Președintele Camerei de Comerț si Industrie a României, dl. Mihai Daraban a primit la sediul CCIR, vizita delegației Ambasadei Republicii Irak în România, conduse de către dl. Hassanain Hadi Fadhil, însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei Republicii Irak în România, prilej cu care au fost analizate aspecte privind stadiul cooperării economice și comerciale dintre cele două comunități de afaceri.
Discuțiile au vizat consolidarea cooperării economice bilaterale și identificarea de noi oportunități comerciale. Președintele CCIR a subliniat importanța diversificării piețelor de export pentru companiile românești, precum și potențialul participării firmelor irakiene la târgurile internaționale organizate la Romexpo, în special INDAGRA.
Președintele CCIR, dl. Mihai Daraban a declarat: „CCIR încurajează extinderea prezenței companiilor românești pe piețele extra-comunitare, iar relația economică cu Irak poate aduce beneficii concrete ambelor părți.”
Reprezentantul Ambasadei Republicii Irak, dl. Hassanain Hadi Fadhil, a evidențiat progresele recente privind stabilitatea economică din țara sa și interesul pentru atragerea investițiilor românești în infrastructură, medicină și sectorul agro-alimentar. Totodată, a fost exprimat interesul în semnarea unui memorandum de înțelegere între CCIR și Federația Camerelor de Comerț Irakiene (FCCI), cu prilejul unei viitoare misiuni economice la București.