Statele Uniunii Europene au emis 110.335 de ordine de părăsire pentru cetățeni din afara UE în trimestrul al doilea din 2026, iar 36.825 de persoane au fost returnate efectiv în țări terțe după un astfel de ordin. Comparativ cu aceeași perioadă din 2025, ordinele de părăsire au scăzut cu 12%, în timp ce returnările au crescut cu 9,7%.
Pe scurt
-
Statele UE au emis 110.335 de ordine de părăsire în trimestrul al doilea din 2026.
-
36.825 de persoane au fost returnate în țări terțe după un ordin de părăsire, cu 9,7% mai multe decât cu un an înainte.
-
Față de trimestrul precedent, numărul ordinelor de părăsire a scăzut cu 3,9%, iar cel al returnărilor a crescut cu 5,9%.
-
60,8% dintre returnările în țări terțe au fost voluntare, iar 39,2% au fost forțate. Aproape trei sferturi dintre returnări au beneficiat de o formă de asistență.
-
Germania a raportat cele mai multe returnări, iar cetățenii din Türkiye, Siria și Georgia au format cele mai mari grupuri după cetățenie.
Numărul persoanelor returnate din Uniunea Europeană în țări terțe a continuat să crească în trimestrul al doilea din 2026, în timp ce numărul noilor ordine de părăsire a scăzut. Eurostat a înregistrat 36.825 de persoane returnate după un ordin de plecare, cu 9,7% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut și cu 5,9% mai multe decât în trimestrul precedent. În același timp, cele 110.335 de persoane care au primit un ordin de părăsire reprezintă o scădere de 12% în comparație anuală și de 3,9% față de trimestrul anterior.
Franța a emis cele mai multe ordine de părăsire, 32.420, reprezentând aproape trei din zece ordine înregistrate în UE. Portugalia a urmat cu 11.190, iar Germania cu 8.160. După cetățenie, cele mai multe ordine au vizat persoane din Algeria, 10.390, urmate de cetățeni din Maroc, 6.200, și Siria, 5.180.
Distribuția este diferită în cazul returnărilor efective. Germania a raportat 8.400 de persoane returnate în țări terțe, Franța 3.825, iar Polonia 3.005. Împreună, cele trei state au reprezentat 41,4% dintre returnările raportate în UE în perioada analizată. După cetățenie, cele mai mari grupuri au fost formate din persoane din Türkiye, cu 3.765 de returnări, Siria, cu 2.770, și Georgia, cu 2.140.
Datele oferă și informații despre modul în care au avut loc plecările. La nivelul UE, 60,8% dintre returnările în țări terțe au fost voluntare, iar 39,2% au fost forțate. Eurostat arată totodată că 74% dintre persoanele returnate au primit o formă de sprijin material sau de altă natură asociată revenirii, în timp ce 26% dintre returnări au fost clasificate drept neasistate.
Diferența dintre cele 110.335 de ordine de părăsire și cele 36.825 de returnări nu indică proporția ordinelor executate în trimestrul respectiv. Persoanele returnate într-o anumită perioadă pot fi persoane care au primit ordinul de părăsire într-un trimestru anterior. Un ordin poate fi urmat de plecare după mai multe luni, iar executarea poate fi amânată sau modificată în funcție de procedurile administrative și judiciare aplicabile fiecărui caz.
Statisticile măsoară persoane, nu numărul total de acte administrative, iar fiecare persoană trebuie numărată o singură dată în fiecare set de date pentru trimestrul respectiv. Transferurile solicitanților de azil între statele europene în cadrul mecanismelor care stabilesc statul responsabil pentru examinarea unei cereri de azil nu sunt incluse în aceste statistici privind returnările.
Cadrul european definește decizia de returnare drept o decizie administrativă sau judiciară care constată șederea ilegală a unui cetățean al unei țări terțe și impune obligația de întoarcere. Returnarea poate avea loc voluntar sau prin executarea forțată a obligației, iar legislația europeană prevede garanții procedurale, inclusiv posibilitatea contestării deciziei și situații în care îndepărtarea trebuie amânată.
Eurostat colectează statisticile privind ordinele de părăsire și returnările efective de la autoritățile naționale. Seriile trimestriale sunt disponibile din 2021, iar datele pentru trimestrul al doilea din 2026 acoperă perioada aprilie-iunie. Diferențele dintre procedurile administrative naționale și modificările surselor de date pot limita unele comparații directe între state.
