Deloitte, desemnată firma de consultanță fiscală a anului în cadrul European Tax Awards 2020

Date:

Deloitte a fost desemnată firma de consultanță fiscală a anului în Europa și în regiunea Europei Centrale și de Est pentru realizările sale remarcabile din România, Bulgaria, Republica Cehă, Slovenia și Slovacia, în cadrul ediției din 2020 a Premiilor Europene de Fiscalitate, organizate de prestigioasa publicație International Tax Review (ITR). Deloitte a primit și premiile pentru inovație în domeniul fiscal și pentru cel mai bun furnizor de servicii de conformitate și de raportare fiscală în cadrul celei de-a 16-a ediții a competiției, care oferă recunoaștere proiectelor inovatoare, de impact și valoroase. Câștigătorii sunt desemnați în baza analizelor efectuate de jurnaliștii ITR, în urma cercetărilor de piață și a evaluărilor din partea clienților și a experților în domeniu.

Deloitte este unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii fiscale din România, practica sa fiscală oferind un spectru larg de servicii integrate, care acoperă impozitare pe profit și pe venit, impozitare indirectă, servicii vamale, servicii dedicate angajatorilor globali, servicii în domeniul prețurilor de transfer și soluții de procese de business, prin intermediul a aproximativ 200 de profesioniști.

„Faptul că primim din nou această recunoaștere remarcabilă reflectă angajamentul profesioniștilor noștri față de clienți, pentru a-i ajuta să depășească provocările complexe cu care se confruntă. Ne bazăm pe experiența echipei puternice de experți din România și din rețeaua globală Deloitte, precum și pe soluțiie noastre tehnologice pentru a sprijini companiile să treacă mai ușor prin această perioadă ce ridică probleme fără precedent în domeniul fiscal. Îi felicit pe colegii mei și sunt onorat să fac parte dintr-o astfel de echipă”, a declarat Dan Bădin, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice, Deloitte România.

Pe lângă serviciile tradiționale oferite clienților, echipa de experți fiscali a Deloitte România oferă și soluții digitale dezvoltate special pentru clienți, cum ar fi aplicația PartnerSCAN, care permite companiilor să-și evalueze partenerii de afaceri din punctul de vedere al riscului fiscal, D.Tax, o aplicație inovatoare dedicată raportării de TVA, Total Rewards, un instrument automat care permite companiilor să își modeleze politicile de resurse umane, un calculator estimativ de costuri salariale dedicat angajatorilor care sunt afectați de restricțiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 și care nu mai pot suporta integral plata salariilor.

International Tax Review publică articole și analize prestigioase în domeniul fiscal, recunoscute de experții din domeniu. Acesta transmite știri din întreaga lume legate de fiscalitate și analize axate pe venituri și impozite indirecte, prețuri de transfer, litigii și taxe internaționale. Cele mai importante publicații ale ITR includ World Tax Review și Guide to World’s Leading Tax Advisors.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor peste 312.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal România, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.700 de profesioniști.

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Provocările Fiscale în Sectorul Petrolului și Gazelor Naturale din România

de Tănase Stamule decanul Facultății de Administrarea...

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...