Republica Moldova a încălcat dreptul de proprietate al companiei Agrimec S.R.L., obligată să plătească de două ori aceeași taxă pe valoarea adăugată, a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o hotărâre definitivă notificată la 29 octombrie 2026. Societatea virase integral și la timp 102.199 de lei moldovenești la bugetul statului, prin autoritatea fiscală. Vama a cerut însă din nou suma și o penalitate de 23.238 de lei, deoarece compania nu declarase schimbarea destinației mărfurilor și nu plătise prin autoritatea vamală.
Pe scurt
-
CEDO a constatat în unanimitate încălcarea dreptului de proprietate în cauza Agrimec S.R.L. împotriva Republicii Moldova. Hotărârea unui comitet de trei judecători este definitivă.
-
În 2007–2008, compania a importat 1.172.430 kg de făină de secară cu o scutire condiționată de vânzarea către producători de pâine sau de produse de origine animală. Aproape 86% a ajuns la acești beneficiari.
-
Pentru restul mărfii, vândut altor companii, Agrimec a plătit TVA de 20%, în total 102.199 MDL. Vama a cerut aceeași taxă încă o dată, plus penalități de 23.238 MDL.
-
Curtea a admis că nerespectarea procedurii putea fi sancționată, dar a considerat disproporționată repetarea plății și penalitatea pentru întârziere, deși bugetul primise deja taxa fără întârziere.
-
Nu au fost acordate despăgubiri, deoarece societatea nu a formulat o cerere de satisfacție echitabilă. Ea poate cere redeschiderea procedurilor interne, în care poate solicita compensații.
Agrimec S.R.L., înregistrată la Ialoveni, a importat făina în anii 2007 și 2008. Scutirea de TVA acordată de vamă depindea de destinația produselor: livrarea către întreprinderi moldovenești care produceau pâine sau produse de origine animală. Aproape 86% din cantitatea importată a fost vândută acestor beneficiari; restul a ajuns la alte societăți și nu mai îndeplinea condițiile scutirii.
Compania a calculat pentru aceste vânzări TVA de 20% și a plătit 102.199 MDL prin autoritatea fiscală. Suma echivala atunci cu aproximativ 6.858 EUR, potrivit hotărârii. Plata către bugetul statului fusese făcută integral și la timp, dar compania nu informase vama despre schimbarea destinației mărfurilor, așa cum cerea legea.
În martie 2009, autoritățile vamale au cerut plata din nou a TVA și penalități de 23.238 MDL, echivalentul a aproximativ 1.565 EUR la acel moment. Sumele trebuiau achitate imediat. Într-un schimb de scrisori din martie–aprilie 2009, conducerile administrațiilor vamală și fiscală au susținut că, atunci când mărfurile scutite își schimbau destinația, taxa trebuia plătită prin vamă chiar dacă fusese deja virată prin fisc.
Curtea de Apel Chișinău a admis contestația companiei la 21 iunie 2010, constatând dubla impunere. La 10 noiembrie 2010, Curtea Supremă de Justiție a anulat această soluție și a respins cererea, apreciind că societatea fusese sancționată corect pentru neinformarea vămii. Agrimec s-a adresat CEDO la 22 martie 2011.
La Strasbourg, Guvernul a susținut că plata TVA în regim vamal nu putea fi asimilată plății prin regimul fiscal general, deoarece erau implicate autorități și temeiuri juridice diferite. CEDO a examinat însă sarcina financiară efectiv impusă companiei, prin prisma articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care protejează proprietatea și permite statelor să colecteze taxe cu respectarea proporționalității.
Judecătorii au recunoscut că folosirea autorității greșite și neinformarea celei competente puteau justifica o sancțiune pentru ordinea colectării sau pentru costuri administrative suplimentare. În acest caz, penalitatea fusese însă aplicată pentru întârzierea plății către vamă, deși banii ajunseseră la buget cu mult înainte, fără întârziere.
În plus, compania fusese obligată să achite întreaga taxă a doua oară. Instanța supremă nu explicase de ce această măsură era proporțională, în condițiile în care bugetul nu suferise o diminuare sau o întârziere a încasării. Ea nu constatase nici că Agrimec ar fi evitat plata taxei, intenționat sau din eroare.
CEDO a observat și că autoritățile de la cel mai înalt nivel avuseseră nevoie de un schimb de scrisori pentru a clarifica procedura. În aceste împrejurări, o eroare de bună-credință din partea contribuabilului era posibilă. Repetarea plății, împreună cu penalitatea, a reprezentat o ingerință disproporționată în dreptul de proprietate.
Hotărârea nu interzice sancționarea neregulilor fiscale și nu instituie o scutire de la respectarea procedurilor vamale. Concluzia privește situația concretă în care statul încasase integral și la timp taxa, dar a impus din nou aceeași obligație fără o justificare proporțională.
Curtea nu a acordat nicio sumă cu titlu de satisfacție echitabilă, deoarece Agrimec nu a depus pretenții după ce fusese invitată să o facă. Judecătorii au precizat că încălcarea constatată îi permite să ceară redeschiderea procedurilor naționale, unde poate solicita compensații. Aceasta nu echivalează cu o obligație de restituire a unei sume stabilite direct de CEDO.
