OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit peste 47 milioane lei în 2022 pentru cele aprox. 170.000 dosare de daună deschise în baza polițelor de asigurare de sănătate. Imagistica, medicina de laborator, recuperarea medicală, ginecologia și ORL au fost cele cinci specialități medicale cel mai des accesate de asigurați în baza asigurării OMNI+. Compania a observat un interes în creștere și pentru consultații de psihologie și nutriție. Media de vârstă a persoanelor asigurate care au utilizat beneficiile asigurărilor de sănătate în cursul anului 2022 a fost de 38 de ani, atât în ceea ce privește bărbații, cât și femeile.
Aproximativ 300.000 de servicii medicale au fost acoperite de OMNIASIG în 2022 prin intermediul asigurării de sănătate OMNI+, ceea ce reprezintă în medie 1.000 de servicii medicale pe zi pentru cei peste 36.000 asigurați. Este o creștere puternică a accesării serviciilor medicale, care se datorează interesului mult mai mare al românilor față de propria sănătate, conform unui raport UNSAR, realizat în 2022. Potrivit studiului, 39% dintre români sunt interesați de asigurările de sănătate, proporția celor dispuși să plătească pentru a beneficia de servicii de calitate crescând în medie cu peste trei puncte procentuale.

Orașele cu cel mai mare număr de persoane care au beneficiat de avantajele asigurării de sănătate sunt București, Constanța, Iași, Timișoara și Cluj.
Femeile au accesat asigurarea de sănătate mai frecvent decât bărbații în tot anul 2022, cu o medie a accesărilor de 5,6, comparativ cu 4,4 bărbații. Nu au fost observate diferențe semnificative în media accesărilor pentru angajații asigurați prin polița OMNI+ și membrii de familie ai acestora. Cele mai mari frecvențe de accesare au fost înregistrate în rândul angajaților din industriile IT, inginerie și industria financiară.
OMNIASIG urmărește în mod constant să ofere clienților săi servicii prompte și de înaltă calitate, astfel că rezultatul Net Promoter Score (NPS), acordat conform evaluării asiguraților noștri, pe durata derulării dosarului de daună, a fost de 94,8%.
Asigurarea de sănătate OMNI+ este aliatul oricărui angajator, reprezentând o măsură de siguranță pentru asigurarea sănătății angajaților unui business, retenția acestora, precum și a continuității afacerii, întrucât pachetul de beneficii este un factor important de cuantificare a atractivității unui angajator. Prin intermediul poliței OMNI+, asigurații au acces la o gamă largă de servicii medicale, în orice clinică sau spital privat din România, de la cele mai simple consultații (în regim normal sau telemedicină), controale, analize de laborator și investigații (inclusiv cele complexe de tip CT, RMN), până la urgențe medicale, spitalizare, tratamente și intervenții chirurgicale, sau acoperiri pentru cazurile medicale complexe.



