Dover lansează Business Services Office în Globalworth Plaza

Date:

Compania Dover a deschis un birou pentru funcția de Business Services (DBS) în Globalworth Plaza București pe o suprafață închiriată de 1.170 de metri pătrați, care „va permite echipei DBS să ofere în continuare servicii cu valoare adăugată companiilor care opereză cu Dover în domeniul finanțelor, tehnologiei informației și resurselor umane”.

Ema Iftimie, Head of Leasing & Customer Care, Globalworth România: „Intrarea pe piața din România a unei companii precum Dover reprezintă o mare oportunitate pentru dezvoltarea și diversificarea comunității de business. Globalworth se poziționează ca PLACE TO GROW și ne bucurăm că Dover ne-a ales ca sediu în care business-ul lor să crească. Compania cu sediul in SUA este acum parte din Globalworth District, cea mai mare comunitate de business din țară. Le urăm bun venit, proiecte reușite și îi asigurăm de întregul nostru sprijin ca partener în dezvoltarea lor în România și nu numai”.

Darrin Belcher, VP of DBS Operations: „Suntem încântați să facem parte din această comunitate și credem că prezența în cea mai vibrantă zonă de business a Bucureștiului va răspunde foarte bine nevoilor noastre”.

Echipa Dover este „recunoscută pentru abordarea sa antreprenorială de peste 65 de ani, are 24.000 de angajați în întreaga lume și venituri anuale de aproximativ 7 miliarde de dolari. Compania livrează echipamente și componente inovatoare, consumabile, piese de schimb, software, soluții digitale și servicii de asistență prin cinci segmente de operare: produse tehnice, soluții de alimentare, imagistică și identificare, pompe și soluții de proces și echipamente pentru refrigerare și produse alimentare”.

Clădirea de clasă A Globalworth Plaza „este situată la intersecția șoselei Pipera cu Barbu Văcărescu. Ea are front stradal larg la ambele artere, ceea ce îi oferă o vizibilitate deosebită. Accesul la mijloacele de transport în comun este foarte rapid, la 2 minute regăsindu-se stațiile de autobuz, iar la 3 minute stația de metrou Aurel Vlaicu. Clădirea de 19 etaje a fost reamenajată în anul 2017 și a primit certificarea verde Breeam Excellent. Globalworth este o companie imobiliară activă în Europa Centrală şi de Est, listată la Bursa de Valori de la Londra, în segmentul AIM, care activează în România și Polonia, în ambele ţări devenind principalul investitor pe piața imobiliară de birouri. Globalworth investește, dezvoltă și gestionează direct clădiri de birouri și parcuri industriale și de logistică, în locații premium, care generează venituri din închirierea de spații către companii de top din întreaga lume. Gestionat de peste 200 de profesioniști în Cipru, Guernsey, România și Polonia, portofoliul companiei are o valoare totală de aproximativ 3.1 miliarde de euro, la 30 iunie 2021. Aproximativ 95,1% din acesta este reprezentat de active producătoare de venit, închiriate către aproximativ 650 de companii naționale și multinaționale. În România, Globalworth este prezentă în Bucureşti, Timişoara, Arad, Oradea, Constanţa şi Piteşti, în timp ce în Polonia proprietăţile se regăsesc în Varşovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia, Gdansk şi Katowice”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Mihai Daraban: Consiliul de afaceri România – EAU își va începe activitatea în scurt timp 

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României...

Politică şi politicianism în procesul integrării europene a României 

| de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române 

DIGI se pregătește pentru lansarea serviciilor în Belgia

DIGI a făcut încă un pas în procesul de...

Finanțare, sustenabilitate, tehnologie: comandamentele FoodIntelForum AQUA Carpatica pentru tot anul

Timpul trece iar ecourile puternice ale FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția...