Eurostat: salariul mediu anual brut, ajustat la normă întreagă, ajunge la 41.500 de euro în UE și 20.818 euro în România

Salariul anual mediu brut, ajustat la echivalent normă întreagă, a ajuns la aproximativ 41.500 de euro în Uniunea Europeană în 2025, cu 4,3% peste nivelul din 2024, potrivit datelor publicate de Eurostat. România a înregistrat 20.818 euro, aproximativ jumătate din media UE, și ocupă locul 23 din cele 26 de state comparabile. Creșterea anuală de 7,3% din România este nominală: nu arată, singură, cu cât a crescut puterea de cumpărare.

Publicarea Eurostat din 6 noiembrie pune în evidență diferențe salariale mari între statele membre. Luxemburg a înregistrat aproximativ 85.600 de euro anual, Danemarca 73.500 de euro, iar Irlanda 64.400 de euro. Belgia se află la circa 62.000 de euro, Austria la 60.700 de euro și Germania la 56.400 de euro. La polul opus sunt Bulgaria, cu aproximativ 16.200 de euro, Grecia, cu 18.800 de euro, și Ungaria, cu 20.100 de euro. Nivelul din Luxemburg este de aproape 5,3 ori cel din Bulgaria.

În România, valoarea de 20.818 euro reprezintă 50,2% din media UE. Creșterea față de cele 19.397 de euro din 2024 este de aproximativ 7,3%, calculată din aceeași versiune a seriei statistice. Această precizare contează deoarece conturile naționale și indicatorii derivați pot fi revizuiți: compararea unor valori din publicări diferite poate schimba artificial variația anuală. Ritmul superior celui european nu elimină decalajul de nivel.

Diferențele sunt semnificative și în Europa Centrală și de Est. Polonia a înregistrat aproximativ 23.900 de euro, Cehia 25.800 de euro, Croația 26.900 de euro și Slovenia 37.600 de euro. Aceste sume permit o comparație nominală a remunerației, dar nu stabilesc aceeași ordine pentru salariile reale sau nivelul de trai.

Indicatorul nu reprezintă salariul net încasat de angajați și nici salariul median, nivelul care împarte distribuția salariaților în două grupuri egale. Este o medie brută pe angajat, ajustată statistic pentru munca cu normă parțială. Nu descrie venitul fiecărui lucrător și nu arată suma rămasă după impozite și contribuțiile sociale ale angajatului.

Potrivit metodologiei Eurostat, calculul pornește de la salariile și remunerațiile brute din conturile naționale, fără contribuțiile sociale plătite de angajatori, raportate la numărul salariaților. Rezultatul este apoi ajustat cu un factor calculat din ancheta europeană asupra forței de muncă: raportul dintre orele săptămânale obișnuite ale salariaților cu normă întreagă și cele ale tuturor salariaților. Ajustarea reduce influența ponderilor diferite ale muncii cu normă parțială asupra comparației între țări.

Aceasta este o ajustare la nivel agregat, nu transformarea individuală a fiecărui contract într-unul cu normă întreagă. Cele două surse nu acoperă exact aceleași populații: conturile naționale urmăresc ocuparea în economia internă, iar ancheta asupra forței de muncă populația rezidentă. Navetiștii transfrontalieri, persoanele care locuiesc în colectivități și anumite categorii profesionale pot crea diferențe, relevante mai ales în economii mici precum Luxemburg. În plus, orele din al doilea sau al treilea loc de muncă nu sunt incluse în calculul orelor obișnuite pentru locul principal de muncă.

Țările de Jos nu sunt incluse în clasamentul armonizat. Institutul neerlandez de statistică folosește o metodă diferită, bazată pe registre administrative detaliate despre persoane. Datele naționale există, dar Eurostat nu le combină în aceeași comparație cu rezultatele obținute prin metodologia comună pentru celelalte 26 de state.

Valorile sunt exprimate în prețuri curente și nu sunt ajustate la inflație. Creșterea de 4,3% în UE nu echivalează, așadar, cu un câștig identic de putere de cumpărare. Nici diferențele dintre țări nu pot fi interpretate direct ca diferențe de nivel de trai: locuințele, alimentele, transportul și serviciile au prețuri diferite, iar impozitele și contribuțiile modifică venitul disponibil. Pentru această evaluare sunt necesari și indicatori de putere de cumpărare, salarii mediane și distribuție a veniturilor.

În statele care nu folosesc euro, inclusiv România, cursul de schimb poate influența evoluția indicatorului exprimat în moneda europeană. O majorare de 7,3% în euro nu este neapărat identică majorării în moneda națională. Separarea efectului salarial de conversia valutară și de inflație cere compararea seriilor pentru aceeași perioadă.

Indicatorul are și o utilizare administrativă: Eurostat l-a dezvoltat în contextul Directivei privind Cartea Albastră a UE, ca reper pentru pragurile salariale naționale de admitere a lucrătorilor înalt calificați din țări terțe. Nu stabilește un salariu minim unic în Uniune. Pentru România, datele din 2025 arată o creștere nominală mai rapidă decât media UE, concomitent cu menținerea unui decalaj salarial mare; ele nu permit singure estimarea timpului necesar pentru reducerea acestuia.