Muzeul Naţional de Istorie a României și Complexul Muzeal Bucovina din Suceava oferă un eveniment care depăşeşte cadrul unei expoziții temporare prin temă şi prin cuprindere: proiectul expozițional „Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie”, o panoramă economică, socială şi politică asupra unei perioade marcate de o personalitate capitală a istoriei naţionale.

Lansat anul trecut, la împlinirea a 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ștefan cel Mare, itinerat prin expuneri la Suceava şi la Iași, proiectul este prezentat acum la Bucureşti, prin expoziţia de la Muzeul Național de Istorie a României, deschisă până la 28 iulie. Ulterior, va fi prezentat la Bistrița și va ajunge la Alba Iulia în preajma celebrării Marii Uniri. Sunt expuse mărturii legate de personalitatea marelui domnitor şi implicit de realizări şi fapte din spaţiul românesc din a doua jumătate a secolului al XV-lea, „un exemplu de voinţă şi de concentrare a resurselor”, după cum aprecia la deschidere dr. Ernest OberländerTârnoveanu, directorul general al MNIR. La eveniment a participat ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea.

Proiectul, în sine realizare la nivel ştiinţific înalt, beneficiază de sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale şi al Consiliului Județean Suceava și este rezultatul conlucrării unor muzee de prestigiu: Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional al Literaturii Române (Bucureşti), Complexul Muzeal Naţional „Moldova” (Iaşi), Complexul Muzeal Judeţean „Iulian Antonescu” (Bacău), Muzeul Judeţean Botoşani, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Muzeul Judeţean „Ștefan cel Mare” (Vaslui), Muzeul „Arta Lemnului” (Câmpulung Moldovenesc).