BCR a aprobat primele credite de prefinanțare în cadrul StartUp Nation

Date:

Banca Comercială Româna (BCR) a aprobat primele dosare de finanțare, în cadrul programului StartUp Nation, primele firme sprijinite fiind cele de proiectare, producție, precum și servicii, potrivit unui comunicat al băncii.

„România are nevoie de oameni cu inițiativă, cu încredere în ei. Iar acești oameni trebuie sprijiniți pentru a-și putea pune ideile în practică. Vedem multe idei de afaceri care circulă, în prezent, în societate, dar fără un suport financiar, fără educație și expertiză, multe dintre ele nu vor putea trece de acest stadiu. Susținerea încrederii în spiritul de inițiativa este unul dintre obiectivele noastre cheie și există o satisfacție reală a tuturor oamenilor care reprezintă azi BCR, la momentul semnării fiecărui contract de sprijin financiar, mai presus de orice obiectiv de vânzări. Vom continua să facem tot ce este necesar pentru ca cei care aplică în programul StartUp Nation să simtă că ne au alături și se pot baza pe un partener de încredere, prompt, corect și solid la acest început de drum”, a declarat Lucian Mâțu, director executiv Produse și Segmente Micro.

De asemenea, BCR finanțează, prin programul StartUp Nation și TVA-ul, doar dacă acesta reprezintă o cheltuiala eligibilă în cadrul planului de afaceri.

În cazul acceptării și finanțării prin programul StartUp Nation, beneficiarii pot solicita BCR cele două produse special dezvoltate de banca în vederea susținerii afacerii: pachetul cont curent Start-Up Nation și pachetul credit StartUp Nation.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Forumul România Eficientă 2024: eficientizarea energetică și decarbonizarea sectorului clădirilor

Cea mai recentă revizuire a Directivei privind Performanța...

BCR a înregistrat un profit net de 620 milioane de lei (125 milioane de euro) în trimestru I 2024

BCR a înregistrat un profit net de 620 milioane...

Companiile germane din România solicită mai multe investiții în educație și cercetare

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) prezintă...

Horváth semnalează „potențialul neexploatat al canalelor de vânzări indirecte”

Compania de consultanță în management Horváth și compania de...