Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) avansează o serie de observaţii şi propuneri pe marginea proiectului ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, cu modificările și completările ulterioare in vederea pregătirii deschiderii apelului de proiecte pentru programul Start-up Nation 2018 de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ și Antreprenoriat. Observaţiile vizează criteriile de eligibilitate a proiectelor.

Criteriul refritor la domeniul de activitate este considerat generator de confuzie pentru că nu sunt clar definite „Servicii (exclusiv IT)” și „Comerț și alte activități”, semnalarea fiind că „în cazul în care sintagma Servicii (exclusiv IT) se referă la punctarea tuturor codurilor CAEN din domeniul IT, atunci sunt excluse de la finanțare celelalte categorii de servicii (turism, educație etc.)”. Totodată, „activitățile de servicii trebuie să fie punctate mai bine decât cele din comerț, având în vedere valoarea adăugată adusă de acestea comparativ cu activitățile de comerț”. În ansamblu, propunerea este ca programul „să fie în acord cu Strategia Națională pentru Competitivitate, nu să o contrazică, și să puncteze domeniile prioritare precum IT și industrii creative”.

Criteriul potrivit căruia se punctează suplimentar faptul că „planul de afaceri conduce la crearea de noi locuri de muncă pe durată nedeterminată în cadrul întreprinderii” în condiţiile decalajului dintre cererea și oferta de forță de muncă: „Prin crearea de locuri de muncă suplimentare nu asigurăm o metodă de sprijin a mediului de afaceri. În plus, firmele finanțate vor întâmpina probleme în implementare, având ca principala cauză faptul că nu vor găsi persoane pe care să le angajeze”.

CNIPMMR se opune punctării suplimentare „a firmelor care vor implementa proiectele în judetele în care media IMM-urilor la mia de locuitori este sub 40, deoarece pentru reducerea decalajului între zonele dezvoltate și zonele mai puțin dezvoltate există deja programe de finanțare din fonduri europene care sunt destinate exclusiv regiunilor mai puțin dezvoltate”. Preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu, cu autoritatea de iniţiator al programului acum câţiva ani, atrage atenţia că o asemenea măsură va dezavantaja marile centre economice şi universitare: „Acest criteriu este discriminatoriu și va exclude de la finanțare județe importante, cu potențial antreprenorial ridicat – Cluj, Constanța, Timișoara, București-Ilfov etc. De asemnea, în aceste județe regăsim cele mai mari centre studentești, potențiali beneficiari ai programului”.

Discriminatoriu este considerat şi criteriul aferent asociaților/ acționarilor, în sensul că „este acordat un punctaj excesiv acestui criteriu, transformându-l astfel într-un criteriu de eligibilitate. Totodată acest criteriu este discriminatoriu față de persoanele care nu au avut succes, iar acum doresc să se reprofileze. Poziția Comisiei Europene și inițiativele SUA sunt de a acorda o doua șansă, și nu de îngrădire a posibilităților de dezvoltare”.

IMM-urile resping şi aplicarea principiului „primul venit – primul servit”, considerând că „nu este un principiu care să asigure calitatea planurilor de afaceri depuse”, competiţia dorită fiind una de idei, de planuri, nu de viteză în accesarea aplicaţiei.

Referitor la acelaşi proiect, CNIPMMR apreciază că „introducerea posibilității de acordare a unui avans de până la 30% din suma totală aprobată este bine-venită pentru beneficiarii programului”.