Federația Europeană a Dezvoltatorilor de Jocuri (EGDF) și Video Games Europe (VGE) cer revizuirea urgentă a propunerii de Lege privind echitatea digitală (Digital Fairness Act), prezentată astăzi de Comisia Europeană. Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA) susține poziția industriei europene și avertizează asupra impactului pentru ecosistemul local, care a generat în 2025 o cifră de afaceri de circa 341 de milioane de euro.
Comisia Europeană a prezentat astăzi, 11 noiembrie 2026, propunerea de Lege privind echitatea digitală (Digital Fairness Act – DFA), un pachet amplu de reguli pentru protecția consumatorilor în mediul online, prezentat de comisarul european pentru justiție și protecția consumatorilor, Michael McGrath. Legea vizează, printre altele, abonamentele greu de anulat, prețurile biletelor la concerte, influencerii și designul care ține utilizatorii lipiți de ecran.
Jocurile video ocupă un loc important în propunere. Monedele virtuale din jocuri ar urma să fie dezactivate implicit pentru minori, recompensele aleatorii contra cost (așa-numitele loot boxes) ar fi interzise pentru copii, iar mecanismele de tip „pay-to-win” sau „pay-to-progress” nu ar mai putea fi oferite minorilor. Încălcările ar putea fi sancționate cu amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală a unei companii.
Propunerea nu este încă lege: urmează să fie negociată de Parlamentul European și de statele membre, în Consiliul UE.
Poziția industriei: protecție da, dar nu în acest mod
Într-o declarație comună, EGDF, care reprezintă studiourile de dezvoltare, și Video Games Europe, care reprezintă publisherii și producătorii de console, afirmă că propunerea, în forma actuală, este „inaplicabilă, nejustificată și disproporționată”. Ele avertizează că legea ar slăbi una dintre industriile creative în care Europa este lider mondial și ar lăsa milioane de jucători europeni cu mai puține jocuri și mai puține opțiuni.
Industria subliniază că împărtășește obiectivul Comisiei de a-i proteja pe consumatori și că a fost pionieră în acest domeniu: a creat sistemul de clasificare pe vârste PEGI, controlul parental și instrumentele de limitare a cheltuielilor. Problema, spun organizațiile, este că propunerea nu ar face jocurile mai sigure, ci ar submina tocmai măsurile care funcționează deja.
Principalele motive de îngrijorare:
Reguli neclare, amenzi uriașe. Interdicția pentru mecanismele „pay-to-win” (plătești ca să câștigi) și „pay-to-progress” (plătești ca să avansezi) nu are definiții clare și ar putea fi interpretată ca vizând aproape orice achiziție dintr-un joc. Niciun dezvoltator nu ar putea ști sigur dacă jocul său respectă legea – un risc inacceptabil când amenda poate ajunge la 6% din cifra de afaceri globală.
Părinții pierd dreptul de a decide. Potrivit industriei, propunerea ar restrânge practic toate achizițiile din jocuri pentru toți cei sub 18 ani, chiar și atunci când un părinte consideră că o achiziție este potrivită pentru copilul său. Organizațiile amintesc că Carta drepturilor fundamentale a UE și Convenția ONU privind drepturile copilului recunosc dreptul copiilor de a primi treptat mai multă autonomie, pe măsură ce cresc.
Un joc pentru 12 ani nu este un joc „pentru copii”. Textul tratează orice joc cu clasificare PEGI sub 18 ca fiind destinat copiilor. Însă clasificarea PEGI arată pentru cine este potrivit un joc, nu cui îi este adresat. Consecința practică: multe jocuri ar putea alege să blocheze complet accesul celor sub 18 ani – potrivit industriei, un prag mai strict decât cel propus pentru marile rețele de socializare.
Monedele din jocuri, tratate ca niște cumpărături separate. Propunerea consideră fiecare folosire a monedei virtuale din joc (de exemplu, „gem-uri” sau „monedele” cu care cumperi un obiect) drept o tranzacție de sine stătătoare. Industria avertizează că acest lucru aduce incertitudine juridică, procese inutile și reguli aplicate diferit de la o țară la alta, iar unele jocuri ar putea deveni imposibil de jucat în UE.
