Transilvania Investments, profit dublu în primul trimestru din 2022 față de T1 2021

Date:

Fondul de investiții Transilvania Investments anunță la finalul primului trimestru din 2022 „o creștere de 103,82 % a profitului față de sfârșitul primului trimestru din anul precedent și menține, astfel, trendul înregistrat încă din 2021, un an de revenire după criza sanitară.

La finalul lunii martie a.c., profitul pentru primele trei luni ale anului se ridica la 41,6 milioane de lei, față de 20,41 milioane de lei pentru aceeași perioadă a anului trecut. O creștere de 86,97% a fost înregistrată și pentru veniturile nete din exploatare, care au atins 47,64 milioane de lei. 

Activele totale ale Transilvania Investments sunt de 1.562,22 milioane lei, valoare înregistrată în 31 martie a.c., în creștere cu 180,32 milioane lei, respectiv cu 13,05% faţă de valoarea înregistrată în aceeași perioadă a anului precedent. La aceeași dată, activul net a fost de 1.403,07 milioane lei (0,6520 lei/acțiune), în creștere cu 12,78% comparativ cu activul net la data de 31 martie 2021”.

Transilvania Investments subliniază că „se află în plin proces de definire a unei noi strategii de business pentru companiile din portofoliu. Focusul acestui an rămâne sectorul turismului, care acoperă 23% din valoarea portofoliului. Compania are în dezvoltare planuri de eficientizarea a managementului celor aproape 8.000 de camere de hotel, astfel încât interesul crescut pentru turismul intern să fie valorificat la potențial maxim. 

Compania se așteaptă la randamente în creștere și pentru deținerile din sectorul energetic, favorizate de contextul global, și cele din bănci și servicii financiare, cele trei supersectoare acoperind, împreună, 56% din valoarea portofoliului Transilvania Investments”. 

Transilvania Investments este caracterizat ca „unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din România, cu peste trei decenii de activitate pe piața de capital. În ultimul an, compania, cunoscută anterior ca SIF Transilvania, a trecut printr-un proces de rebranding și este, în prezent, listată pe Bursa de Valori București sub simbolul TRANSI. Echipa din Brașov și București gestionează un portofoliu complex de active și dezvoltă proiecte de private equity și venture capital”. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Analiză Claudiu Cazacu, XTB: Precedent în „uber-izarea prețurilor”. Cum pot cartofii prăjiți să influențeze valoarea acțiunilor

Prețurile stabilite dinamic fac parte dintr-o strategie utilizată frecvent...

Economia informală în România: context, cauze și efecte

| de Prof. univ. dr. Cristian PĂUN, Academia de Studii Economice din București și Prof. univ. dr. Radu MUȘETESCU, Academia de Studii Economice din București

ASIGURĂRI. POLITICI PREZENTE ȘI VIITOARE

În cadrul conferinței „Asigurări. Politici prezente și viitoare” organizată...