Prin noul Cod Fiscal, vor fi introduse modificări importante în domeniul sistemului de impozitare a persoanelor fizice, în principiu urmărindu-se taxarea tuturor tranzacțiilor, fără excepțiile din prezent.

Astfel, în draftul elaborat de Ministerul Finanțelor și obținut de Profit.ro se prevede impozitarea cu 3% a moștenirilor și donațiilor (pentru sumele ce depășesc echivalentul a 100.000 de euro) precum și a veniturilor din prima tranzacționare a acțiunilor Fondului Proprietatea acordate cu titlu de despăgubire pentru imobilele naționalizate.
În prezent, prin Codul Fiscal aflat în vigoare, este stabilit că sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare și aur financiar, primite cu titlu de moștenire ori donație sunt venituri neimpozabile.
Prin legea adoptată cu patru ani în urmă, foștii proprietari ai caselor naționalizate care nu pot fi despăgubiți în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziționa prin licitație alte imobile sau pe care le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor, sau acțiuni la Fondul Proprietatea.
De asemenea, tot cu 3% vor fi impozitate, conform draftului, veniturile realizate la prima tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea de către persoanele fizice cărora le-au fost emise aceste acțiuni, precum și veniturile realizate la prima tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea de către moștenitorii titlurilor de conversie sau ai acțiunilor dobândite înainte de prima tranzacționare. Același impozit va fi aplicat și pentru veniturile aferente titlurilor de plată pentru imobile naționalizate.