Ignorarea a peste două decenii de autoreglementare. Sistemul PEGI, creat de industria europeană, este folosit astăzi în 40 de țări. În acest an, PEGI și echivalentul său german, USK, și-au extins criteriile pentru a evalua și achizițiile din jocuri și loot box-urile. Codul PEGI obligă deja la afișarea clară a costurilor reale, iar consolele, PC-urile și telefoanele oferă părinților instrumente pentru a bloca sau limita cheltuielile, timpul de joc și contactul online.
Ce înseamnă pentru România
În Europa activează aproximativ 8.700 de companii care dezvoltă jocuri video, cele mai multe fiind studiouri mici. România face parte din această poveste de succes: potrivit celui mai recent raport RGDA, în 2025 ecosistemul local a reunit 234 de studiouri și aproximativ 6.000 de profesioniști, a generat o cifră de afaceri de circa 341 de milioane de euro și a lansat un număr record de 63 de jocuri.
„Studiourile din România au construit, în doar câțiva ani, o industrie de peste 340 de milioane de euro, cu jocuri jucate în toată lumea. Cele mai multe sunt companii mici, care nu își permit echipe de juriști ca să ghicească ce înseamnă o definiție neclară, atunci când riscul este o amendă de până la 6% din cifra de afaceri globală. Susținem protecția copiilor – industria a creat PEGI și controlul parental tocmai pentru asta. Dar o lege care nu poate fi aplicată nu protejează pe nimeni: doar îi lasă pe jucători cu mai puține jocuri și împinge investițiile în afara Europei”, a declarat Andreea Per, Director Executiv în cadrul RGDA (Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România).
Industria avertizează că, prin supra-reglementare, studiourile europene ar ajunge să concureze „cu o mână legată la spate” împotriva rivalilor din afara UE, care nu se confruntă cu aceleași restricții.
Ce propune industria în schimb
Organizațiile arată că au venit cu soluții concrete, care ar face jocurile mai sigure încă din faza de proiectare, dar care nu au fost preluate în propunere:
- Achizițiile și comunicarea online dezactivate implicit pentru copii – doar un părinte le-ar putea activa.
- Prețuri clare, în bani reali, afișate pentru tot ce se cumpără în joc, inclusiv când plata se face cu monedă virtuală.
- Rambursare pentru moneda virtuală nefolosită.
- Pachete de monedă mai mici, astfel încât jucătorii să nu fie nevoiți să cumpere mai mult decât au nevoie.
Pașii următori
Propunerea Comisiei intră acum în procedura legislativă: Parlamentul European și Consiliul UE o vor analiza și negocia, un proces care poate dura mai mulți ani. EGDF și Video Games Europe cer ca textul să fie reevaluat urgent pe baza principiilor proporționalității, ale sprijinirii creșterii economice și ale responsabilizării consumatorilor, și își reafirmă disponibilitatea de a lucra cu instituțiile europene.
„Siguranța jucătorilor și succesul industriei nu sunt obiective opuse. Le cerem europarlamentarilor români și Guvernului României să folosească negocierile care încep acum pentru reguli clare și aplicabile, care să-i protejeze cu adevărat pe copii fără să sufoce studiourile care creează jocuri în România”, a adăugat Andreea Per, Director Executiv în cadrul RGDA.
Termenii-cheie
- Digital Fairness Act (DFA) – propunere de regulament european privind protecția consumatorilor în mediul digital; după adoptare s-ar aplica direct în toate statele UE.
- Monedă virtuală – moneda proprie a unui joc (monede, gem-uri, puncte), cumpărată cu bani reali și folosită pentru a obține obiecte în joc.
- Loot box – „cufăr” virtual cu conținut aleatoriu, care poate fi cumpărat.
- Pay-to-win / pay-to-progress – mecanisme prin care plata aduce un avantaj în joc sau grăbește avansarea.
- PEGI – sistemul european de clasificare a jocurilor pe vârste (3, 7, 12, 16, 18), folosit în 40 de țări.
Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA) reprezintă studiourile și profesioniștii care dezvoltă jocuri video în România și promovează creșterea industriei locale.
European Games Developer Federation (EGDF) reprezintă asociațiile naționale ale studiourilor de dezvoltare de jocuri video din Europa.
Video Games Europe (VGE) reprezintă, de la Bruxelles, industria europeană a jocurilor video – publisheri, producători de console și asociații naționale.
