Tinerii cer 7% din Mecanismul de Redresare și Reziliență pentru Viitoarea Generație

Date:

În perspectiva activării la nivel european a Mecanismului de Redresare și Reziliență, Consiliul Tineretului din România (CTR) și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) își exprimă susținerea pentru poziția Parlamentului European și solicită Comisiei Europene și Consiliului Uniunii Europene să accepte propunerea de alocare a cel puțin 7% din Mecanismul de Redresare și Reziliență pentru tineri și copii. În acest sens, organizațiile de tineret și studenți din țara noastră argumentează:

„Designul propunerii Parlamentului European se bazează pe 6 piloni principali, printre care și Politici publice pentru viitoarea generație (Garanția pentru Tineret și pentru Copii). Potrivit planului adoptat de Parlament, fiecare stat membru trebuie să aloce minimum 7% pentru fiecare dintre cele 6 priorități. Propunerea Parlamentului este în această perioadă negociată cu Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene pentru a construi formatul Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență. Încă de la primele discuții privind cadrul investițiilor europene prin acest amplu instrument, CTR și ANOSR au militat pentru o alocare bazată pe nevoile reale ale comunității și pe prioritizarea investiției în educație și în tineri, drept fundament pentru un viitor sustenabil. Ne dorim ca următoarea generație a Uniunii Europene să poată contribui la redresarea comunității din care face parte și să fie o parte activă a elaborării, implementării și monitorizării tuturor Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență. Experiența din alte scheme de finanțare ne-a demonstrat că tinerii și studenții nu pot fi simpli beneficiari, dacă vrem ca finanțările europene să aibă impactul real dorit, ci aceștia trebuie implicați în procesul decizional printr-un cadru legislativ adecvat care să le asigure participarea efectivă. Tinerii și studenții s-au mobilizat exemplar încă de la izbucnirea pandemiei, contribuind în mod activ prin acțiuni de solidaritate  și trebuie să fie în prim-planul măsurilor de redresare, reprezentând viitoarea generație de cetățeni europeni. Garanția pentru Tineret va fi în curând relansată și ne dorim ca, de această dată, să fie tratată corespunzător și la nivel național. Unul dintre punctele slabe ale aplicării Garanției pentru Tineret în România, care a avut, de altfel, un impact major negativ a fost lipsa integrării organizațiilor de tineret/studențești/de elevi și a lucrătorilor de tineret ca parteneri egali, precum au fost sindicatele și patronatele. Într-o criză fără precedent în istoria modernă, Uniunea Europeană a alocat un fond de 672,5 miliarde de euro pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență, României revenindu-i o sumă de 30,5 miliarde de euro fonduri nerambursabile și împrumuturi care vor trebui rambursate cu o dobândă convenabilă. Cu atât mai mult cu cât ne referim și la împrumuturi, este imperios ca în centrul politicilor publice europene să se afle tinerii, cei care vor acoperi în viitor cheltuielile prezentului”.

Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR: „ANOSR a obținut în luna septembrie includerea universităților ca beneficiari finali ai fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență creionat de Guvernul României. Cadrul necesar investițiilor nu se traduce însă automat în investiții sustenabile pentru viitor. Solicităm Guvernului României să susțină la nivel european planul propus de Parlamentul European, astfel încât cel puțin 7% din Mecanismul de Redresare și Reziliență să ajungă la studenți și tineri. Ulterior, așteptăm o largă consultare și implicare a tuturor actorilor din societatea civilă în elaborarea priorităților Planului Național și în implementarea acestuia, astfel încât investițiile să atingă nevoile complexe din societate”.

Gabriel Carnariu, președintele CTR: „Considerăm că tinerii din România trebuie să fie o voce puternică și pentru măsurile care se iau în interesul nostru la nivel european astfel că dialogul cu reprezentanții acestora în contextul unor consultări este necesar. Finanțarea sectorului de tineret este stringentă, mai ales într-o perioadă dificilă pe care cu toții o traversăm. Tinerii din România trebuie să fie beneficiari reali ai Planului Național de Redresare și Reziliență asumat de către Guvernul actual al României, în special în contextul în care sectorul de tineret, parte activă a societății civile, s-a mobilizat exemplar în jurul realizării Rezoluției Tinerilor din România, care abordează cele 11 obiective în domeniul tineretului lansate la nivel european. Fără o finanțare fermă măsurile propuse de noi riscă să nu aibă o implementare reală pentru perioada 2020-2027, riscând astfel perpetuarea unei lipse acute a modului în care preocupările tinerilor români nu pot fi transformate în soluții eficiente care să atingă nevoile acestora. Cerem ca cel puțin 7% din Mecanismul de Redresare și Reziliență să fie redirecționate către tineri”.

ANOSR reunește studenți din 19 centre universitare din întreaga țară, din 30 de universități, atingând un număr de 104 organizații membre, care luptă împreună pentru menținerea în funcțiune a mecanismului mișcării studențești. La nivel național, ANOSR este parte a Alianței pentru o Românie Curată și membră în Consiliul Tineretului din România. De asemenea, federația este reprezentantul legitim al studenților din România la nivel european, prin statutul de membru cu drepturi depline al Organizației Europene a Studenților (ESU – European Students’ Union), singura structură europeană care reprezintă studenții.

Consiliul Tineretului din România reprezintă principalul partener neguvernamental pe probleme de tineret în raport cu autoritățile și instituțiile publice centrale abilitate în domeniul politicilor pentru tineret. Scopul Consiliului Tineretului din România este de a acționa pentru apărarea și promovarea drepturilor tinerilor români din țară și din străinătate, precum și în vederea creșterii participării active a acestora la viața comunităților din care fac parte. CTR sprijină și susține interesele comune ale membrilor săi la nivel local, regional, național, european și internațional. CTR și-a asumat misiunea de a asigura prezența unei voci puternice a tinerilor în plan instituțional și public în procesul de dezvoltare a politicilor publice care vizează tinerii și care pot avea un impact semnificativ asupra tinerilor, inclusiv în domenii care vizează ocuparea, educația, sănătatea, participarea civică și politică și voluntariatul.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...