Gest umanitar al unor branduri puternice

Date:

Procter&Gamble, Profi și Crucea Roșie Română au echipat 41 de maternități de stat din România cu peste 80 de pătuțuri noi și 7.600 de lenjerii de pat, ca parte a campaniei ,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”. Cadrul pentru constituirea esenţei acestui demers l-au asigurat magazinele Profi. În perioada iunie-septembrie 2017, o parte din valoarea vânzărilor cumulate de produse Ariel, Lenor și Pampers, mărci de referinţă în portofoliul Procter&Gamble, a fost direcționată către această cauză, iar Crucea Roșie Română a identificat nevoile maternităților. Distribuirea materialelor a demarat în decembrie (foto). Ioan Silviu Lefter, director general al societăţii Crucea Roșie Română, subliniază: „Maternitatea este locul în care cei mici iau contact pentru prima dată cu mediul extern, fiind un spațiu esențial atât pentru starea lor de bine, cât și a mamelor. Astfel, într-un efort colectiv, ne-am propus ca prin aceasta inițiativă să transformăm mai multe secții de nou-născuți din țară într-un loc mai bine echipat, care răspunde nevoilor acestora. Ne bucurăm să fim  alături de o inițiativă atât de frumoasă, care ne-a invitat, pe fiecare din noi, la un exercițiu de solidaritate.”

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...

Calm pe piața cripto după halvingul Bitcoin

Mișcările de pe piața cripto au fost destul de...

Finanțarea companiilor

| de Laurențiu Stan, consultant financiar (foto)