Europa a ajuns la cea mai scăzută rată a fertilității din ultimii 23 de ani, iar în această geografie a declinului România păstrează câteva teritorii cu valori relativ ridicate. Diferențele ascund mecanisme economice și sociale care merită cercetate înainte ca reducerea populației active să devină una dintre cele mai costisitoare vulnerabilități ale României.
Textul pe scurt, în cifre
- 1,34 copii per femeie, rata totală a fertilității în Uniunea Europeană în 2024, cel mai scăzut nivel din 2001 încoace;
- 2,1 copii pe femeie, pragul de înlocuire a generațiilor;
- 1.165 regiuni NUTS 3* analizate de Eurostat, dintre care doar câteva zeci au cel puțin 1,75 copii per femeie;
- două regiuni românești peste pragul de 1,75.
Europa îmbătrânește rapid, înainte de a-și fi rezolvat problemele economice
În anul 2024, rata totală a fertilității din Uniunea Europeană a coborât la 1,34 copii per femeie, cel mai redus nivel înregistrat de Eurostat de la începutul seriei statistice, în 2001. Pragul de înlocuire a generațiilor, estimat la aproximativ 2,1 copii per femeie în condițiile mortalității caracteristice populațiilor dezvoltate și în absența migrației, rămâne departe de realitatea demografică europeană.
Datele regionale, publicate la 27 octombrie 2026, adaugă acestei evoluții o geografie inedită. Dintre cele 1.165 de regiuni NUTS 3 pentru care au fost disponibile informații, numai câteva zeci au înregistrat rate de cel puțin 1,75 copii per femeie, între care paisprezece în Bulgaria, tot atâtea în Franța, trei în Slovenia, două în Ungaria și două în România. La celălalt capăt, șapte regiuni din Polonia au coborât sub pragul de un copil per femeie, alături de șaisprezece din Spania și cinci din Italia.
Regiunile NUTS 3, extremele fertilității europene
| Țara | Regiuni cu cel puțin 1,75 copii per femeie | Regiuni sub 1 copil per femeie |
| Bulgaria | 14 | 0 |
| Franța | 14 | 0 |
| Germania | 6 | 2 |
| Slovenia | 3 | 0 |
| Ungaria | 2 | 0 |
| Țările de Jos | 2 | 0 |
| România | 2 | 0 |
| Spania | 0 | 16 |
| Polonia | 0 | 7 |
| Italia | 0 | 5 |
| Grecia | 1 | 3 |
| Lituania | 0 | 2 |
Sursa: Eurostat, „Record-low fertility, with differences across EU regions”, 27 octombrie 2026. Pentru Germania, datele se referă la 2023. Irlanda, Croația și Slovacia au câte o regiune peste 1,75.
Această distribuția arată că declinul fertilității nu urmează uniform frontierele naționale. Teritorii aflate în aceeași țară pot avea comportamente demografice considerabil diferite, ceea ce sugerează influența combinată a structurii populației, migrației, condițiilor economice și caracteristicilor sociale locale, iar pentru România aceste diferențe deschid o cercetare cu implicații economice majore.
Cum se citește indicatorul
Rata totală a fertilității este un indicator sintetic, calculat pe baza ratelor de fertilitate specifice vârstelor într-un anumit an. Aceasta nu reprezintă numărul real de copii pe care îi va avea fiecare femeie de-a lungul vieții și se deosebește de rata natalității, care raportează numărul nașterilor la populația totală. O regiune cu fertilitate relativ ridicată poate înregistra, așadar, puține nașteri dacă populația feminină de vârstă reproductivă s-a redus puternic.
Ce ne spun diferențele dintre România și Polonia
Cele șapte regiuni poloneze cu fertilitate sub un copil la o femeie constituie un avertisment asupra intensității declinului demografic care poate apărea chiar și într-o economie cu performanțe industriale și comerciale considerabile, în plin avânt. În același timp, prezența a două regiuni românești peste pragul de 1,75 copii la o femeie nu justifică interpretarea potrivit căreia România ar beneficia de un avantaj demografic general, pentru că valorile locale ridicate pot coexista cu scăderea numărului total al nașterilor, cu migrația tinerilor și cu îmbătrânirea populației.
De aceea, cercetarea ar avea de combinat fertilitatea regională cu structura pe vârste, migrația, veniturile, ocuparea și accesul la servicii pentru familii.
După douăzeci de ani: copiii care se nasc astăzi și economia de mâine
Demografia influențează economia printr-un mecanism lent, dar cumulativ. Reducerea numărului de nașteri se transmite, după aproximativ două decenii, asupra dimensiunii generațiilor care intră pe piața muncii, asupra capacității de finanțare a sistemelor publice și asupra raportului dintre populația activă și cea vârstnică.
