Olimpiadă de matematică există și în acest an! O organizează Brio®, prima și singura platformă de teste digitale standardizate adresate elevilor români, cu sprijinul Asociației Dedeman și susținută de Societatea de Științe Matematice. Se cheamă Brio Challenge, se adresează elevilor din clasele II-XII și a și început, cu etapa de înscriere: 16 noiembrie-6 decembrie. Organizatorii informează că „elevii vor trebui să își creeze un cont pe www.brio.ro/challenge. Ei pot fi înscriși și de către profesori sau părinți. Odată cu înregistrarea confirmării de înscriere, elevii vor primi automat două credite gratuite, unde 1 credit = 1 test. Aceștia pot achiziționa individual extra-credite cu care pot efectua un număr suplimentar de teste, urmând să înscrie în competiție rezultatul cel mai bun. Dacă au deja un cont, pot utiliza, de asemenea, creditele aferente contului. 

În cea de-a doua etapă (11-24 ianuarie 2021) se vor califica elevii care au obținut peste 80 de puncte, urmând ca apoi să treacă printr-o nouă rundă de testare. În urma rezultatelor, în etapa finală vor trece cei mai buni zece elevi de la fiecare clasă, care au obținut cele mai bune rezultate. Finala va avea loc între 25 și 31 ianuarie și va fi supravegheată video, participanții fiind obligați să aibă activată camera laptopului sau a tabletei.

Câștigătorii vor fi anunțați în data de 3 februarie 2021. Vor fi acordate 12 premii pentru Campioni și 24 de premii pentru Vicecampioni, în funcție de rezultatele obținute. Premiile pentru Campioni constau în câte un iPad Apple și un abonament pe un an Brio Unlimited, iar cele pentru Vicecampioni oferă câștigătorilor câte o trotinetă electrică X T și un abonament pe un an Brio Plus.

În plus, toți finaliștii vor primi un abonament Brio Start pe 6 luni, iar profesorii acestora vor primi, la rândul lor,  abonamente gratuite cu care pot realiza teste la clasă”.

Profesorul Dragoș Iliescu

Profesorul Dragoș Iliescu (foto), CEO, Chief Scientist și fondator Brio®, subliniază: „Încercăm să venim în sprijinul tuturor actorilor implicați în sistemul educațional, într-o perioadă plină de provocări, având un singur obiectiv: școala trebuie să meargă mai departe. Cred foarte tare în puterea pe care testarea o are pentru a învăța și pentru a accelera performanța elevilor și susținem acest deziderat prin organizarea primei olimpiade digitale de matematică”.

Brio® este definită ca „platformă ed-tech de măsurare a performanței educaționale avizată de Ministerul Educației și Cercetării, iar testele sunt în totalitate bazate pe programa școlară românească și sunt realizate exclusiv de profesori români. Brio® pune la dispoziția elevilor din clasele I-XII teste standardizate de limba română și matematică, dar și teste de inteligență, de stiluri de învățare, de aptitudini vocaționale.

Testele Școlare Brio® sunt teste digitale standardizate, prin care elevii români din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene. Testele standardizate sunt dezvoltate pe baza unor principii științifice de măsurare (ramura științei care se ocupă de aceasta se numește psihometrie), astfel încât întrebările, procedurile de scorare și de interpretare să fie aceleași pentru toate persoanele care trec prin testul respectiv. Ele utilizează metode statistice complexe pentru a respecta principiile de fidelitate și validitate, adică acuratețe (lipsă de eroare) și adecvare (corectitudine, acoperirea teritoriului conceptual țintit). De aceea, sunt mult mai riguroase decât testele dezvoltate ad-hoc. Scorul unui test standardizat nu este supus subiectivității, el nefiind dependent de blândețea sau severitatea evaluatorului ori de lejeritatea ori dificultatea întrebărilor.După fiecare testare, elevul și părintele sau profesorul primesc un raport de evaluare — Raportul Brio® — un document detaliat ce descompune în termeni foarte clari aspectele din subcapitolele analizate, indicând ce noțiuni sunt stăpânite deja de elev, respectiv pe cele pentru care e nevoie de aprofundare. Un instrument de ghidare și de informare obiectivă și acționabilă, este singurul tool de pe piața românească de educație digitală ce sprijină pregătirea și performanța susținută, identificând cu exactitate ariile unde elevul trebuie să mai lucreze pentru a fi competitiv față de colegii săi de generație”.

Asociația Dedeman, partenerul Brio® în organizarea primei olimpiade digitale de matematică,este cunoscută ca „susținătoare activă a inițiativelor din domeniul educațional, prin care sprijină performanța individuală a elevilor, o forță motrice a sistemului național de educație.În luna martie, Asociația Dedeman a susținut proiectul School Must Go On, prin care Brio® oferea teste gratuite tuturor elevilor și profesorilor din România”.

DISTRIBUIȚI