O nuanţă în strategia națională: securitate, în loc de independență energetică

Date:

Politicile care au vizat sectorul energetic, deși de importanță vitală pentru economia națională, nu au avut din păcate coerența necesară pentru ca România să poată deveni un jucător important pe piața regională a energiei. Și aceasta în ciuda existenței unui mix energetic foarte avantajos, care ne situează pe locul al treilea în cadrul Uniunii Europene din punct de vedere al independenței energetice. Aproape nu a fost guvern post-decembrist care să nu aibă o viziune proprie de restructurare, în special în domeniul producătorilor de energie.

Astfel se face că în ultimii 20 de ani, România a avut circa șapte-opt strategii pentru sectorul energetic, dar care nu s-au materializat. Motivul principal l-a constituit lipsa de interes pentru programe de dezvoltare care depășesc ca timp perioada unui ciclu electoral de patru ani. În plus, companiile energetice au fost căpușate de către firmele prietene ale potentaților zilei. Iar crearea marilor companii energetice după criteriul materiei prime folosite, hidro, termo și nuclear, a făcut ca pe piață să avem trei jucători care să ofere energie electrică la prețuri foarte diferite, ceea ce a favorizat apariția „băieților deștepți”.

În prezent, Ministerul Energiei elaborează o nouă strategie energetică pentru România la orizontul anului 2030. Mai corect spus, a fost angajat consorțiul format din EY (fostul Ernst&Young) și grecii de la E3 Modelling PC, care a câștigat licitația pentru a realiza modelarea cantitativă a datelor ce vor face parte din viitoarea Strategie Energetică a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050. Consultantul selectat va realiza modelarea matematică a datelor obținute în urma procesului de consultare publică pentru realizarea Strategiei Energetice.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...