Extinderea UE ar putea atenua deficitul de lucrători, dar riscă să golească de competențe țările candidate

Viitoarea extindere a Uniunii Europene ar putea contribui la reducerea deficitului de lucrători și competențe din statele membre, însă efectele depind de modul în care este gestionată mobilitatea și de capacitatea țărilor candidate de a evita pierderea permanentă a populației active, potrivit unei analize publicate de Centre for European Policy Studies. Autoarea, Tinatin Akhvlediani, susține că accentul politic ar trebui mutat de la încercarea de a împiedica migrația către construirea unui sistem în care competențele circulă, lucrătorii sunt protejați, iar o parte dintre cei plecați se pot întoarce cu experiență și capital.

Analiza pornește de la problema demografică a Uniunii. Populația europeană îmbătrânește, iar numărul persoanelor de vârstă activă este în scădere în cea mai mare parte a statelor membre. Documentul citează proiecții potrivit cărora populația activă ar urma să scadă până în 2050 în 22 dintre cele 27 de state membre, în timp ce proporția persoanelor cu vârsta de cel puțin 85 de ani ar urma să se dubleze.

În această perspectivă, extinderea este analizată și ca problemă economică și demografică, dincolo de dimensiunea geopolitică și de securitate. Autoarea susține că accesul unor noi state la piața unică ar putea mări rezerva de forță de muncă într-o perioadă în care mai multe economii europene se confruntă deja cu lipsa personalului în anumite sectoare.

Studiul lucrează cu nouă țări din Balcanii de Vest și din vecinătatea estică, fără Türkiye. În această construcție metodologică sunt incluse cele șase economii din Balcanii de Vest, Ucraina, Republica Moldova și Georgia. Kosovo este inclus în analiză ca potențial candidat, ceea ce înseamnă că grupul folosit de autoare nu trebuie confundat cu o listă juridică completă a tuturor statelor candidate la aderare.

Împreună, aceste nouă economii aveau aproximativ 64,5 milioane de locuitori în baza de referință utilizată de studiu pentru începutul anului 2022, dintre care aproximativ 41 de milioane reveneau Ucrainei. Rotunjirea la 65 de milioane descrie populația totală a grupului și nu o rezervă de 65 de milioane de persoane care ar putea veni pe piața muncii din actualele state membre.

Autoarea compară dimensiunea cu extinderile care au avut loc începând din 2004, prin care aproximativ 107 milioane de persoane au devenit cetățeni ai unor noi state membre. Argumentul studiului este că, strict din punctul de vedere al dimensiunii populației, următorul val ar fi mai mic decât transformarea produsă de extinderile precedente.

Acest lucru nu înseamnă că impactul ar fi uniform sau lipsit de costuri. O parte importantă a mobilității s-a produs deja. Numeroși cetățeni din Balcanii de Vest trăiesc și lucrează în UE, iar milioane de ucraineni au intrat pe piețele europene ale muncii în contextul protecției temporare acordate după invazia rusă.

CEPS susține că experiența extinderilor precedente arată că aderarea poate genera o creștere suplimentară a mobilității, mai ales în primii ani. Migrația nu trebuie însă privită automat ca un proces permanent și într-o singură direcție. Diferențele de productivitate, salarii și oportunități de angajare pot determina plecările, iar reducerea acestor diferențe poate încuraja întoarcerea sau migrația temporară.

Din acest motiv, prima recomandare a studiului este ca sprijinul de preaderare să urmărească mai puternic productivitatea și crearea locurilor de muncă în viitoarele state membre. Investițiile în mediul de afaceri, companii, educație profesională și competențe sunt prezentate drept instrumente prin care mobilitatea de după aderare poate deveni mai degrabă o alegere decât o consecință a lipsei oportunităților economice interne.

Participarea mai ridicată pe piața muncii este o altă componentă. Autoarea pune accent pe tranziția de la educație către muncă, pe participarea femeilor și tinerilor și pe reducerea obstacolelor care mențin o parte a lucrătorilor în afara ocupării formale.

