Sprijinirea IMM-urilor pentru depășirea crizei provocate de pandemie

Date:

ConsiliulNaționalalÎntreprinderilor private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) face o serie de propuneri pornind de la Ordonanța de urgență a guvernului nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de Covid-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, ordonanță supusă aprobării Parlamentului. CNIPMMR reamintește că ordonanța „are ca scop sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii care s-au confruntat pe perioada declarării stării de urgenţă cu probleme determinate fie de lipsa consumatorilor, caz în care activităţile IMM-urilor au fost puternic afectate prin scăderea cifrei de afaceri, fie de faptul că activităţile desfăşurate de IMM-uri au fost interzise prin ordonanţe militare pe perioada declarării stării de urgenţă sau au fost îngrădite pe perioada stării de alertă, măsuri ce au condus la un blocaj al acestor activităţi economice la nivel național”.

Făcând o prezentare a situației actuale, CNIPMMR arată:

„1.Punctajul acordat indicatorului RIR – Considerăm că punctarea unui astfel de indicator nu va aduce un plus de valoare proiectelor finanțate, ci va genera o avalanșă de proiecte care vor arata bine pe hartie dar fără bază în practică. Acest argument este dublat şi de faptul că nu există penalităţi în evaluarea sau implementarea proiectului pentru crearea unui indicator cu valoare nerealistă. În plus, punctul c) al Anexei 4 avantajează firme existente cu profit mare și posibilitate mare de cofinanțare iar microintreprinderile şi firmele mici nu vor putea obtine un punctaj mare. (a se vedea Anexa)

2. Omiterea introducerii în lista codurilor CAEN eligibile a unor activităţi economice afectate indirect de măsurile de prevenire a răspândirii virusului Covid-19. Menţionăm că au fost şi sunt în continuare activităţi economice afectate indirect de măsurile restrictive impuse de Guvern care fac dovada reducerii cifrei de afaceri, chiar dacă acestea nu au fost menţionate în actele normative privind instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu.

3. Probleme practice de aplicare a ordonanţei:

– închiderea aplicaţiei de eliberare a certificatelor de urgență emise de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri pe data de 15.09.2020, aceeaşi data la care a fost lansată aplicaţia de preînscriere în vederea accesării celor 3 măsuri de finanţare, face împosibilă accesarea finanţării de către firme care încă aşteaptă publicarea datei lansării schemelor de finanţare, precum şi adoptarea modificărilor propuse în Parlament

– proiectele de acte normative care propun modificarea OUG nr.130/2020

  1. În Parlament, se află în dezbatere proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei care prevede atât modificarea grilei de punctaj cât şi introducerea de noi coduri CAEN eligibile;
  2. Pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene a fost pus în dezbatere publică, în data de 16.09.2020, un proiect de modificare a OUG 130/202 care modifică grila de notare, astfel:

«a) Criterii de evaluare a rentabilităţii proiectelor de investiţii (RIR) – 25 puncte

  Indicatori economico-financiari:

  • RIR: < 5%-25 puncte

  • RIR: ≥ 5,01% şi < 7,5% – 15 puncte

  • RIR: ≥ 7,51%-10 puncte

(…)

   c) Raportul dintre cuantumul grantului solicitat şi profitul operaţional înregistrat înanul fiscal anterior depunerii cererii de finanţare – 30 puncte

  • ≤ 3-30 puncte

  • > 3 şi ≤ 4-15 puncte

  • > 4-5 puncte

În cazul în care aplicantul nu a înregistrat profit operațional în anul fiscal anterior, va fi punctat cu zero puncte.»

Acest lucru generează nesiguranţă în rândul antreprenorilor cu privire la condiţiile de acordare a finanţărilor.

  • Termenul scurt prevăzut în OUG 130/2020 pentru semnarea contractelor de finanţare.

Conform schemei de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depăşirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial în data de 11.09.2020, contractele de finanţare trebuie semnate până la data de 31.12.2020, termen ce pare greu de respectat având în vedere etapele parcurse până în acest moment”.

Pe această bază, CNIPMMR propune:

„1. Eliminarea indicatorului RIR

2. O grilă de evaluare revizuită pentru proiectele de investiții

CNIPMMR propune o grilă de evaluare (conform Anexei) pentru evaluarea proiectelor de investiții finanțate care permite o selecție mai riguroasă și justă a proiectelor ce urmează a fi finanțate prin această măsură, fiind evaluați indicatori economico-financiari ai întreprinderilor, atât în trecut, cât și în dinamică (prin previzionarea acestora după finalizarea proiectelor de investiții).

3. Extinderea codurilor CAEN eligibile pentru grantul capital de lucru

Propunem extinderea listei de domenii de activitate / coduri CAEN rev. 2 eligibile pentru finanțările de tip capital de lucru (conform Anexei) sau pentru a nu exclude vreo activitate economica afectata direct sau indirect de masurile aplicate pentru limitarea pandemiei, propunem sa se dea dreptul tuturor întreprinderilor mici şi mijlocii afectate să acceseze acest grant cu exceptia celor care îşi desfăşoară activitatea sub unul dintre codurile CAEN care nu pot beneficia de ajutoare de stat, conform art. 1 alin. (3) din Regulamentul UE nr. nr. 651/2014.

4. Punerea în aplicarea a ordonanţei cu modificările şi completările introduse de Parlament”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Mentorat, coaching și granturi pentru femeile antreprenor  

ING Bank România și Visa anunță lansarea programului She’s...

Parteneriat Consiliul Patronatelor ESG din România – Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin

Consiliul Patronatelor ESG din România (CPESGR) anunță că „a...

Oana Popescu, nou partener al companiei Crosspoint Real Estate

Compania de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate anunță numirea...

Evenimente și servicii premium dedicate comunității de afaceri

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB)...