Proiectul legii prevenţiei va intra săptămâna viitoare în dezbatere publică

Date:

Proiectul legii prevenţiei, care are în vedere faptul ca firmele să nu mai fie sancţionate imediat, ci să fie mai întâi consiliate de organele de control, va intra în consultare publică săptămâna viitoare, a spus Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Proiectul care va fi supus dezbaterii publice diferă față de cel anterior prin „extinderea ariei de aplicabilitate a legii către toate contravenţiile constatate de organismele cu atribuţii de control şi care pot impacta real mediul de afaceri”, a specificat Alexandru Petrescu, ministrul Mediului de Afaceri, în cadrul şedinţei de Guvern, de joi.

Rezultatul consultărilor avute de Alexandru Petrescu a fost structurarea legii pe două principii esenţiale, informează Mediafax.

În viziunea noului ministru, primul principiu constă într-o bune informări a agenţilor economici şi crearea cadrului optim de educare-informare a acestora prin mai multe instrumente

„Pentru aceasta se va realiza un portal unic care va conţine toate elementele referitoare la obligaţiile legale pe care agenţii economici le au în raport cu organismele de control”, a explicat Petrescu.

Al doilea principiu constă „în identificarea zonei de rezonabilitate în actul de control. Aplicarea sancţiunii contravenţionale a avertismentului la prima abatere, fără alte sancţiuni complementare, dar cu o monitorizare riguroasă a planului de conformare”, a spus ministrul pentru mediul de afaceri.

Ținta noii legi va fi prevenirea aplicării automate a sancţiunilor pentru faptele care constituie contravenţii, prin elaborarea unui plan de conformare, care are în vedere acordarea unei perioade de timp contribuabilului, în care să aibă posibilitatea să corecteze neregulile constatate şi să se conformeze dispoziţiilor legale.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica gata de start!

La FoodINTELForum, ne bucurăm să avem alături Aqua Carpatica,...

Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor

Cea mai recentă înjumătățire (halving-ul) a recompenselor pentru “minarea”...

„Vânzarea de mai” s-ar putea sa fi început în aprilie

Se pare că sezonul slab al acțiunilor a apărut...

Parlamentul European a adoptat directiva privind așa-numitul „drept la reparare”

Noile norme consolidează dreptul la reparare, urmăresc reducerea deșeurilor...