Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis la 17 septembrie 2026 că Estonia nu putea condiționa candidaturile la alegerile europene de o garanție egală cu cinci salarii minime lunare, restituită numai de la 5% din voturi, în condițiile examinate în dosar. Suma de 4.100 de euro pentru fiecare candidat, aplicată la scrutinul din 2024, și riscul pierderii ei depășeau ceea ce era necesar pentru descurajarea candidaturilor neserioase și puteau îngreuna participarea persoanelor și partidelor cu venituri reduse.
Pe scurt
-
Garanția cerută în Estonia la alegerile europene din 2024 era de 4.100 de euro pentru un candidat și de 36.900 de euro pentru o listă de nouă. Restituirea depindea de obținerea a cel puțin 5% din voturi.
-
Curtea a considerat excesivă combinația dintre sumă și condițiile de restituire. A analizat veniturile din Estonia, garanția de cinci ori mai mică la alegerile naționale și restricțiile privind finanțarea partidelor.
-
Cei șapte candidați verzi respinși inițial au fost înregistrați provizoriu și au putut participa la scrutin. Cauza a rămas relevantă și pentru recuperarea garanției plătite, deoarece partidul nu a atins pragul de 5%.
-
Hotărârea nu interzice toate garanțiile electorale și nu fixează un plafon european unic. Instanța estoniană trebuie să aplice interpretarea Curții în litigiul național.
Cauza a pornit de la lista de nouă candidați depusă de Partidul Verde din Estonia, Erakond Eestimaa Rohelised. Pentru o listă completă, garanția ajungea la 36.900 de euro. Partidul a plătit numai pentru două candidaturi, iar comisia electorală a refuzat inițial înregistrarea celorlalte șapte.
Cei șapte au putut totuși participa la alegeri. La 14 mai 2024, Curtea Supremă a Estoniei a dispus înscrierea lor ca măsură provizorie, iar comisia electorală s-a conformat în aceeași zi. Litigiul a continuat deoarece instanța națională examina constituționalitatea regulii, iar partidul nu obținuse pragul de 5% necesar pentru restituirea garanției deja plătite. Răspunsul Curții de Justiție poate influența și soluția asupra acelor bani.
Guvernul estonian a susținut că garanția îi face pe candidați să își evalueze mai atent intențiile și șansele. Scopul declarat era reducerea candidaturilor neserioase și a voturilor care nu contribuie la alegerea unui eurodeputat, pentru o reprezentare mai fidelă a electoratului. Un obiectiv secundar era evitarea cheltuielilor publice inutile pentru organizarea scrutinului și reflectarea dezbaterilor în presa publică.
Curtea a acceptat că asemenea obiective pot fi legitime și că o garanție financiară poate contribui la atingerea lor. Costul inițial și riscul de a pierde banii îi pot determina pe candidați să reflecteze la motivația lor. Statele rămân competente să stabilească regulile candidaturilor, dar trebuie să respecte dreptul de a fi ales, garantat de Carta drepturilor fundamentale, și să păstreze restricțiile proporționale cu scopul urmărit.
În cazul Estoniei, judecătorii au analizat povara concretă a sumei. Garanția de 4.100 de euro pentru un candidat reprezenta aproximativ 2,6 salarii mediane brute lunare, raportat la nivelul de 1.578 de euro din trimestrul al patrulea al anului 2023. Plata era cerută înaintea înregistrării, iar banii nerecuperați după alegeri rămâneau la bugetul statului.
Comparația cu alegerile parlamentare naționale a ridicat o altă problemă. Acolo, garanția pe candidat era de cinci ori mai mică, deși autoritățile urmăreau același obiectiv de descurajare a candidaturilor neserioase. Guvernul a explicat diferența prin numărul mai mare de candidați necesari la scrutinul național, în raport cu mandatele disponibile. Curtea a lăsat instanței estoniene verificarea acestei justificări, subliniind că diferențele dintre sistemele electorale trebuie să o susțină efectiv.
Riscul financiar trebuia evaluat și împreună cu regulile de finanțare a partidelor. Pentru alegerile naționale exista o alocație bugetară destinată partidelor care obțineau cel puțin 2% din voturi, fără un mecanism echivalent pentru alegerile europene. În același timp, partidele puteau obține venituri numai din sursele permise de lege, precum cotizații, alocații publice, donații ale persoanelor fizice și operațiuni cu propriile active. Donațiile anonime și cele ale persoanelor juridice erau interzise, iar împrumuturile erau supuse unor restricții.
În aceste condiții, plata garanției putea consuma o parte semnificativă din bugetul anual al unui partid, simultan cu cheltuielile de campanie. Pragul de 5% adăuga riscul pierderii banilor chiar și pentru o candidatură care exprima revendicări politice importante, dar insuficient reprezentate. Curtea avertizează că o cerință strictă „ar putea împiedica apariția unor partide noi” și ar contraveni pluralismului politic garantat de dreptul UE.
Judecătorii au stabilit și o limită a argumentului despre voturile care nu se transformă în mandate. Statele nu pot combate asemenea voturi numai pe baza aprecierii că anumite programe politice nu au șanse reale să atragă suficient sprijin. Lipsa perspectivelor electorale nu permite, prin ea însăși, eliminarea unei oferte politice din competiție.
Concluziile prezentate de avocata generală Tamara Ćapeta în noiembrie 2025 criticau mai categoric folosirea banilor pentru a verifica seriozitatea candidaturilor, considerând că un asemenea filtru selectează după avere. Hotărârea nu preia integral acest raționament. Curtea admite că garanția poate fi un instrument adecvat, dar consideră excesive suma și condițiile de restituire din regimul estonian examinat.
Soluția se întemeiază pe dreptul de a fi ales și pe principiul democrației reprezentative. Curtea nu a considerat că plata cerută în acest caz intră în sfera protecției dreptului de proprietate invocate separat de instanța estoniană. După constatarea caracterului excesiv al mecanismului, judecătorii nu au mai analizat distinct dacă acesta putea fi înlocuit cu măsuri mai puțin restrictive, precum semnăturile de susținere discutate în cursul procedurii.cauza C-438/24, soluția se întemeiază pe dreptul de a fi ales și pe principiul democrației reprezentative. Curtea nu a considerat că plata cerută în acest caz intră în sfera protecției dreptului de proprietate invocate separat de instanța estoniană. După constatarea caracterului excesiv al mecanismului, judecătorii nu au mai analizat distinct dacă acesta putea fi înlocuit cu măsuri mai puțin restrictive, precum semnăturile de susținere discutate în cursul procedurii.
Curtea Supremă a Estoniei trebuie să soluționeze litigiul național în conformitate cu interpretarea europeană, inclusiv implicațiile asupra garanției plătite. Hotărârea nu stabilește o sumă maximă unică pentru toate statele membre și nu dispune ea însăși restituirea unei sume către partid. Ea obligă însă autoritățile să evalueze împreună cuantumul garanției și condițiile în care candidații își pot recupera banii, pentru ca accesul la alegerile europene să poată fi exercitat în practică.
