Lansarea programului de finanțare Casa Eficientă Energetic

Date:

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu, a lansat programul de finanțare Casa Eficientă Energetic. Aplicația online pentru înscriere este disponibilă pe site-ul www.afm.ro.

Programul vizează 9.000 de proprietari de case, care își vor putea eficientiza energetic locuințele. Casa Eficientă Energetic. Bugetul întregului program este de aproximativ 430 de milioane de lei. Un beneficiar poate primi ca primă energetică maximum 15.000 de euro (aproximativ 70.000 de lei), sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor o finanțează prin AFM. Finanțarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menționată, respectiv 15.000 de euro. Lucrările realizabile se referă la „creșterea eficienței energetice și/sau utilizarea energiei din surse regenerabile în locuințele unifamiliale existente, situate într-un imobil-construcție având regim de înălțime de cel mult 3 nivele”.

Sunt eligibile: instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperișului, a pereților exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi etc. Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să crească, după implementarea acestuia, cu cel puțin o clasă energetică.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe, subliniază: „Casa Eficientă energetic este unul din programele la care țin foarte mult și care va ajuta foarte mult și populația, și economia, și mediul. Cele mai multe case nu sunt bine izolate. De aceea, pierderile de energie ajung până la 30% prin pereții exteriori, 25% prin geamuri sau acoperiș. Se știe că, astăzi, sectorul clădirilor este unul din cei mai mari consumatori de energie și cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră. Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar și una economică și socială – o astfel de investiție duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie și, implicit, la scăderea consumului național de energie”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...