RTPR, prima firmă de avocatură care se alătură ARIR

Date:

Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) este încântată să anunțe că RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA), una dintre cele mai experimentate și apreciate firme de avocatură din România, devine Membru Afiliat al ARIR.

RTPR oferă consultanță pentru companii, instituții financiare și antreprenori cu privire la o gamă largă de aspecte juridice și în cele mai provocatoare tranzacții, acoperind principalele arii de practică.

Mihai Ristici, Partener, RTPR

Mihai Ristici, Partener, RTPR:

„Ne bucurăm că am devenit membri ai unei comunități atât de active și ne propunem ca împreună să contribuim la creșterea pieței de capital locale. Echipa noastră a fost implicată de-a lungul timpului în cele mai vizibile și complexe tranzacții de pe piața de capital din România, precum ofertele publice inițiale ale Purcari Wineries, Sphera Franchise Group, MedLife și Electrica, primul program de emisiuni de obligațiuni ipotecare din domeniul bancar, în valoare de 1 miliard EUR, asistând Barclays Bank PLC în calitate de aranjor pentru emitentul Alpha Bank România sau Autonom Services S.A. în legătură cu prima emisiune de obligațiuni corporative. Lucrăm cu companiile românești în etapele majore ale dezvoltării afacerii și îi încurajăm să iasă din perspectiva limitată a creșterii organice și să exploreze opțiunile atractive oferite de piața de capital.”

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR

Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR:

”Suntem continuu preocupați să venim în sprijinul comunității noastre și să construim proiecte cu impact pentru întreaga economie. Asocierea cu RTPR aduce forțe noi Asociației și deschide direcții de acțiune asupra cărora ne vom apleca în perioada următoare. Susținem dezvoltarea pieței de capital și credem în companiile românești care au potențialul să își sporească valoarea generată.”

RTPR este inclusă în mod constant pe primele poziții în clasamentele realizate de Legal 500, Chambers și IFLR1000 – cele mai reputate ghiduri juridice internaționale pentru diferite arii de practică. Practica de Piețe de capital este clasată în banda 1 pentru al zecelea an consecutiv de către Legal 500, iar IFLR1000 o plasează în prima poziție (atât în categoria Equity, cât și Debt) pentru al șaptelea an consecutiv. Alte domenii precum Corporate/M&A, Drept bancar și finanțări, Soluționarea disputelor, Dreptul concurenței, Energie și resurse naturale, Real estate și construcții, Dreptul muncii și Dreptul proprietății intelectuale sunt de asemenea cotate în prima poziție.

Echipa RTPR, formată din peste 40 de avocați, gestionează unele dintre cele mai sofisticate, solicitante și de anvergură tranzacții, participând în ultimii ani la proiecte de referință în România și în regiune.

RTPR este a treia organizație care se alătură Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România în calitate de Membru Afiliat.

ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Cosmin Răduță și Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania și Transgaz ca Membri Asociați. INNOVA Project Consulting, ENVISIA și RTPR au devenit Membri Afiliați.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...