COP31 ajunge la Antalya cu finanțarea climatică, adaptarea și combustibilii fosili încă nerezolvate

Conferința ONU privind schimbările climatice COP31, programată la Antalya între 9 și 20 noiembrie, va prelua mai multe dintre dosarele asupra cărora statele nu au reușit să ajungă la un acord în precedentele runde de negocieri. Finanțarea climatică, adaptarea la efectele schimbărilor climatice, o eventuală foaie de parcurs privind tranziția de la combustibilii fosili, regulile piețelor internaționale de carbon și finanțarea pierderilor și daunelor sunt printre temele urmărite într-un briefing pregătit pentru Comisia pentru mediu a Parlamentului European. Documentul este o analiză pregătitoare destinată activității parlamentare și nu reprezintă mandatul oficial al Parlamentului European pentru COP31.

Conferința de la Antalya va fi condusă de Türkiye, prin Murat Kurum, ministrul mediului, urbanizării și schimbărilor climatice, desemnat președinte al COP31. Chris Bowen, ministrul australian pentru schimbări climatice și energie, va conduce negocierile în cadrul parteneriatului dintre Türkiye și Australia. Formula de conducere este neobișnuită, dar cele două părți au prezentat-o ca pe un mecanism comun pentru organizarea unei conferințe orientate spre implementarea angajamentelor deja asumate.

Una dintre principalele probleme va fi finanțarea climatică pentru țările în curs de dezvoltare. La COP29 de la Baku, statele au convenit asupra unui obiectiv prin care finanțarea pentru aceste țări ar trebui să ajungă la cel puțin 300 de miliarde USD anual până în 2035, cu statele dezvoltate în rol principal. În paralel, procesul Baku-Belém urmărește mobilizarea a cel puțin 1.300 de miliarde USD anual până în 2035 dintr-un ansamblu mai larg de surse publice și private. Cele două cifre descriu mecanisme și sfere de finanțare diferite și nu trebuie adunate sau prezentate ca o singură obligație financiară.

COP30 de la Belém a mutat o parte importantă a discuției de la stabilirea obiectivelor către implementarea lor, dar nu a închis cele mai dificile dosare. Conferința a consolidat cadrul pentru indicatorii de adaptare, a continuat procesul privind tranziția justă și a finalizat foaia de parcurs Baku-Belém pentru mobilizarea celor 1.300 de miliarde USD. Au rămas însă nerezolvate detaliile privind finanțarea adaptării, modul de contabilizare a fluxurilor financiare și o eventuală foaie de parcurs concretă pentru reducerea dependenței de combustibilii fosili.

Blocajul a continuat la reuniunile tehnice ONU de la Bonn din iunie. Negocierile asupra Obiectivului global privind adaptarea nu au produs un text convenit, iar statele au rămas împărțite atât asupra finanțării, cât și asupra modului în care trebuie definite și administrate mecanismele de evaluare. În lipsa consensului, dosarul a fost transferat către COP31, ceea ce înseamnă că negocierile de la Antalya vor trebui să reia probleme care nu au putut fi soluționate tehnic în cursul verii.

Una dintre divergențe privește tocmai natura finanțării. Țările în curs de dezvoltare au insistat asupra rolului finanțării publice furnizate direct de statele dezvoltate, în timp ce alte părți au pus un accent mai mare pe mobilizarea tuturor surselor de capital, inclusiv investiții private. Diferența este importantă deoarece un dolar oferit sub formă de grant public și un dolar de investiție privată atras printr-o garanție sau politică publică au efecte diferite asupra bugetelor și nivelului de îndatorare al statelor beneficiare.

Adaptarea reprezintă o parte centrală a acestei dispute. Statele vulnerabile solicită resurse pentru infrastructură, agricultură, sisteme de apă, protecția coastelor și alte măsuri care reduc efectele schimbărilor climatice deja resimțite. Briefingul pregătit pentru ENVI arată că dificultatea nu mai constă numai în stabilirea unor obiective globale, ci în transformarea lor în indicatori, mecanisme de acces la bani și fluxuri financiare care pot fi urmărite.

