„ÎN OCHIUL CICLONULUI- Constantin Boștină – AM FOST SECRETARUL PERSONAL AL LUI NICOLAE CEAUȘESCU, în dialog cu Sorin Roșca Stănescu și Alice Barbu. O carte care schimbă percepția despre perioada lui Nicolae Ceaușescu.

La peste 30 de ani după dispariția violentă și precar justificată a lui Nicolae Ceaușescu, unul dintre cei mai incitanți șefi de stat ai lumii de atunci, imaginea lui rămâne, cu încăpățânare, fantomatică, halucinantă, contrariantă, dar cu seamă, aproximativă pentru multă lume. Și pentru cei ce au trăit în vremea lui, și, mai ales, pentru generațiile de după. Pentru unii, el a fost un om de stat și un diplomat mai redutabil decât vedeta internațională nr. 1 a vremii (Kissinger), pentru alții e pur și simplu „Ceașcă”. Opinii, vorba personajului lui Marin Preda, „după facultăți”.

Oricum, biografia referențială a lui Nicolae Ceaușescu întârzie să apară, chiar dacă bibliotecile se încarcă mereu cu noi titluri în materie. Însă niciunul dintre autorii care s-au încumetat să cucerească acest (inexpugnabil?) trofeu nu a trecut de proba ultimă. 

Exegeții înscriși în cursă sunt de cele mai diferite formații intelectuale, convingeri politice, profesii, de la rude apropiate, oameni de casă, membri ai gărzii personale până la colaboratori apropiați „din conducerea de partid și de stat”, înalți demnitari, istorici, politologi. 

Ei vin, fiecare, cu propria contribuție și caznă, din unghiurile cele mai diferite, în strădania de a mai lămuri din complexitatea și necunoscutele personajului. Dar mai toți dau cititorului obișnuit senzația că nu pătrund la esență, „pentru mai dreapta cinstire” (vorba lui Ion Barbu) sau înfierare a celui supus judecații pentru istorie. Nicolae Ceaușescu, ar fi spus poate Eminescu, „stă și astăzi o enigmă n-esplicată”.

Iar efortul de elucidare continuă, căci subiectul este prea pasionant, prea ancorat în realitățile zilei și mai ales e resimțit ca absolut necesar pentru fixarea așa cum se cuvine în istorie a unui lider al națiunii dintre cei mai controversați. Un sondaj de opinie ceva mai vechi (mai nou parcă nu se prea mai fac, oare de ce?) îl punea în capul ierarhiilor și la cel mai bun, și la cel mai rău conducător din istoria națională.

Din când în când, în această frenezie a căutărilor și strădaniilor biografilor se singularizează câte o apariție care se așază ca piatră de temelie durabilă la constructul editorial menit să fixeze locul lui Ceaușescu în istorie. Cea mai recentă dintre ele este cartea „În ochiul ciclonului”, cu subtitlul lămuritor „Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu”, alcătuită din dialogurile și comentariile naratorului, dr. Constantin Boștină, cu doi perspicaci interlocutori – Sorin Roșca Stănescu și Alice Barbu, plus prefața istoricului Alex Mihai Stoenescu, plus consistenta postfață a gazetarului Ion Cristoiu. Un florilegiu de autori redutabili. 

Conceputa într-o asemenea formula editoriala polifonica și inclusiva, cartea, apărută la editura „Evenimentul și Capital”, beneficiază de o ampla deschidere pentru o evaluare temeinica și Corneliu Vlad nepărtinitoare a unei perioade viu controversate a istoriei noastre recente și a celui care și-a pus o amprenta covârșitoare asupra ei.

Definitorie pentru carte este corectitudinea. În feluritele ei înțelesuri și nuanțe: atitudine corectă, morală, cinstită, onestă, ca și rigoare, precizie, fără aproximări, fără fabulații (aici își spune cuvântul formația autorului, doctor în științe economice). O carte sinceră, care nu face rabat la adevăr. Când nu vrea să fie indiscret, când nu știe ceva, recunoaște și o spune pe față.   

Autorul a avut marea șansă dar și imensa solicitare de a fi doi ani și jumătate, tot timpul, cu Ceaușescu, asemenea unui holter care monitorizează inima. Șansă rarisimă, dar iată, din plin folosită. Puțini știu, ca naratorul acestei cărți, atâta anecdotică despre Ceaușescu, dar nu abuzează, ci recurge la ea doar pentru a-și întări argumentația. 

Cartea dezvăluie, confirmă, argumentează, nuanțează, desființează multe din spusele, scrisele, colportatele și vehiculatele prin viu grai despre Ceaușescu. Pentru cine o citește cum trebuie – și în primul rând fără idei preconcepute – cartea lămurește multe. O revelație, poate cea mai frapantă, este că nu Elena Ceaușescu își domina soțul, ci liderul suprem se folosea de ea atunci când i se părea cea mai potrivită soluție într-o situație anume. Că și Elena Ceaușescu îl avea cumva“ la mână” cu ceva, este iarăși o surpriză, dar sub un mare semn de întrebare. 

După cum, cea mai mare întrebare, nici ea elucidata, este cum de nu a reușit Ceaușescu să găsească o formulă pentru a părăsi puterea (și lumea). Era convins că poporul va merge cu el până în pânzele albe? Nu vedea că uraganul schimbărilor în Europa de Est nu poate ocoli România, că miza răsturnărilor era una geopolitică și că regimul dela București nu i se poate sustrage? Vroia să-și sfârșească viața ca un revoluționar, ca un erou care nu dă înapoi cu niciun preț? Sau își pierduse puterea de discernământ și de decizie, din cauza bolii, a panicii etc.? I-am pus aceasta întrebare renumitului diabetolog Mincu, mai în cunoștință de cauză decât oricine, dar mi-a dat un răspuns evaziv. 

Și altă întrebare: era Ceaușescu în primul rand român sau comunist? În fața plutonului de execuție nu ar fi  putut reacționa altfel decât așa cum se simțea în străfundul firii, mai presus de orice altceva. Și în acea clipa unică a cântat Internațională, nu „Pe-al nostru steag”, nu “Deșteaptă-te române”. 

Despre Nicolae Ceaușescu se mai pot pune și se mai poate răspunde la un noian de întrebări. 

Fapt este că dr. Constantin Boștină concentrează în câteva rânduri mai exact și mai nuanțat decât cohorte de exegeți și părerologi bilanțul epocii de cârmuire a lui Nicolae Ceaușescu: 

„A fost perioada 1965-1989, cât Nicolae Ceaușescu a fost liderul partidului și statului, una fastă sau una nefastă pentru România? Privind analitic și obiectiv, eu afirm, fără ezitare, că a fost mai mult fastă decât nefastă. O astfel de opinie sper să nu fie percepută ca o nostalgie după perioada cât Nicolae Ceaușescu a condus România, ci mai degrabă o recunoaștere a unor realități, dovedite de fapte și cifre, de progres și dezvoltare economică, dar și de diplomație internațională, care caracterizează perioada 1965-1980, dar și a unor mari greșeli făcute de Nicolae Ceaușescu, mai ales după 1980 și până în 1989.”

Într-o asemenea cheie, cu bune intenții și în spiritul respectării adevărului trebuie să pornească la lucru, atunci când scriu despre Ceaușescu și sfertul de veac în care a condus o țară, toți cei care se încumetă la o astfel de lucrare. Într-o asemenea cheie poate fi într-adevăr înțeles și evaluat Nicolae Ceaușescu.

Articol preluat din Evenimentul Zilei .

DISTRIBUIȚI