Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva lansează campania „Un copil – un brăduţ”, al cărei obiectiv este „responsabilizarea copiilor față de natură, crearea unei legături trainice cu pădurea, educația forestieră prin implicarea acestora în acțiunile de plantare, dar și socializare”. Deopotrivă, părinții, rudele, prietenii sunt invitați să-i ajute pe copii să adopte fiecare câte un viitor pom de Crăciun, sub sloganul campaniei „O prietenie pe viață”. Cum anume, explică iniţiatorii campaniei: „Orice companie, asociație, fundație sau persoană fizică poate achiziționa un brăduț, care va fi plantat în ghiveci de către un copil, îngrijit cu atenție și ajutat să ajungă, în primăvara anului viitor, tocmai bun de plantat în mediul lui natural, acolo unde îi este locul! Specialiștii Romsilva pun la dispoziție toată experiența, tot talentul și toată priceperea dar și rodul muncii lor. Partenerii care vor susține acest proiect alături de Romsilva vor beneficia de asistență tehnică de specialitate din partea silvicultorilor, de expunere a numelui și imaginii (logo și denumire partener) în toate materialele de promovare a evenimentului, precum și prezentarea parteneriatului în mediul online”.

Romsilva anunţă că „achiziționarea puieților se va realiza în perioada 04.11.2019-30.11.2019, fiind condiționată de înghețurile timpurii, iar acțiunile de plantare în ghivece a brăduților se vor prelungi până la terminarea semestrului I al anului școlar 2019-2020”.

Lansarea campaniei are loc la Școala Gimnazială Nr. 30 din Brașov, pe 06.11.2019, orele 11-13, timp în care toți elevii școlii vor planta puieții în ghivece sub îndrumarea unei echipe de silvicultori din județele limitrofe.

Romsilva subliniază că „silvicultorii au fost primii care s-au alăturat acestei campanii și au achiziționat brăduții și kit-ul necesar plantării acestora în ghivece. Astfel, cu ajutorul acestor silvicultori inimoși, copiii vor beneficia, pe lângă consultanța de specialitate, și de suportul material necesar plantării brăduților!”

DISTRIBUIȚI