Combustibilii fosili formează un al doilea dosar important. COP30 nu a produs o foaie de parcurs concretă pentru tranziția de la cărbune, petrol și gaze, iar discuția a continuat în aprilie la prima Conferință privind tranziția de la combustibilii fosili de la Santa Marta, organizată de Columbia și Țările de Jos. Procesul a generat un cadru voluntar de cooperare și mai multe direcții de lucru, dar nu a creat obligații juridice și nu poate fi tratat ca un acord global pentru eliminarea combustibililor fosili.

Rezultatele de la Santa Marta urmează să alimenteze discuțiile politice de la Antalya, însă negocierea formală rămâne în sistemul ONU. Această diferență este relevantă deoarece inițiativele voluntare permit unui grup de state să avanseze fără consensul tuturor participanților la UNFCCC, dar nu pot obliga țările care nu participă. COP31 va arăta dacă această activitate paralelă poate fi transformată într-un compromis acceptat de un număr mult mai mare de state.

Piețele internaționale de carbon sunt într-o etapă diferită. Mecanismele construite în baza articolului 6 din Acordul de la Paris au continuat să avanseze chiar și atunci când negocierile privind adaptarea au rămas blocate, iar primele credite ale mecanismului central al Acordului de la Paris au fost emise în 2026. Pentru Antalya rămân însă de clarificat elemente privind finanțarea infrastructurii necesare, integritatea sistemelor, contribuția lor la finanțarea adaptării și modul în care tranzacțiile sunt contabilizate fără dubla numărare a reducerilor de emisii.

Fondul pentru pierderi și daune va reprezenta un alt test al trecerii de la arhitectură instituțională la finanțare efectivă. Acest mecanism este destinat statelor vulnerabile care suportă efecte ale schimbărilor climatice ce nu mai pot fi evitate prin reducerea emisiilor sau adaptare. Briefingul parlamentar indică o diferență importantă între volumul proiectelor care caută finanțare și resursele disponibile, ceea ce mută atenția COP31 asupra mobilizării unor fonduri pe termen lung și asupra capacității statelor vulnerabile de a le accesa.

Pentru Uniunea Europeană, discuția climatică se intersectează tot mai mult cu politica comercială. La reuniunile de la Bonn, unele state în curs de dezvoltare au ridicat problema măsurilor climatice aplicate la frontieră, într-un context în care mecanismul european de ajustare la frontieră în funcție de carbon devine tot mai vizibil în relațiile comerciale ale UE. Briefingul ENVI consideră că această legătură dintre climă și comerț poate deveni una dintre zonele în care Uniunea va trebui să explice cum își aliniază politica internă cu poziția pe care o susține în negocierile internaționale.

COP31 va marca și începutul fazei de colectare a informațiilor pentru al doilea Global Stocktake al Acordului de la Paris. Acest proces evaluează periodic progresul colectiv al statelor în raport cu obiectivele acordului și va pregăti următoarea evaluare globală a distanței dintre angajamente și rezultatele efective. Miza pentru Antalya va fi astfel mai largă decât închiderea câtorva texte de negociere, deoarece conferința trebuie să lege noile angajamente climatice de mecanismele prin care implementarea lor poate fi măsurată și finanțată.

Briefingul pregătit pentru ENVI nu oferă un rezultat anticipat al conferinței și nu reprezintă poziția negociatoare a Uniunii Europene sau a Parlamentului. El identifică dosarele în care diferențele dintre state sunt încă suficient de mari pentru a pune sub semnul întrebării capacitatea COP31 de a trece de la declarații la implementare. Ceea ce va putea fi evaluat după Antalya este dacă statele au reușit să transforme obiectivele deja stabilite pentru finanțare, adaptare și tranziție energetică în reguli și mecanisme care pot fi efectiv aplicate.