Între 13 și 16 mai 2025, pavilionul B1 al Complexului Expozițional ROMEXPO găzduiește EXPO PLAST 2025 – singura expoziție din România, dedicată exclusiv industriei prelucrării maselor plastice, devenind locul de întâlnire al profesioniștilor din domeniu.
Evenimentul aduce în prim-plan cele mai noi tehnologii, materii prime și soluții sustenabile din industrie, oferind profesioniștilor din domeniu o platformă esențială de business, networking și inovație.
Companii specializate în materii prime și materiale avansate vor prezenta cele mai recente inovații în domeniul polimerilor, aditivilor și soluțiilor sustenabile, menite să susțină tranziția către o industrie mai verde.
EXPO PLAST 2025 se desfășoară în paralel cu două alte târguri complementare majore: PACK SHOW, expoziția dedicată industriei de packaging și METAL SHOW & TIB, evenimentul de referință pentru prelucrarea metalelor și inovații în producția industrială.
Împreună, cele trei expoziții transformă pavilioanele B1 și B2 de la ROMEXPO într-un veritabil HUB TEHNOLOGIC de 26.000 m2, un spațiu comun pentru descoperirea celor mai importante direcții de dezvoltare din industriile: mase plastice, packaging și prelucrarea metalelor.
Ediția din acest an aduce laolaltă companii din România, Bulgaria, Letonia și Germania, confirmând interesul internațional tot mai mare pentru EXPO PLAST și importanța sa în regiunea Europei Centrale și de Est.
EXPO PLAST 2025 se adresează tuturor celor interesați să îmbunătățească procesele de producție, să inițieze noi colaborări și să descopere direcțiile tehnologice actuale din industrie, fiind un punct de întâlnire pentru profesioniști – de la ingineri și tehnicieni, la antreprenori și factori de decizie.
Accesul la expoziţie este gratuit, în baza scanării codului de bare care poate fi obținut după înregistrarea online, pe site-ul oficial: https://expoplast.ro/inregistrare-online/.
Expoziția poate fi vizitată de marți până joi, 13–15 mai, între orele 09:00 și 17:00, iar vineri, 16 mai, între 09:00 și 16:00.
Mai multe detalii despre eveniment puteți afla pe https://expoplast.ro/.
Evenimentul este organizat de către EUROEXPO Fairs și ROMEXPO, în parteneriat cu asociatiile ASPAPLAST, ACAROM și ROMCHIMICA.