociale prin peste 30 de inițiative.

În condițiile actuale, pentru 2020 consiliul de administrație al grupului Bosch a anunțat că „pentru a obține cel puțin un rezultat echilibrat, va depune un efort suprem”. Volkmar Denner, directorul executiv al grupului Bosch, a accentuat: „Deși alte probleme sunt în prezent în centrul atenției, nu trebuie să pierdem din vedere viitorul planetei noastre”. Bosch afirmă că „își va atinge țintele globale de acțiune climatică pentru 2020 și se va asigura că toate cele 400 de sedii ale sale vor deveni neutre din punct de vedere climatic. În plus, Bosch și-a setat drept obiectiv alinierea tuturor activităților din lanțul valoric la un punct cât mai neutru din punct de vedere climatic până în 2030, emisiile asociate (domeniul de aplicare 3) trebuie să scadă cu 15 procente. Mai mult decât atât, compania intenționează să-și reunească experiența din peste 1000 de proiecte de eficiență energetică proprii într-o nouă companie de consultanță, numită Bosch Climate Solutions. Întrucât acțiunea climatică accelerează schimbările structurale în numeroase sectoare, hidrogenul devine din ce în ce mai important, atât în industria auto, cât și în tehnologia pentru construcții. Alături de partenerii săi, Bosch lucrează la celule de combustie mobile și staționare”. În privința mobilității, Volkmar Denner semnalează ofensiva tehnologică pe scară largă, care nu numai că stabilește o cale către mobilitatea durabilă pe baza bateriilor electrice, ci și ia în considerare motoarele eficiente cu ardere internă, combustibilii sintetici regenerabili și celule de combustie.

Referitor la stringența medicală la zi, Bosch își reafirmă contribuția la limitarea răspândirii pandemiei, exemple fiind realizarea testului rapid pentru Covid-19 și dispozitivul de analiză Vivalytic. În 2020, intenția este de a produce peste un milion de teste rapide și de a crește producția de teste la trei milioane anul viitor. Bosch produce și măști de protecție și dezinfectanți, în principal pentru protecția propriilor angajați.

În România, Bosch a donat echipamente medicale, echipamente de protecție, electrocasnice Bosch, scule electrice și componente auto Bosch pentru spitalele și pentru personalul medical din prima linie și a contribuit, împreună cu jucători importanți ai industriei auto locale, la punerea în funcțiune a 50 de ventilatoare mecanice. Voluntarii Bosch au donat individual bani, laptopuri și alte dispozitive electronice. Mihai Boldijar subliniază: „Suntem recunoscători tuturor celor care luptă împotriva virusului, în prima linie – personalului medical, forțelor de ordine, oamenilor de știință și lucrătorilor. De asemenea, dorim să mulțumim și angajaților și partenerilor noștri de afaceri pentru solidaritate și implicare”.

DISTRIBUIȚI