Relația nu este mecanică, pentru că productivitatea muncii, participarea economică a femeilor, migrația și prelungirea vieții profesionale pot modifica substanțial consecințele unei natalități reduse. Diminuarea persistentă a generațiilor tinere obligă însă economia să obțină rezultate mai mari de la o bază demografică potențial mai restrânsă.
România suportă suplimentar efectele migrației externe. Un copil născut într-o comunitate românească poate deveni, peste două decenii, contribuabil într-o altă economie, dacă oportunitățile profesionale, calitatea serviciilor publice și condițiile de viață îl determină să plece. Politica demografică nu poate fi redusă, din acest motiv, la stimulente financiare acordate la naștere, fiindcă ea implică o arhitectură economică în stare să susțină formarea familiilor, creșterea copiilor și păstrarea generațiilor tinere în țară.
Economia în care întemeierea unei familii devine posibilă
Decizia de a avea copii aparține vieții private, dar condițiile în care este luată depind de organizarea economiei și de funcționarea instituțiilor publice. Accesul la locuințe, stabilitatea veniturilor, disponibilitatea creșelor și grădinițelor, flexibilitatea muncii și calitatea serviciilor medicale pot modifica atât calendarul nașterilor, cât și numărul copiilor pe care familiile își propun să îi aibă.
România discută frecvent despre lipsa forței de muncă, sustenabilitatea sistemului de pensii și costurile îmbătrânirii, tratând însă rar aceste probleme ca manifestări ale aceleiași transformări structurale. O economie cu generații tinere mai puțin numeroase va avea nevoie de investiții superioare în educație, sănătate și productivitate, dar și de o capacitate mai bună de a păstra populația activă în interiorul țării. Județele cu fertilitate relativ ridicată merită studiate pentru a înțelege factorii care susțin această particularitate, iar cele cu valori scăzute reclamă analiza constrângerilor economice și sociale specifice, în condițiile în care politicile uniforme, aplicate unor teritorii cu structuri demografice diferite, riscă să consume resurse fără rezultate comparabile.
Țara noastră nu își poate construi viitorul economic ignorând generațiile care se împuținează și nici presupunând că nașterea unui copil garantează păstrarea viitorului adult în economia națională. Capitalul uman începe să se formeze în familie, dar valoarea sa pentru societate depinde de întreaga infrastructură de educație, sănătate și dezvoltare pe care țara reușește să o ofere.
SOLUȚII: Ce se poate face, concret
- Institutul Național de Statistică, care colectează deja datele necesare, dispersate în mai multe serii, poate publica anual, pe județe și în același set, fertilitatea, numărul nașterilor, structura pe vârste și estimările de emigrare, pe baza unui ordin comun cu Ministerul Familiei, astfel încât fiecare program demografic să poată fi țintit pe teritoriul în care problema este reală, în locul aplicării uniforme la nivel național.
În 2024, doar 11,4% dintre copiii români sub trei ani frecventau o formă de educație și îngrijire timpurie, față de o medie europeană de 39,3%, iar ținta asumată de România pentru 2030 este de 22,5%. Prin programul finanțat din PNRR au fost construite, până în august 2026, aproximativ o sută de creșe noi, cu aproape 6.000 de locuri, însă o clădire produce efecte numai după angajarea personalului. Ministerul Dezvoltării poate condiționa următoarele finanțări, din fondurile europene 2028-2034, de numărul copiilor sub trei ani din localitate și din zona de navetă, iar indicatorul urmărit ar fi numărul locurilor la o sută de copii, pe județe.
- Un instrument de garantare a creditului ipotecar rezervat familiilor tinere cu copii, cu plafoane de preț diferențiate după oraș, ar ținti mai precis decât programele generale de achiziție, de vreme ce prețul locuinței decide adesea momentul primului copil, iar efectul se poate măsura prin raportul dintre prețul locuinței și venitul anual al unei familii tinere în marile centre economice.
- Participarea profesională a părinților poate fi susținută din fondurile pentru ocupare, prin finanțarea angajatorilor care oferă program redus sau flexibil părinților cu copii sub șase ani, cu urmărirea ratei de ocupare a mamelor cu copii mici în raport cu media europeană.
- Un pachet pentru familiile din diaspora care se întorc în țară, cu recunoașterea rapidă a diplomelor, loc garantat în creșă sau grădiniță și înscrierea copiilor la școală fără proceduri suplimentare, ar putea fi coordonat de Ministerul Educației împreună cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, iar rezultatul s-ar citi în numărul copiilor reveniți și înscriși în școlile românești în fiecare an, adică în partea din capitalul uman pierdut pe care România o poate recupera cel mai repede.
*NUTS 3 – reprezintă cel mai mic nivel din nomenclatorul statistic al regiunilor Uniunii Europene (Nomenclature des unités territoriales statistiques). Eurostat îl folosește ca să compare date între țări pe unități de mărime apropiată. În România, nivelul NUTS 3 corespunde județelor plus municipiul București, adică 42 de unități. Cele „două regiuni românești” din datele Eurostat sunt, așadar, două județe.
