Marea Britanie închide şcolile pe termen nedefinit

Date:

Marea Britanie a ordonat miercuri închiderea şcolilor, unde învaţă milioane de copii, pe termen nedefinit, în urma criticilor privind reacţia slabă la răspândirea coronavirusului, transmite Reuters.

Majoritatea şcolilor vor fi închise începând de vineri, dar unele vor rămâne deschise pentru copiii lucrătorilor din sectoare esenţiale, cum sunt cei din domeniul sănătăţii, a declarat în Parlament ministrul Educaţiei, Gavin Williamson.

“Ştiu că situaţia a devenit tot mai dificilă. Am spus anterior că dacă ştiinţa şi recomandarea se vor modifica, în sensul că menţinerea şcolilor deschise nu mai este în interesul copiilor şi al profesorilor, atunci vom acţiona”, a spus Williamson.

Închiderea unui număr atât de mare de şcoli va avea un impact economic şi social major pentru a cincea mare economie din lume, potrivit News.ro.  

Decizia a fost luată după ce directorii au fost nevoiţi tot mai mult să trimită copiii acasă, prin închiderea totală sau parţială a şcolilor, din cauza deficitului de personal.

Iniţial, Marea Britanie a evitat să urmeze exemplul Italiei, Franţei şi Spaniei, care au închis şcolile.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Hotărârea Consiliului de Administrație al BNR pe probleme de politică monetară din 13 mai 2024

Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, întrunit...

Seniorii Războiului de business

Tot mai interesant. FoodIntelForum AQUA Carpatica progresează. Conducători de vârf din...

Deficitul bugetar și investițiile publice: o lămurire necesară

| de Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal