Comisia Europeană trimite din nou Spania în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru că, potrivit executivului european, Madridul nu a pus în aplicare o hotărâre pronunțată în 2022 privind dreptul persoanelor de a obține despăgubiri pentru prejudicii provocate de legislație națională contrară dreptului UE. Dacă Curtea constată acum că Spania nu și-a executat obligațiile rezultate din prima hotărâre, aceasta poate dispune plata unei sume forfetare, a unor penalități zilnice sau a ambelor.
Pe scurt
-
CJUE a stabilit în iunie 2022 că anumite condiții din legislația spaniolă făceau excesiv de dificilă obținerea despăgubirilor pentru prejudicii provocate prin încălcarea dreptului UE de către legiuitor.
-
Hotărârea privește prevederi din Legea 40/2015 privind regimul juridic al sectorului public și Legea 39/2015 privind procedura administrativă comună.
-
Printre probleme se aflau condiționarea despăgubirii de existența unei hotărâri anterioare a CJUE, necesitatea unei acțiuni judiciare prealabile în anumite situații și restricții privind termenele și perioada pentru care puteau fi recuperate prejudiciile.
-
Comisia a deschis procedura pentru neexecutarea hotărârii în decembrie 2025. Potrivit executivului european, proiectul legislativ destinat modificării regulilor contestate este încă în Parlamentul spaniol.
-
Noua sesizare nu înseamnă că Spania a fost deja amendată. O eventuală sumă forfetară sau penalitate zilnică poate fi decisă de CJUE dacă aceasta constată neexecutarea hotărârii din 2022.
Dosarul are la bază un principiu stabilit de jurisprudența europeană potrivit căruia un stat membru poate fi obligat să repare prejudiciile produse persoanelor atunci când acestea rezultă dintr-o încălcare a dreptului Uniunii care îi este imputabilă. Principiul se aplică indiferent dacă încălcarea provine de la administrație, o instanță sau legiuitor.
Dreptul la despăgubire în temeiul dreptului UE presupune, în esență, îndeplinirea a trei condiții. Norma europeană încălcată trebuie să confere drepturi persoanelor, încălcarea trebuie să fie suficient de gravă, iar între aceasta și prejudiciul suferit trebuie să existe o legătură directă de cauzalitate.
Statele membre își pot stabili propriile reguli procedurale pentru solicitarea despăgubirilor, dar autonomia lor nu este nelimitată. Aceste reguli nu pot face exercitarea drepturilor oferite de legislația UE imposibilă sau excesiv de dificilă, cerință cunoscută în dreptul european drept principiul efectivității.
Conflictul cu Spania a început după ce Comisia a primit, în 2015, plângeri privind prevederi ale Legii 40/2015 privind regimul juridic al sectorului public și ale Legii 39/2015 privind procedura administrativă comună a administrațiilor publice.
Comisia a deschis procedura de infringement în iunie 2017 și a transmis un aviz motivat în ianuarie 2018. În lipsa modificării legislației, executivul european a decis în noiembrie 2019 să trimită pentru prima dată cazul la CJUE.
Marea Cameră a Curții a pronunțat hotărârea în cauza C-278/20 la 28 iunie 2022. CJUE a constatat că mai multe condiții impuse de sistemul spaniol încălcau principiul efectivității deoarece făceau obținerea despăgubirilor excesiv de dificilă.
Una dintre probleme era cerința ca o persoană să poată folosi mecanismul specific de răspundere a statului legiuitor numai dacă exista o hotărâre a Curții de Justiție care constata incompatibilitatea prevederii legislative spaniole cu dreptul Uniunii.
Curtea a respins ideea că existența unei asemenea hotărâri poate deveni o condiție constitutivă a răspunderii statului. Dreptul la despăgubire nu poate depinde în fiecare caz de faptul că CJUE a avut deja ocazia să declare incompatibilă norma națională respectivă.
O altă condiție obliga persoana prejudiciată să fi obținut anterior o hotărâre definitivă prin care fusese respinsă o acțiune împotriva actului administrativ ce produsese prejudiciul. CJUE a considerat că sistemul devine problematic atunci când prejudiciul rezultă direct din acțiunea sau inacțiunea legiuitorului și nu există niciun act administrativ pe care persoana să îl poată contesta.
Curtea a criticat și modul în care legislația spaniolă calcula termenele pentru cererea de despăgubire. Regula stabilea un termen de un an calculat de la publicarea hotărârii CJUE care constata incompatibilitatea legislației naționale, ceea ce presupunea din nou existența unei hotărâri europene chiar și în situații în care un asemenea proces nu avusese loc.
O altă limitare permitea, în principiu, despăgubirea numai pentru prejudiciile produse în cei cinci ani anteriori publicării hotărârii europene, dacă aceasta nu dispunea altfel. CJUE a considerat că o asemenea restricție poate împiedica repararea integrală a prejudiciului, mai ales având în vedere durata pe care o poate avea procedura până la pronunțarea unei hotărâri europene.
Hotărârea din 2022 nu a eliminat dreptul statelor de a avea termene rezonabile de prescripție sau condiții procedurale pentru cererile de despăgubire. Problema identificată de Curte a fost combinația unor cerințe care făceau exercitarea dreptului conferit de legislația UE excesiv de dificilă.
După hotărâre, Spania avea obligația să ia măsurile necesare pentru conformare. Comisia spune însă că modificările necesare nu au fost introduse în ordinea juridică spaniolă și a deschis, în decembrie 2025, o nouă etapă a procedurii printr-o scrisoare de punere în întârziere ulterioară hotărârii.
Au urmat noi schimburi cu autoritățile spaniole. Potrivit Comisiei, la momentul deciziei din 1 octombrie 2026, proiectul de lege care ar modifica dispozițiile contestate se afla încă în Parlamentul spaniol, iar hotărârea CJUE nu fusese încă executată în dreptul național.
Această a doua sesizare are astfel o natură diferită de cea din 2019. Prima cauză urmărea să stabilească dacă legislația spaniolă era compatibilă cu dreptul UE. Curtea a răspuns acestei întrebări în 2022. Noua procedură privește dacă Spania a luat măsurile necesare pentru a respecta hotărârea deja pronunțată.
Tratatele permit aplicarea unor sancțiuni financiare atunci când un stat nu execută o hotărâre prin care CJUE a constatat anterior o încălcare. Curtea poate stabili o sumă forfetară, destinată să sancționeze perioada de neconformare deja produsă, o penalitate zilnică menită să stimuleze executarea rapidă sau ambele măsuri.
Comunicarea Comisiei din 1 octombrie nu indică însă o amendă deja stabilită și nici valoarea unei eventuale sancțiuni. Decizia privind existența neexecutării și eventualele consecințe financiare aparține CJUE în noua procedură.
