Rata ocupării a crescut ușor în Uniunea Europeană în trimestrul al doilea din 2026, însă 24 de milioane de persoane aveau în continuare nevoie de un loc de muncă sau de mai multe ore lucrate. Datele Eurostat arată că această nevoie nesatisfăcută de muncă reprezenta 11% din populația activă extinsă de 20–64 de ani, aceeași proporție ca în trimestrul anterior.
În UE lucrau 198,1 milioane de persoane de 20–64 de ani, iar rata ocupării a ajuns la 76,4%, față de 76,3% în primul trimestru. Avansul de 0,1 puncte procentuale nu a fost generalizat. Rata a crescut în 14 state membre, a scăzut în nouă și a rămas neschimbată în patru; cele mai mari creșteri au fost în Portugalia și Malta, cu câte 0,6 puncte, iar cea mai mare scădere în Austria, cu 0,4 puncte.
Cele 24 de milioane de persoane cu o nevoie nesatisfăcută de muncă nu sunt toate șomere. Indicatorul include și lucrători cu timp parțial care vor și pot să lucreze mai mult, persoane care caută un serviciu fără a fi imediat disponibile și persoane disponibile care nu caută activ. Un angajat poate, așadar, să figureze atât în statistica ocupării, cât și în această măsură mai largă a nevoii de muncă.
Nici procentele celor doi indicatori nu au aceeași bază. Rata ocupării raportează persoanele care lucrează la întreaga populație din grupa de vârstă, în timp ce indicatorul nevoii nesatisfăcute folosește populația activă extinsă. Aceasta adaugă persoanelor ocupate și șomerilor cele două categorii aflate aproape de piața muncii, dar care nu îndeplinesc simultan condițiile de căutare și disponibilitate.
O altă serie Eurostat urmărește trecerile între ocupare, șomaj și situația de persoană aflată în afara populației active, pentru grupa de 15–74 de ani. Dintre șomerii primului trimestru, 3,1 milioane, respectiv 23,2%, erau angajați în trimestrul al doilea. Un număr apropiat, de 3,2 milioane, reprezentând 24%, ieșise din populația activă, iar șapte milioane, adică 52,8%, rămăseseră șomeri.
Ieșirea din populația activă înseamnă că persoana nu mai este clasificată nici ca ocupată, nici ca șomeră. Pentru a fi considerată șomeră, o persoană fără loc de muncă trebuie să fie disponibilă să înceapă lucrul în două săptămâni și să fi căutat activ în ultimele patru săptămâni, potrivit definiției prezentate de Eurostat. Cifrele despre tranziții nu stabilesc motivele individuale ale schimbării statutului și nu permit descrierea tuturor celor 3,2 milioane de persoane drept oameni care au renunțat să mai caute de lucru.
Mișcările au loc în ambele sensuri. Alte 4,2 milioane de persoane au trecut direct din afara populației active în ocupare, iar 3,9 milioane au intrat în șomaj din această categorie. În același timp, 2,5 milioane dintre persoanele anterior ocupate au devenit șomere și 4,8 milioane au ieșit din populația activă. Aceste fluxuri explică de ce numărul șomerilor care se angajează nu este echivalent cu totalul persoanelor care intră în ocupare.
În România, rata ocupării femeilor a scăzut cu 0,5 puncte procentuale, una dintre cele mai mari reduceri din UE, în timp ce media europeană pentru femei a crescut cu 0,1 puncte. În Belgia, rata ocupării totale a rămas stabilă, dar ponderea persoanelor cu o nevoie nesatisfăcută de muncă a crescut cu 0,5 puncte procentuale. Nici menținerea ratei ocupării, nici avansul ei la nivel european nu descriu singure accesul la muncă și posibilitatea de a lucra numărul de ore dorit.
Datele provin din ancheta europeană asupra forței de muncă și sunt ajustate sezonier. Indicatorii privind ocuparea și nevoia nesatisfăcută de muncă prezentați aici se referă la persoanele de 20–64 de ani, iar tranzițiile la cele de 15–74 de ani. Diferența de acoperire impune păstrarea separată a celor două serii atunci când sunt comparate efectivele de persoane.
