Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti a organizat a XXVI-a ediție a Topului firmelor din Capitală. Au fost premiate 7.134 de firme (cu 3,1% mai multe faţă de ediţia trecută), cu o cifră de afaceri cumulată de 78,3 miliarde euro (cu 15% mai mare decât cea de anul trecut) şi cu un profit din exploatare în valoare de 7,3 miliarde euro (mai mare cu 19,4% faţă de anul trecut). Firmele câştigătoare au fost structurate pe şapte domenii de activitate: cercetare-dezvoltare şi high tech; industrie; construcţii; servicii; comerţ; turism; agricultură, pescuit, piscicultură. Fiecare domeniu a cuprins cinci clase de mărime: întreprinderi foarte mari, mari, mijlocii, mici şi microîntreprinderi.

Trofee de excelenţă au primit companiile care în ultimii cinci ani s-au clasat pe prima poziţie în competiţia elitelor: Trofeul „George G. Assan” – CEC Bank pentru „Brandul românesc al anului” și Trofeul „Ioan V. Socec” –  Televiziunea Antena 3, pentru emisiunea „Income Magazin”. Au fost distinse cu trofee speciale: Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” – INCAS București, pentru promovarea aeronauticii românești pe plan mondial; Lagardere Travel Retail, pentru cel mai bun concept de retail de format compact; Apemin Zizin SA, pentru un parteneriat eficient și de lungă durată cu Camera de Comerț și Industrie București.

Adresându-se laureaţilor, ing. C. T. Mustață, preşedintele CCIB, a subliniat:  „Dumneavoastră sunteţi modele demne de urmat pentru tinerii antreprenori, pentru cei aflaţi într-un moment dificil şi care au nevoie de un strop de motivaţie, dar şi pentru cei care vor să se reinventeze! Sunteti modele pentru cei care vor să construiască! Dumneavoastra, doamnelor și domnilor, meritaţi din plin recunoaşterea şi aplauzele noastre, cu atât mai mult cu cât competiţia a fost dură, iar metodologia – aplicată unitar la nivelul întregului sistem cameral – a fost severă şi complexă”.

La eveniment au participat oameni de afaceri de succes, personalităţi ale lumii academice, oficialităţi de la nivelul administrației şi organizaţiilor neguvernamentale: prof. univ. dr. Emil Constantinescu, prof. univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu, Radu Chiurtu – secretar general în Ministerul Economiei, prof. univ. dr. ing. Anton Hadăr – vicepreședintele Senatului Universității Politehnica din București, Bogdan Chirițoiu – președintele Consiliului Concurenței, Andrei Dimitriu – directorul general al Filarmonicii „George Enescu”, dr. Mihai Ionescu – preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor, Nicolae Demetriade – președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, Mihai Munteanu – președintele Consiliului de Mediere, Aurelian Șova – președintele CECCAR.

Prof. univ. dr. Emil Constantinescu a spus: „Este o mare bucurie să văd în sală oameni cu care am colaborat și care au contribuit la construirea unei economii de piață solide în România. Acest Top este un moment al adevarului. Realitatea este că investitorii sunt primii care trebuie să aibă încredere în ei și această încredere îi poate duce și la performanță. Acum, investitorii români au suficientă forță să-și facă planuri de viitor. Sprijiniți cercetarea! Dacă sprijiniți cercetarea, vă asigurați propriul viitor! Dezvoltați învățământul superior și cercetarea, creând astfel posibilitatea de utilizare a potențialului de inteligență pe care îl avem.”

DISTRIBUIȚI