Harta parcurilor naţionale şi naturale administrate de Romsilva, disponibilă pe www.rosilva.ro

Date:

Pe pagina de internet a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, www.rosilva.ro, este la dispoziţia publicului larg şi a specialiştilor harta detaliată a tuturor celor 22 de parcuri naționale și naturale aflate în administrarea Regiei. Comunicând acestă informaţie, Romsilva oferă o serie de detalii: „Publicarea acestor hărți în sistem digital și interactiv este parte a procesului de informare a publicului interesat de administrarea ariilor naturale protejate și a politicii de transperanță a activității adoptată de conducerea executivă a Romsilva. Sunt publicate și pot fi consultate public zonarea internă a suprafețelor în cadrul celor 11 parcuri naționale și naturale ale căror planuri de management au fost aprobate de autoritatea publică centrală care răspunde de mediu. De asemenea, sunt publicate zonele propuse prin proiectele planurilor de management ale celor 11 de parcuri naționale și naturale care sunt depuse și urmează procedurile de aprobare conform legislației specifice de mediu. Specialiștii refac în teren toate marcajele zonelor de protecție din parcurile naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, folosind marcajele specifice ce pot fi indentificate de publicul interesat. Hărțile prezintă zonele de protecție strictă și integrală, unde intervențiile umane sunt restricționate, precum și zonele tampon, care fac trecerea de la zonele protejate, la zonele de dezvoltare durabilă ale comunităților locale.

Toate activitățile din zonele tampon, zone de conservare durabilă în parcurile naționale și zone de management durabil în parcurile naturale, sunt reglementate prin articolul 22 din O.U.G. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Astfel, în aceste zone tampon sunt permise lucrări silvice de îngrijire și conducere a pădurii, lucrări speciale de conservare și tratamente silvice care promovează regenerarea naturală a pădurii, activități de protecție a pădurii, reconstrucția ecologică, înlăturarea efectelor unor calamități, activități științifice, educative și de ecoturism, cositul și pășunatul, precum și recoltarea fructelor de pădure, a ciupercilor și a plantelor medicinale. Aceste activități sunt monitorizate de personalul administrațiilor parcurilor naționale și naturale”.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva reaminteşte că „administrează 22 de parcuri naționale și naturale cu o suprafață cumulată de 853 mii hectare, din acestea 243 mii hectare aflându-se în zone de protecție strictă și intergală, unde intervenția umană este restricționată”.

Romsilva a început înscrierea în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a dreptului de proprietate publică a statului asupra fondului forestier pe care îl administrează  

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva anunţă că „a demarat procesul de înscriere a dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra fondului forestier aflat în proprietatea publică și administrat de Romsilva în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară, în baza prevederilor Codului Silvic și a Legii 7/1996 a Cadastrului și Publicității Imobiliare. Romsilva are înregistrate datele în format geospațial – GIS – pentru aproximativ 2,7 milioane de hectare fond forestier aflate în proprietatea publică a statului și în cursul acestui an își propune să înscrie provizoriu la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară dreptul de proprietate a Statului Român pentru circa un milion de hectare, în evidențele special constituite. Procesul de înscriere a dreptului de proprietate în numele Statului Român asupra fondului forestier proprietatea publică a statului urmează să fie finalizat în următorii doi ani. Înscrierea dreptului de proprietate se face în baza procedurii operaționale «Întabularea dreptului de proprietate publică a statului asupra fondului forestier» elaborată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Procedura folosește elementele de identificare puse la dispoziție de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, iar înregistrarea dreptului de proprietate a Statului Român asupra fondului forestier aflat în proprietatea publică a statului este gratuită”.

Romsilva informează că în acest moment „administrează 3,14 milioane de hectare fond forestier proprietatea publică a statului”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Implicațiile legislației REIT în contextul pieței imobiliare din România

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)

Atenție la valoarea în vamă – noi ghiduri de simplificare emise de Comisia Europeană vin în sprijinul importatorilor

de Mihai Petre, Director, Global Trade, EY RomâniaCosmin Dincă,...

PwC Internal Audit Study: Îngrijorați  de riscurile tot mai mari, managerii vor ca auditul să acționeze mai rapid și din proprie inițiativă 

de Mircea Bozga, Partener PwC România Managementul companiilor își dorește...