A fost pusă piatra de temelie a centrului comercial AFI Brașov, care împreună cu două clădiri de birouri clasa A constituie noua investiţie pe care AFI Europe o realizează în România – arhitect, Moshe Tzur. Centrul comercial, cu suprafața totală închiriabilă de 45.000 metri pătraţi, va avea 200 de magazine, insule și zone de servicii, facilități pentru petrecerea timpului liber, o zonă interactivă inovatoare cu un stil nou de food court etc. Se vor regăsi firme precum Carrefour şi Grupul Inditex (cu mărcile din portofoliul ei: Zara, Bershka, Stradivarius, Pull and Bear, Oysho, Zara Home), Sephora, Tommy Hilfiger, Swarovski, Teilor, Kultho, Meli Melo, Optiplaza, Lee Cooper, Kenvelo, Tom Tailor, Intersport, Cărturești, MAC. De altfel, în contextul inaugural, David Hay, CEO AFI Europe Romania, a semnalat importanţa mixului de locatari ai unui asemenea complex, mai ales în zona unde va funcţiona şi unde este găsită ca necesară accentuarea laturii de divertisment: „Vom avea aici mult divertisment – restaurante, cafenele, modă, magazine”. Deja rata de alocare a spațiilor depăşeşte 80%.

Totodată, esenţială se dovedeşte componenta socio-economică a investiţiei. Primarul Braşovului, George Scripcaru, a salutat faptul că vor fi create peste 2000 de locuri de muncă, apreciind că prin noile construcţii, dotări şi facilităţi „ce se vor derula din 2019, când o primă etapă va fi gata, Braşovul va putea fi comparat, din punctul de vedere al ofertei, cu locuri din Europa unde compania a realizat lucruri similare”. Având particularitatea de a fi situată într-o zonă urbană şi turistică foarte solicitată, viitoarea construcţie impune soluţii tehnice şi edilitare deosebite. Vor fi refăcute drumurile din proximitate, va fi creată o nouă bandă rutieră, va fi realizată conexiunea cu platformele apropiate, aflate în dezvoltare economică. În ansamblu, a subliniat Avi Barzilay, CEO AFI Europe N.V., „pentru atingerea obiectivelor, ne gestionăm activitatea conlucrând cu comunitatea locală; chiar ne implicăm în comunitate”. O dovadă în acest sens este donaţia făcută în beneficiul centrului Hospice „Casa Speranţei” Braşov.

AFI Braşov va fi al treilea centru al companiei în România, după AFI Cotroceni şi AFI Ploieşti. Termenul de finalizare a primei etape la Braşov este primul trimestru din 2019, cu centrul comercial și unul dintre cele două turnuri de birouri.