Aprovizionarea statelor UE s-a reorientat între 2021 și 2025 către furnizori din interiorul Uniunii și din țări cu care aceasta are acorduri de cooperare, potrivit unei analize incluse într-un raport al Băncii Europene de Investiții (BEI), realizat în colaborare cu Comisia Europeană. Schimbarea este asociată cu o diversificare mai mare a surselor la nivel general, dar și cu prețuri unitare mai ridicate și cu o concentrare sporită a aprovizionării în rândul partenerilor.
Pe scurt
-
Țările fără acorduri cu UE au pierdut aproximativ 2,2 puncte procentuale din ponderea lor în importurile analizate între 2021 și 2025. Furnizorii din UE au câștigat 1,2 puncte, iar țările partenere din afara vecinătății europene aproximativ un punct.
-
Reorientarea se observă și în domenii strategice, inclusiv materii prime, semiconductori și tehnologii cu zero emisii nete. Analiza identifică o creștere a ponderii furnizorilor europeni și a partenerilor îndepărtați, în paralel cu reducerea ponderii țărilor fără acorduri.
-
Apropierea geografică nu explică singură schimbarea. Țările vecine cu acorduri au înregistrat un câștig de numai 0,1 puncte procentuale în ansamblul importurilor analizate, iar rezultatele nu susțin o reorientare sistematică spre vecinătatea UE.
-
Autorii avertizează că diversificarea poate presupune costuri suplimentare pe termen scurt, cât timp furnizorii își extind capacitățile. Rezultatele privesc fluxuri comerciale și relații statistice; ele nu demonstrează automat relocarea unor fabrici sau eliminarea dependențelor.
Analiza urmărește de unde provin bunurile cumpărate de statele membre și include atât schimburile dintre acestea, cât și importurile din afara Uniunii. În această structură, ponderea țărilor fără acorduri de cooperare cu UE a scăzut cu aproximativ 2,2 puncte procentuale. Câștigurile s-au îndreptat în principal către furnizorii din interiorul UE, cu 1,2 puncte, și către țările partenere mai îndepărtate, cu aproximativ un punct.
Categoria partenerilor este mai largă decât cea a țărilor care au acorduri de liber schimb cu Uniunea. Autorii includ acorduri comerciale în vigoare sau aplicate provizoriu, parteneriate privind materiile prime și participarea la declarația comună din 2022 privind cooperarea în lanțurile globale de aprovizionare. Prin urmare, comparația urmărește mai multe forme de cooperare, fără să măsoare exclusiv efectul eliminării taxelor vamale prin acorduri comerciale.
Datele indică o diferență între apropierea comercială și simpla vecinătate geografică. Țările vecine care au acorduri cu UE au câștigat numai 0,1 puncte procentuale în structura importurilor analizate. Pentru lanțurile de aprovizionare sensibile, rezultatele nu oferă dovezi consecvente ale unei mutări spre acești vecini, cu excepția categoriei bunurilor pentru care UE are dependențe. În schimb, ponderea partenerilor mai îndepărtați crește în toate categoriile sensibile examinate.
Aceste categorii cuprind materiile prime, semiconductorii și tehnologiile cu zero emisii nete, precum și produse pentru care Uniunea depinde puternic de furnizori externi. Autorii examinează separat și bunuri provenite dintr-o singură țară, unde întreruperea aprovizionării poate afecta accesul la sursa respectivă. În domeniile strategice analizate, creșterea ponderii furnizorilor din UE este însoțită de o scădere a ponderii țărilor fără acorduri.
Reorientarea nu înseamnă însă că aprovizionarea devine uniform mai diversificată. Studiul identifică simultan o diversificare mai mare la nivel general și o concentrare sporită între țările cu acorduri. Autorii sugerează că această concentrare poate reflecta dificultatea furnizorilor de a-și extinde rapid capacitatea de producție. Alegerea unor parteneri cu relații comerciale mai apropiate de UE nu elimină, prin ea însăși, riscul dependenței de un număr limitat de surse.
Aceeași tranziție este asociată cu prețuri unitare mai ridicate, în special pentru bunurile provenite din UE și din țările partenere mai îndepărtate. Amploarea și robustețea statistică a relației diferă între domeniile strategice. Autorii consideră că sporirea rezilienței poate astfel presupune costuri suplimentare pe termen scurt, care s-ar putea atenua pe măsură ce firmele își adaptează și extind producția. Analiza nu stabilește o scumpire uniformă pentru toate bunurile și nici un efect cuantificat asupra prețurilor plătite de consumatori.
Rezultatele folosesc date din Comext, baza Eurostat pentru comerțul internațional cu bunuri, și actualizează o cercetare anterioară citată în raport. Autorii compară modificările ponderilor comerciale și folosesc analize statistice care țin seama de caracteristicile produselor. Spre deosebire de sondajele despre așteptările firmelor din alte secțiuni ale raportului, această parte urmărește schimbări înregistrate în comerț.
Autorii interpretează creșterea ponderii furnizorilor europeni ca pe un indiciu al revenirii aprovizionării în UE, iar câștigurile țărilor partenere ca pe o orientare către relații comerciale mai apropiate. Datele despre proveniența importurilor nu arată însă, prin ele însele, câte fabrici au fost relocate sau câte capacități noi au fost construite. Ele documentează schimbarea furnizorilor și a ponderilor comerciale, fără să demonstreze că vulnerabilitățile industriale ale Uniunii au fost rezolvate.