O a doua direcție este migrația circulară. În acest model, o persoană poate lucra o perioadă într-un alt stat membru și apoi reveni în țara de origine, transferând competențele, experiența, relațiile profesionale și economiile acumulate.

Pentru ca acest mecanism să funcționeze, analiza propune politici dedicate persoanelor care se întorc, inclusiv recunoașterea experienței și calificărilor obținute în străinătate, sprijin pentru antreprenoriat și acces mai simplu la serviciile publice. Scopul ar fi reducerea situațiilor în care migrația duce la pierderea definitivă a persoanelor cu pregătire profesională.

Același principiu se aplică și la nivel european. CEPS recomandă recunoașterea mai rapidă și mai transparentă a calificărilor, cooperare mai strânsă între serviciile publice de ocupare din statele membre și țările candidate și conexiuni mai bune între școli profesionale, universități și angajatori.

O problemă identificată este supra-calificarea. Un lucrător care se mută într-un alt stat poate ajunge într-o ocupație sub nivelul calificării sale, ceea ce reduce beneficiul economic al mobilității atât pentru persoana respectivă, cât și pentru economia care o primește. Informații mai bune despre locurile de muncă disponibile, sprijinul lingvistic și pregătirea înaintea plecării ar putea reduce acest fenomen.

Protecția condițiilor de muncă este o condiție centrală în analiza CEPS. Mobilitatea trebuie însoțită de aplicarea efectivă a principiilor de tratament egal, inclusiv în ceea ce privește remunerarea și condițiile de lucru, și de măsuri împotriva muncii nedeclarate sau a falsului statut de lucrător independent.

Autoarea acordă un rol important cooperării între inspectoratele de muncă și Autorității Europene a Muncii. Controalele comune, schimbul de informații și evaluarea transfrontalieră a riscurilor sunt prezentate ca instrumente necesare pentru ca mobilitatea să nu creeze modele de concurență bazate pe încălcarea drepturilor lucrătorilor.

Studiul nu exclude perioadele tranzitorii pentru libera circulație după aderare. Ele au fost utilizate și în extinderile precedente, iar analiza admite că pot atenua presiunile inițiale asupra anumitor piețe ale muncii.

Recomandarea este însă ca eventualele restricții să fie selective, proporționale și limitate în timp. O interdicție generală aplicată timp îndelungat unei întregi țări poate doar să redirecționeze fluxurile către alte state membre sau către forme de muncă mai puțin reglementate, fără să elimine motivele economice care determină migrația.

CEPS recomandă ca asemenea măsuri să fie coordonate mai mult la nivel european și să fie activate în special acolo unde există presiuni demonstrabile într-un sector sau într-o regiune.

O altă problemă apare în localitățile care primesc într-un interval scurt un număr mare de lucrători. Presiunea poate apărea asupra locuințelor, școlilor, serviciilor medicale, transportului public și serviciilor de integrare pe piața muncii.

În aceste situații, analiza propune sprijin financiar european temporar orientat către regiunile și orașele afectate efectiv, pe baza unor indicatori obiectivi, și nu distribuirea uniformă a fondurilor între toate statele. Politica de coeziune este indicată printre instrumentele care oferă deja precedente pentru un asemenea sprijin.

Pentru țările candidate, provocarea este inversă. Dacă o parte importantă din populația tânără și calificată pleacă rapid după aderare, deficitul de personal se poate muta din vestul către estul Europei, afectând serviciile publice, companiile și capacitatea statelor respective de a converge economic.

Din această perspectivă, analiza nu prezintă extinderea drept o soluție automată pentru deficitul european de forță de muncă. Concluzia autoarei este că beneficiul depinde de politici care permit circulația competențelor fără transformarea mobilității într-un transfer permanent de capital uman din viitoarele state membre către economiile deja mai bogate.