EY anunță alianța globală cu UiPath pentru accelerarea hiperautomatizării organizațiilor

Date:

 

  • Alianța susține toată aria de servicii de automatizare, de la definirea strategiei, la soluții integrate și la implementarea efectivă a tehnologiei   
  • Soluțiile oferite au în vedere transformarea modelelor de business prin intermediul tehnologiilor de automatizare

EY anunță alianța încheiată între UiPath, unul dintre principalii furnizori de software pentru automatizarea proceselor (Robotic Process Automation), și Ernst & Young LLP (EY US), cu scopul de a susține creșterea gradului de adoptare a tehnologiei de automatizare în cadrul organizațiilor. Alianța a fost încheiată, de asemenea, cu firmele membre ale EY din România și India, avându-se în vedere extinderea ulterioară a parteneriatului la nivel global.

Alianța EY-UiPath integrează expertiza celor două companii într-o ofertă comună care cuprinde definirea strategiei de automatizare inteligentă, elaborarea de modele operaționale de automatizare, identificarea zonelor cu potențial de automatizare și implementarea soluțiilor dezvoltate, precum și asigurarea asistenței operaționale pentru automatizările implementate.  Prin valorificarea acestor capacități integrate, organizațiile pot adopta într-un mod eficient tehnologiile de automatizare, având la dispoziție resurse extinse atât din sfera de business, cât și din tehnologie pentru o abordare unitară care accelerează obținerea beneficiilor.  

Platforma de hiperautomatizare a UiPath și metodologia de implementare dezvoltată de EY, care cuprinde soluții standard pentru diverse industrii sau arii de business, pot ajuta companiile să deruleze cu succes o implementare la scara mare. Mai mult, prin această alianță a partenerilor de business și tehnologie, companiile pot avansa în transformarea proceselor la nivel global.

Potrivit unui studiu recent realizat de Gartner, se estimează că 69% dintre activitățile de rutină realizate în prezent de manageri vor fi complet automatizate până în 2024.[1] Această creștere spectaculoasă a adoptării RPA și a tehnologiilor din sfera inteligenței artificiale, cum ar fi învățarea mecanică (Machine Learning), agenții virtuali (chatbots), procesarea limbajului natural (Natural Language Processing) și analiza automată a imaginilor, ajută companiile să acceseze noi niveluri de eficiență și eficacitate și încurajează transformarea digitală.

Într-un moment în care organizațiile își regândesc viitorul în contextul crizei globale provocate de pandemia COVID-19, s-a putut observa o rezistență crescută a celor care s-au bazat pe forța de muncă digitală pentru a răspunde provocărilor ce au afectat angajații într-un interval de timp foarte scurt. În acest context, implementând platforma de automatizare a UiPath, echipele EY vor ajuta companiile să creeze o forță de muncă digitală bazată pe integrarea diverselor tehnologii de automatizare, nu numai pentru a-și desfășura activitățile diferit – adică mai bine, mai rapid și cu costuri mai mici –  ci și pentru a face lucruri diferite, pentru a răspunde noilor cerințe de piață. 

EY este unul dintre principalii furnizori ai unei game extinse de servicii de consultanță în automatizarea inteligentă (IA), oferind servicii de asistență în definirea strategiei și implementarea automatizării inteligente la nivel global. Datorită cunoașterii profunde a industriilor și a proceselor financiare și operaționale, EY vine în sprijinul clienților săi cu soluții care să genereze valoare pe termen lung.

Alianța globală cu UiPath reprezintă cea mai importantă etapă a parteneriatului început încă din 2016 cu EY România.

Aurelia Costache (foto), liderul departamentului de Consultanță al EY România și lider al soluțiilor de automatizare inteligentă la nivel regional (CESA), declară, în legătură cu recenta alianță: „Această alianță este o realizare importantă deoarece ne permite să gândim și să dezvoltăm soluții avansate pentru clienții noștri, folosindu-ne eficient de resursele fiecărei părți. Am crezut în potențialul UiPath de a revoluționa piața cu tehnologia lor de automatizare și am investit în dezvoltarea competențelor în cadrul echipei noastre, încă din 2016. În prezent, avem o echipă extinsă, cu o experiență de 5 ani în implementări de proiecte de automatizare cu UiPath, la nivel global. Pot spune că buna colaborare ne-a câștigat încrederea clienților în faptul că facem o echipă puternică, ce îi ajută să îşi atingă obiectivele. Ne propunem să continuăm eforturile de a ne sprijini clienții în implementări și, de asemenea, de a derula inițiative de educare a pieței privind tehnologiile de automatizare. Anul acesta organizăm, de exemplu, cea de a 5-a ediție a conferinței anuale de Intelligent Automation, pe 7 şi 8 octombrie, alături de UiPath și alți parteneri.”

Eddie O’Brien, prim vicepreședinte pentru Operațiuni și Parteneri în cadrul UiPath, a declarat: „Dezvoltarea automatizării pentru a ajuta organizațiile să devină mai rapide și mai agile reprezintă nucleul brandului nostru. Colaborarea dintre platforma noastră de hiperautomatizare și EY ne permite să ne îmbunătățim ofertele către clienți prin îmbinarea strategiei și serviciilor de implementare în domeniul automatizării inteligente cu soluțiile noastre consacrate, de top. Împreună, sporim valoarea RPA și a automatizării inteligente în toate sectoarele economice și ajutăm companiile să recunoască puterea și beneficiile integrării hiperautomatizării.

Jeff Aldridge, lider al soluţiilor de automatizare inteligentă în EY America: „Automatizarea este un element esențial în încurajarea transformării digitale și în menținerea relevanței într-un mediu tot mai competitiv. Având în vedere că suntem unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de implementare UiPath și cel mai mare client UiPath, prin utilizarea platformei UiPath pe plan intern, avem convingerea că ne aliem cu un lider reputat și de încredere în domeniul RPA. În toate sectoarele economice, companiile pot valorifica colaborarea dintre EY și UiPath pentru a-și implementa programele de automatizare la nivelul adecvat și pentru a beneficia de reducerea costurilor operaționale, de o mai bună eficacitate a proceselor și de un grad mai mare de loialitate din partea clienților și angajaților.

Pentru mai multe informații, vizitați ey.com/en_gl/alliances.

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 298.000 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 37,2 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2020. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunităţile din întreaga lume.

Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piaţa serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, strategi şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina noastră de internet: www.ey.com


[1] Sursa: Comunicat de presă Gartner, Gartner Predicts 69% of Routine Work Currently Done by Managers will Be Fully Automated by 2024, publicat la 23 ianuarie 2020

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...