BVB, o bursă „energetică”

Date:

Față de anii trecuți, s-a discutat mult mai mult în perioada recentă despre companiile din sectorul energetic cotate la bursă. Atât prin prisma evoluției cotațiilor internaționale la țiței și gaze naturale, dar și datorită unor factori interni (schimbări ale conducerii, proiecte noi, politici de dividende, modificări importante în structura acționariatului) investitorii au fost foarte atenți la evoluțiile acestui sector, pe toate componentele acestuia: energie electrică, gaze naturale, țiței. Acesta este motivul pentru care vă propun să trecem în revistă principalele companii din acest sector, listate la Bursa de Valori București, dar printr-o abordare puțin diferită față de ceea ce s-a publicat deja în media de specialitate, punând accentul pe multipli și pe analiza tehnică.

Țițeiul, extracție și transport – OMV Petrom SA

OMV Petrom SA(SNP) are o capitalizare bursieră de 13,1 miliarde lei (la închiderea sesiunii din 21 octombrie 2016), cu o evoluție puternic descendentă de la începutul anului: -19,83%, cauzată în principal de evoluțiile negative ale cotației barilului de țiței din piețele internaționale, dar și a unui rezultat financiar anual slab cauzat de o reevaluare negativă a zăcămintelor (și modificării sistemului de raportare, de la RAS la IFRS), astfel indicatorul EPS (Earnings Per Share) având o valoare negativă, de -0,01 lei pe acțiune (raportare anuală pentru 2015). Rezultatele la primul semestru din 2016 indică un rezultat pozitiv care, coroborat cu dinamica de revenire a cotației internaționale a țițeiului spre pragul psihologic de 50 dolari pe baril, au condus la încetarea tendinței de scădere a acțiunii SNP.

Liviu Moldovan
Liviu Moldovan
analist piețe de capital și realizator TV

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Valentin Ionescu (ISF): Rolul esențial al conectării tinerilor cu realitățile piețelor financiare nebancare

În cadrul Seminarului de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laboratorul Academic...

Valorile europene, celebrate în cadrul ediției de anul acesta a Festivalului Enescu

Într-o seară dedicată unității culturale europene și puterii muzicii...

Vulcan Value Centre găzduiește un eveniment dedicat siguranței rutiere

Pe 10 mai 2025, între orele 11:00 și 14:00,...

FoodIntelForum 2025: Business la cote înalte și oportunități valoroase

Cea de-a opta ediție a FoodIntelForum, eveniment reprezentativ pentru...