Avocatul general Rantos consideră legală contribuția UE pe profiturile extraordinare din energie din 2022–2023

Contribuția temporară de solidaritate prin care companiile din sectorul combustibililor fosili au fost obligate să plătească o parte din profiturile extraordinare obținute în criza energetică din 2022–2023 respectă dreptul Uniunii Europene, consideră avocatul general Athanasios Rantos. În trei concluzii prezentate joi, 22 octombrie, la Curtea de Justiție a UE, el susține validitatea cadrului european și explică în ce condiții pot fi admise taxele naționale contestate de companii din Belgia, Irlanda și Italia. Judecătorii nu sunt obligați să îi urmeze propunerile, iar hotărârile în cele trei dosare vor fi pronunțate ulterior.

Miza litigiilor este intervenția de urgență adoptată de Consiliul UE în octombrie 2022, pe fondul scumpirii energiei după invazia Rusiei în Ucraina. Statele trebuiau să colecteze o contribuție de la întreprinderile vizate din sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor sau să aplice măsuri naționale echivalente. Încasările urmau să finanțeze sprijin pentru consumatorii afectați de prețurile ridicate și alte măsuri de atenuare a crizei.

Cadrul european prevedea o cotă de cel puțin 33%, aplicată numai părții din profitul impozabil al exercițiului 2022 și/sau 2023 care depășea cu 20% media de referință. Pentru întreprinderile cu exerciții calendaristice, comparația era cu media profiturilor impozabile din 2018–2021. Contribuția se adăuga impozitelor obișnuite, fără să taxeze la această cotă întregul profit și fără să transforme pragul de 20% într-o cotă de impozitare.

Companiile au contestat atât posibilitatea UE de a introduce mecanismul printr-un regulament de urgență, cât și regulile naționale de aplicare. Curțile constituționale din Belgia și Italia, alături de High Court din Irlanda, au cerut Curții de Justiție să clarifice dreptul european în dosarele Varo Energy Belgium, Acea Produzione și Vermilion Energy Ireland.

Rantos consideră că intervenția putea fi adoptată în baza dispoziției din tratat care permite măsuri adecvate unei situații economice excepționale, mai ales când apar dificultăți grave în aprovizionarea cu energie. În interpretarea sa, obiectivul principal era răspunsul urgent și temporar la criză, nu armonizarea durabilă a impozitării. De aceea, Consiliul putea decide cu majoritate calificată, fără unanimitatea cerută în alte proceduri fiscale.

În dosarul italian, întrebarea centrală privește extinderea contribuției la întreprinderi care nu intrau în sectoarele enumerate de regulament, inclusiv producători și comercianți de electricitate. Potrivit lui Rantos, statele își păstrează competențele fiscale pentru asemenea situații, însă nu pot redefini liber contribuția europeană sub eticheta unei măsuri echivalente. Pentru sectoarele deja acoperite, măsura națională trebuie să păstreze norme și obiective similare și să genereze încasări comparabile sau mai mari. Extinderea către alte întreprinderi nu poate compromite aceste cerințe și trebuie să respecte dreptul UE.

Aceeași logică permite adaptări la structura economiei naționale. În analiza măsurii belgiene, avocatul general arată că absența sau importanța marginală a unor sectoare pe piața internă poate justifica un domeniu de aplicare mai restrâns. Această apreciere nu oferă însă statelor libertatea de a excepta arbitrar companii care ar trebui să contribuie.

Nici faptul că un producător de electricitate a fost deja supus plafonării veniturilor nu exclude, în principiu, o contribuție suplimentară. În cazul italian, instanța națională trebuie totuși să verifice condițiile aplicabile cumulului: proporționalitatea și nediscriminarea, acoperirea costurilor de investiții și de exploatare, precum și evitarea efectelor care ar descuraja investițiile. Concluziile nu echivalează cu o aprobare necondiționată a suprapunerii taxelor.

În Irlanda, disputa aduce în prim-plan momentul introducerii obligației. Rantos nu consideră retroactiv regulamentul european, adoptat înainte de încheierea exercițiului 2022: în opinia sa, o taxă introdusă în cursul anului se poate aplica profiturilor stabilite la închiderea acelui exercițiu. El apreciază și că regulile europene erau suficient de clare și previzibile pentru întreprinderile vizate.

Situația legii irlandeze este diferită. Aceasta a intrat în vigoare la 2 august 2023, dar a inclus și profiturile din anul 2022, deja încheiat. Avocatul general recunoaște expres efectul retroactiv, pe care îl consideră justificat în împrejurările dosarului prin interesul general și respectarea încrederii legitime a întreprinderilor. Contează, între altele, faptul că aplicarea contribuției pentru 2022 fusese anunțată înainte de sfârșitul acelui an. Verificările factuale îi revin instanței irlandeze.

Rantos examinează totodată cota irlandeză de 75% pe profitul excedentar și excluderea pierderilor anterioare anului 2018 din calculul acestei contribuții. În evaluarea sa, aceste elemente nu sunt, în sine, contrare dreptului de proprietate sau libertății de a desfășura o activitate economică, în condițiile concrete descrise în dosar. Pierderile istorice rămân deductibile la calculul impozitului obișnuit pe profit, iar caracterul proporțional al sarcinii trebuie apreciat prin efectele sale reale asupra contribuabililor.

Litigiul belgian privește și o contribuție calculată în funcție de cantitățile de produse petroliere prelucrate sau eliberate pentru consum. Pentru Rantos, faptul că petrolul este în practică importat nu transformă automat această sarcină într-o taxă vamală: obligația nu apare ca urmare a trecerii frontierei. Tratamentul trebuie însă să fie independent de originea produselor, fără impozitarea mai severă a importurilor și fără protejarea indirectă a producției naționale.

În privința ajutorului de stat, avocatul general propune o analiză raportată la obiectivul contribuției și la situația operatorilor comparați. El consideră că măsura belgiană nu introduce o diferență de tratament între întreprinderi aflate într-o situație comparabilă, sub rezerva aprecierilor factuale ale instanței naționale. Dimensiunea companiilor și cota lor de piață fac parte din această evaluare, fără să constituie o justificare generală pentru orice tratament fiscal diferențiat.

Pentru România, relevanța concluziilor ține de interpretarea cadrului european și a marjei lăsate statelor în aplicarea lui. Cele trei dosare nu privesc măsuri românești, nu soluționează litigii ale companiilor din România și nu stabilesc sume de plată sau de restituit acestora.

Curtea de Justiție va stabili interpretarea dreptului UE prin hotărârile care urmează. Instanțelor din Belgia, Irlanda și Italia le va reveni apoi soluționarea litigiilor naționale în lumina acestor răspunsuri.