Târgul transport logistic 2025 de la München, la care participă 28 de companii din România, este cel mai mare din istoria de 47 de ani ai acestui târg. Spațiul destinat vizitatorilor și expozanților se întinde pe o suprafață echivalentă a 21 de terenuri de fotbal, ceea ce reflectă importanța crescândă a industriei, care devine tot mai relevantă la scară mondială.
Orice provocare internațională impactează direct mișcarea mărfurilor de la un continent la altul, după cum susțin reprezentanții industriei. „Am văzut acest lucru în timpul pandemiei, când canalul Suez a fost blocat. Specialiștii din acest domeniu sunt cei care găsesc soluții pentru ieșirea din impas. Ei trebuie să găsească noi căi, noi rute, noi rețele pentru a rezolva problemele”, a explicat directorul transport logistic internațional, dr. Robert Schönberger.
Anul acesta organizatorii se așteaptă să primească peste 2000 de companii din peste 70 de țări. Printre statele care vin pentru prima oară se numără Pakistan, Filipine, Turkmenistan, Uruguay, Uzbekistan. „Anul trecut 60% din expozanții noștri erau din afara Germaniei, anul aceste procentajul lor este de 65%. Avem tot mai multe cereri din China, Marea Britanie, Italia, Polonia, Turcia, Statele Unite sau Emiratele Arabe ”, a spus Schönberger.
El a adăugat că tocmai această deschidere internațională explică succesul târgului, care nu mai este demult doar un eveniment german. „Creșterea vine și din afara Europei, unde în general oamenii de afaceri nu sunt pesimiști cu privire la viitor. Ei au nevoie să se întâlnească față în față, să deruleze afaceri, iar situația internațională pare să fi mai bună decât în Germania”, a explicat Schönberger.
În 2025, un număr de 15 companii din România participă în Pavilionul României de la târgul transport logistic de la München, care va fi situat în hala A4, stand 215. La acest stand își vor expune oferta companiile: AGEXIM, Air Sea Forwarders, Ascent Soft, BB Trans, CTP Romania, DEVEGA, ELOGISTICS CORPORATION SRL, ORIENT SRL, OPREAN SRL, Portul Constanța, RAILPORT Arad, ROZOTI, Sea Container Group, TTS (Trade Transport Services) SA, TRANSCOM.
În cadrul standului României, expozanții sunt expuși unei audiențe internaționale, ce include profesioniști din domenii diverse, interesați de viitoare colaborări în regiunea Europei de Est.
Pe lângă expozanții de la standul comun, alte 13 companii au fost interesate să participe cu standuri individuale, numărul companiilor românești ridicându-se astfel la 28 . Acestea sunt: Agrotrans Logistic C.A., Atlas Express & Logistic, CargoTrack Solutions, CGA Trans Experience SRL, E-P RAIL SRL, Globemar Operations SRL, Grup Feroviar Roman S.A., Holleman Special Transport & Project Cargo SRL, Hope Sped SRL, Laguna Technology SRL, PBN Logistics, Routier European Transport SA, SC Bipmobile SRL.
Participarea la transport logistic 2025 reprezintă pentru companiile participante un pas important în construirea unor relații de afaceri durabile la nivel internațional și în afirmarea României ca hub strategic în inima Europei.
Târgul mai cuprinde, în afara sălilor interne pentru expozanți, și spații externe, pentru expunerea de locomotive, camioane, trenuri, șine de căi ferate. Alte evenimente prevăzute sunt conferințele de specialitate, scena expozanților și Campus Plaza, destinate prezentării companiilor și start-up-urilor.
Industria de transport și de logistică, în toată complexitatea ei, este prezentă la târg: aici jucători-cheie internaționali expun soluții de logistică, mobilitate, IT și gestionarea lanțului de aprovizionare. Este un prilej pentru vizitatori, dar mai ales pentru companii, să fie la curent cu tendințele și temele de actualitate din IT, e-business, telecomunicații, intralogistică, sisteme de gestionare a depozitelor, inclusiv containere optimizate și soluții pentru mărfuri speciale, identificare automată și ambalare, echipamente pentru transportul de marfă – rutier, feroviar, pe apă, aerian și combinat.