Parteneriat între Politehnica București și Asociația Profesională a Producătorilor de Cabluri

Date:

Universitatea Politehnica din București și Asociația Profesională a Producătorilor de Cabluri din România (APPCR) au încheiat un parteneriat pentru patru ani, prin care „își propun să exploreze și susțină inițiative, obiective și acțiuni de interes comun, prioritatea fiind creșterea calității și relevanței educației și formării studenților și absolvenților pe piața muncii”.

Cristian Gheorghe, președintele APPCR: „Parteneriatul dintre o organizație puternică, cu jucători importanți din cadrul industriei, și o instituție cu influență majoră asupra formării viitorilor specialiști din domeniu este o asigurare pentru un viitor profesionist, capabil să genereze soluții adaptate unei societăți moderne, în pas cu evoluția tehnologică mondială. Avem mare încredere în potențialul studenților formați în cadrul Universității Politehnica din București, căreia îi mulțumim pentru deschiderea de a construi proiecte comune.”

Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București: „Acordul de colaborare cu APPCR pune o temelie importantă la dezvoltarea forței de muncă din domeniile tehnice și la asigurarea continuității unei industrii competitive, cu o evoluție semnificativă în România. Prin parteneriatul cu APPCR ne propunem mai multe obiective majore, precum dezvoltarea unor proiecte de cercetare-dezvoltare prin care să încurajăm inovarea, cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, în domenii de interes pentru societate. Credem că sprijinirea studenților în vederea obținerii unor stagii de practică, internship-uri și vizite de studiu în cadrul societăților membre APPCR joacă un rol important în calitatea activității profesionale pe care o vor avea imediat după absolvire.”

Asociația Profesională a Producătorilor de Cabluri din România (APPCR) este definită ca „singura asociație de profil din industrie, reunind principalii producători de cabluri la nivel național, din care fac parte companii precum Prysmian Cabluri și Sisteme, ICME Ecab, Electroplast, RCB Electro 97, Iproeb, Teraplast și PGA Electric.

Calitatea de membru al APPCR poate fi atribuită oricărei persoane fizice sau juridice române care a dat dovadă de etică și bune practici în afaceri și care recunoaște și se obligă să respecte Statutul și Codul de conduită al Asociației, precum și orice alte proceduri, politici sau documente interne ce le vor fi aduse la cunoștință, cu respectarea cerințelor legale in vigoare. Acesta trebuie să facă parte din categoria producătorilor de cabluri sau din industriile conexe acesteia și se angajează sa sprijine obiectivele și activitatea Asociației”.

 

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...